„Libertatea de exprimare a avocatului”

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Articol de Avocat, Prof.univ.dr. Bianca-Maria-Carmen Predescu

Avocatura – profesie de interes public

Societatea organizată în stat este legată indisolubil de funcția publică a apărării drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor și de aceea avocatura, ca profesie liberală de interes public a apărut odată cu organizarea socio-politică a statului, cu elaborarea, aplicarea și interpretarea dreptului. Evoluția sa a fost mereu strâns legată de cea a societății, și oricare ar fi fost restrângerile aduse drepturilor omului în diferite perioade istorice, exercitarea profesiei nu a fost înlăturată, tocmai pentru că exprimă realizarea drepturilor oamenilor într-un stat.

Fiind de esența sa arătarea drepturilor legitime ale membrilor societății prin apărarea lor în pretoriu, cât și în forum, pentru ca toți cetățenii să își cunoască propiul statut în cadrul colectivității din care fac parte, libertatea de exprimare este o condiție intrinsecă, fără de care avocatura nu poate exista și, alături de păstrarea secretului profesional, au fost recunoscute din totdeauna ca elemente esențiale ale exercitării profesiei, indiferent de gradul de dezvoltare a societății, de forma de organizare a statului și regimul politic.

Dacă avocatura a fost dintotdeauna o funcție publică ce ține de ordinea de drept a statului, exercitarea în concret a profesiei obligă o profundă înțelegere a societății, a specificului său în fiecare epocă, atât în conținutului reglementărilor juridice, cât mai ales a efectelor produse față de oameni și societate, prin raportarea „binelui individual” la unul general, conceput într-o scară de valori în care omul, cu drepturile și interesele sale legitime, este valoarea supremă, în funcție de care întreg sistemul axiologic se construiește piramidal.

De aceea, avocatul este un „tribun” al poporului și tocmai prin specificul profesiei, el a devenit „o voce publică”, exercitând funcții și demnități politice. Astfel, avocatul este este un magister al dreptului și un reprezentant al semenilor săi, fiind prezent în revoluțiile sociale, în mișcările de emancipare ale diverselor colectivități, în formele de rezistență ale popoarelor asuprite. Prin pregătirea pe care o are și înțelegerea corectă a societății în care trăiește, el este prezent în legislativul și executivul unui stat, în structurile de putere centrale și locale. Principala sa „armă de luptă” este puterea cuvântului și ascuțimea gândirii, iar cu ajutorul lor se face cunoscut și recunoscut.

Avocatul este un intelectual, un profesionist care știe forța și sensul legilor, dar și nevoile oamenilor în mijlocul cărora tăiește, iar cu priceperea de care dă dovadă se angajează să se facă ascultat și înțeles de cei care acționează în cadrul instituțiilor publice, cu funcții jurisdicționale sau nu, de restul societății în apărarea unui interes public, ce pornește de cele mai multe ori de la respectarea drepturilor și libertăților individuale. Astfel, profesia este o demnitate și o credință, iar de cele mai multe ori ești „singur în fața tuturor”.  Atunci îți trebuie minte limpede și gând ascuțit indiferent de situație, abilitatea de a spune adevărul, cu profesionalism și fără a leza pe alții, inclusiv prin folosirea mijloacelor contemporane de a comunica cu oamenii, căci cuvântul tău trebuie auzit în pretoriu și în forum.

În acest moment apare în discuție și rămâne de actualitate Hotărârea (C29369/10) pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră, la 25 aprilie 2015, în cauza Morice contra Franței, prin a cărei soluție, și mai ales prin ale cărei considerente, apărarea drepturilor și libertăților omului de către avocați este pusă în lumina sa de act public, de interes genereal cetățenesc, având ca finalitate corecta funcționare a societății, păstrarea ordinii de drept într-un stat democratic și informarea cetățenilor cu privire la respectarea drepturilor lor fundamentale de către instituțiile publice.

Hotărârea evocată face ca Ziua Europeană a Avocatului, celebrată anual la 10 decembrie, să fie dedicată, în fiecare stat, dezbaterilor profesionale ce privesc specificul libertății de exprimare.  Tema este de interes legitim și impune un dialog interprofesinal, necesar punerii în lumină a specificului și limitelor libertății de exprimare privită din perspectiva diverselor profesii și activități, căci libertatea fiecăruia se întinde până în momentul în care se întâlnește cu a altuia, care trebuie respectată în egală măsură.

Cadrul Constituțional

Reglementarea de ordin constituțional a dreptului fundamental analizat este, în mod necesar, baza normelor cuprinse în legile speciale, care dezvoltă normele în domeniu, în raport de particularitățile diferitelor activități și profesii ce presupun recunoașterea și garantarea prin mijloace juridice specifice, a libertății de expresie.

Libertatea de exprimare, ca drept fundamental, are reglementare expresă în  art.30 din Constituție : „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații. (4) Nici o publicație nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. (8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.

Privită ca situație juridică ce intră în limbajul poporului român, studiind dicționarele explicative lingvistice și juridice, observăm că textul constituțional a fost preluat integral în conținutul său intelectual și astfel, dă sensul noțiunii de libertate de exprimare, ceea ce face ca dispoziția din Constituție să  primească și dimensiunea de termen uzual, de referință, în limbajul comun, în comunicarea oamenilor, în orice domeniu.

Studiind Constituția României, observăm că norma enunțată este susținută de un anamblu de dispoziții constituționale, întrucât, fiind un drept individual privit la dimensiune colectivă, are înțelesul dat de art.15 alin.1 : „Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea”.

Pe de altă parte, libertatea de exprimare, în mod necesar, își are temeiul în art.4 alin.1 : „Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi”, ea fiind proprie tuturor cetățenilor, iar în exercitarea ei efectivă duce la sedimentarea conștiinței naționale, în mintea și sufletul oricărei persoane.

Acest drept fundamental, recunoscut oricărei persoane, este o expresie a libertății conștiinței, astfel cum este reglementată în art.29 alin. 1 și 2 : „Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc”. Libertatea conștiinței se exteriorizează în mod necesar prin libertatea de exprimare, care îi dă viață prin capacitatea recunoscută persoanei de a-și exprima gândurile, opiniile și credințele, în mod liber, în public, comunicând astfel cu alții, prin viu grai, în scris, prin imagini, sunete sau semne.

În mod intrinsec, libertatea de exprimare presupune recunoașterea cu același rang a dreptului la informație, astfel cum este consacrat prin art. 31 alin.1-4 din  Constituție  : „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională. (4) Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”, întrucât gândurile și opiniile pe care și le exprimă omul sunt rezultatul prelucrării, conform propriei conștiințe și înțelegeri, a realității, a tuturor informațiilor din mediul înconjurător și față de care manifestă un interes. Recunoașterea și garantarea dreptului la informație sunt baza recunoașterii și garantării libertății conștiinței și a celei de exprimare.

Libertatea de exprimare este totodată un drept absolut, în sensul dispozițiilor art.23 alin.1 : „Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile”, ce se completează în conținutul său cu accesul neîngrătit la cultură, în termenii art.33 alin.2 : „Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită”.

Ca drept fundamental, este garantată în exercitarea sa, în condițiile art.21 : „(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabi”, și în limitetele date de art. 57 din Constituție : „Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți”.

Prevederile constituționale au fost dezvoltate, în înțelesul și aplicarea lor, prin jurisprudența Curții Constituționale, prin legi speciale adoptate în diverse domenii de activiate, iar ca norme cu caracter general, mai recent, prin dispozițiile Noului Cod Civil și ale Noului Cod Penal, întrega reglementare națională fiind în deplin acord cu jurisprudența dezvoltată de mai bine de o jumătate de secol de Curete Europeană a Drepturilor Omului.