Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră – modificări (I) (O.U.G. nr. 22/2016)

24 iun. 2016
Vizualizari: 4557

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 10 stabilește următoarele:

(1) Evaluarea de impact asupra siguranței rutiere este parte integrantă a studiului de prefezabilitate sau, după caz, a studiului de fezabilitate al unui proiect de infrastructură rutieră care se construiește sau se modifică substanțial, se realizează potrivit prevederilor cuprinse în anexa nr. 1 și se concretizează într-un raport de evaluare de impact asupra siguranței rutiere.

(2) Raportul de evaluare de impact asupra siguranței rutiere trebuie să indice considerentele în materie de siguranță rutieră care contribuie la alegerea soluției propuse și să furnizeze toate informațiile relevante necesare realizării unei analize costuri-beneficii a diverselor opțiuni evaluate.

(3) Auditul de siguranță rutieră este parte integrantă a unui proiect de infrastructură rutieră, se concretizează într-un raport de audit de siguranță rutieră și se execută obligatoriu pe capitole, corespunzător pentru fiecare dintre următoarele stadii, cu respectarea prescripțiilor prevăzute în anexa nr. 2:

a) studiul de fezabilitate/documentația de avizare a lucrărilor de intervenții;

b) proiect tehnic și detalii de execuție;

c) anterior recepției la terminarea lucrărilor la drumul public;

d) imediat după darea în exploatare a drumului public, în trafic.

(4) Raportul rezultat în urma evaluării de impact/auditului de siguranță rutieră are anexat un set de recomandări privind remedierea eventualelor deficiențe constatate.

(5) Inspecția de siguranță rutieră se realizează obligatoriu pentru fiecare drum public al rețelei rutiere care face obiectul prezentei legi, din 2 în 2 ani, se concretizează într-un raport de inspecție de siguranță rutieră și cuprinde verificarea periodică a elementelor care influențează siguranța rutieră în conformitate cu listele-cadru de verificare și, după caz, analiza posibilelor efecte ale lucrărilor rutiere în curs de execuție asupra siguranței traficului și identificarea aspectelor legate de prevenirea accidentelor.

(6) Raportul rezultat în urma inspecției de siguranță rutieră are anexat un set de recomandări și/sau un set de dispoziții privind remedierea eventualelor deficiențe constatate.

(7) Dispozițiile din raportul de inspecție de siguranță rutieră privind remedierea eventualelor deficiențe constatate sunt obligatorii pentru administratorul drumului inspectat, în termenele stabilite conform prevederilor alin. (8).

(8) Setul de măsuri care pot fi dispuse de raportul de inspecție de siguranță rutieră, prin lucrări de intervenții generale executate de administratorul drumului, precum și termenele de punere în executare a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.

(9) Evaluarea de impact asupra siguranței rutiere sau auditul de siguranță rutieră se realizează de un auditor sau de o echipă de auditori, după caz, în funcție de complexitatea lucrării.

(10) În cazul unui accident rutier soldat cu persoane decedate, înregistrat pe un drum public, organele de poliție care anchetează cazul notifică în termen de 15 zile Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. cu privire la accident, furnizând datele prevăzute în anexa nr. 4.

(11) În termen de 90 de zile de la notificarea prevăzută la alin. (10), Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. efectuează o inspecție de siguranță rutieră suplimentară la locul accidentului cu scopul identificării eventualelor cauze legate de infrastructură care au favorizat sau au cauzat producerea accidentului.

(12) Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. efectuează, de asemenea, inspecții de siguranță rutieră suplimentare pe tronsoanele anterior inspectate, după expirarea termenelor prevăzute la alin. (8), pentru urmărirea modului de respectare a dispozițiilor cuprinse în raportul de inspecție de siguranță rutieră.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

(13) În raportul de inspecție de siguranță rutieră suplimentară, efectuată în condițiile prevăzute la alin. (11), un punct distinct îl va constitui analiza eventualelor dispoziții din rapoartele de inspecție periodice/suplimentare anterioare, care nu au fost rezolvate în termenul stabilit conform alin. (8) până la data accidentului și care, eventual, au constituit cauza accidentului”.

 

Art. 11 din Legea nr. 265/2008 (modificată prin O.U.G. nr. 22/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 11 stabilea faptul că în vederea realizării evaluării de impact asupra siguranței rutiere, a auditului de siguranță rutieră sau a inspecției de siguranță rutieră, se încheie un contract între Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., pe de o parte, și investitor sau administrator, după caz, pe de altă parte, pe baza unui contract-cadru stabilit prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.

La desemnarea auditorilor/inspectorilor de siguranță rutieră vor fi respectate prevederile art. 4 alin. (1) sau (2) și ale art. 5, după caz, precum și următoarele criterii:

a) zonal geografic, care asigură prioritatea la desemnare auditorilor/inspectorilor de siguranță rutieră domiciliați în zona sau cel mai aproape de zona în care se află proiectul auditat/sectorul de drum public;

b) al desemnării echitabile a auditorilor/inspectorilor de siguranță rutieră, asigurându-se un grad nediscriminatoriu de încărcare a acestora.

În cazul în care, într-o procedură de desemnare, nu există auditori/inspectori de siguranță rutieră disponibili, care să îndeplinească criteriile prevăzute la alin. (2), Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. poate desemna, în mod justificat, auditori/inspectori de siguranță rutieră cu derogare de la unele dintre aceste criterii.

Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. desemnează auditorii/inspectorii de siguranță rutieră, conform prevederilor art. 5, cu respectarea prevederilor alin. (2) și (3), în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului prevăzut la alin. (1), și notifică în acest sens auditorii/inspectorii de siguranță rutieră desemnați și investitorul sau administratorul, după caz.

Auditorii/inspectorii de siguranță rutieră nu pot refuza desemnarea decât din motive obiective sau în una dintre situațiile prevăzute la alin. (6) și (7).

Auditorul/inspectorul de siguranță rutieră are obligația de a aduce la cunoștința Autorității Rutiere Române – A.R.R. orice împrejurare de natură a aduce atingere principiului independenței acestuia față de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz, imediat ce a luat cunoștință de aceasta.

Independența auditorului/inspectorului de siguranță rutieră față de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz, este afectată în următoarele cazuri:

a) auditorul/inspectorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al IV-lea sau un angajat al acestuia are relații contractuale ori este angajat al uneia dintre părți;

b) auditorul/inspectorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al IV-lea sau un angajat al acestuia este acționar ori deține părți sociale la una dintre părți;

c) auditorul/inspectorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al IV-lea sau un angajat al acestuia este membru în organele de conducere ale uneia dintre părți;

d) sunt îndeplinite alte condiții legale privind conflictul de interese sau incompatibilitatea.

În fine, în condițiile executării de către unul sau mai mulți auditori/inspectori de siguranță rutieră a unui raport, fără respectarea prevederilor alin. (6) și (7), raportul este nul de drept, onorariul încasat va fi restituit, iar aceștia sunt responsabili de daunele reclamate de beneficiarul raportului respectiv.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 11 dispune următoarele:

(1) În vederea realizării evaluării de impact asupra siguranței rutiere, a auditului de siguranță rutieră sau a inspecției de siguranță rutieră se încheie un contract între Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., pe de o parte, și investitor sau administrator, după caz, pe de altă parte, pe baza unui contract-cadru stabilit prin ordin al ministrului transporturilor.

(2) Desemnarea auditorilor de siguranță rutieră pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere/auditului de siguranță rutieră se face cu respectarea prevederilor alin. (7), a principiului transparenței și al tratamentului egal, precum și a criteriului desemnării echitabile a auditorilor de siguranță rutieră, asigurându-se un grad nediscriminatoriu de încărcare a acestora într-un an calendaristic.

(3) În cazul în care într-o procedură de desemnare conform celor prevăzute la alin. (2) nu există auditori de siguranță rutieră disponibili, iar efectuarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere sau a auditului de siguranță rutieră reclamă urgență temeinic justificată, Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. poate desemna auditori de siguranță rutieră cu derogare de la criteriul desemnării echitabile.

(4) Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. desemnează auditorii de siguranță rutieră cu respectarea prevederilor alin. (2) și (3) și notifică în acest sens auditorii de siguranță rutieră desemnați și investitorul sau administratorul, după caz, în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data semnării contractului prevăzut la alin. (1).

(5) Auditorii de siguranță rutieră nu pot refuza desemnarea decât din motive obiective sau în una dintre situațiile prevăzute la alin. (6) și (7).

(6) Auditorul de siguranță rutieră are obligația de a aduce la cunoștința Autorității Rutiere Române – A.R.R. orice împrejurare de natură a aduce atingere principiului independenței acestuia față de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz, imediat ce a luat cunoștință de aceasta.

(7) Independența auditorului de siguranță rutieră față de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz, este afectată în următoarele cazuri:

a) auditorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al II-lea sau un angajat al acestuia are relații contractuale ori este angajat al uneia dintre părți;

b) auditorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al II-lea sau un angajat al acestuia este acționar ori deține părți sociale la una dintre părți;

c) auditorul de siguranță rutieră, o rudă a sa până la gradul al II-lea sau un angajat al acestuia este membru în organele de conducere ale uneia dintre părți;

d) sunt îndeplinite alte condiții legale privind conflictul de interese sau incompatibilitatea.

(8) În condițiile întocmirii de către unul sau mai mulți auditori de siguranță rutieră a unui raport de audit de siguranță rutieră/evaluare de impact asupra siguranței rutiere/inspecție de siguranță rutieră, fără respectarea prevederilor alin. (6) și (7), raportul este nul de drept, iar auditorii de siguranță rutieră răspund, după caz, administrativ, civil și/sau penal potrivit legislației în vigoare.

(9) În cazul prevăzut la alin. (8), auditorii de siguranță rutieră care au efectuat activitatea de audit de siguranță rutieră și/sau evaluare de impact asupra siguranței rutiere sunt obligați la restituirea onorariului încasat”.

 

Art. 12 din Legea nr. 265/2008 (modificată prin O.U.G. nr. 22/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 12 dispunea faptul că investitorul sau administratorul drumului, după caz, este obligat să depună la Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. documentația privind fiecare capitol al proiectului de infrastructură rutieră sau a drumului public supus evaluării de impact asupra siguranței rutiere, inspecției de siguranță rutieră sau auditului de siguranță rutieră, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data semnării contractului prevăzut la art. 11 alin. (1).

Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. pune la dispoziția auditorului de siguranță rutieră sau echipei de auditori de siguranță rutieră, după caz, documentația privind:

a) studiul de prefezabilitate;
b) studiul de fezabilitate;
c) evaluarea de impact asupra siguranței rutiere;
d) proiectul tehnic;
e) detaliile de execuție;
f) planurile generale ale traseului;
g) planurile de situație și profilurile transversale și longitudinale ale traseului;
h) planurile terenurilor pe care este proiectat traseul;
i) planurile de semnalizare și marcaj rutier de pe traseu, precum și echipamentele rutiere din dotare;
j) analizele de trafic, existent și prognozat;
k) datele și informațiile privind accidentele rutiere înregistrate pe drumuri auditate;
l) informațiile cu privire la recomandările conținute în raportul anterior;
m) alte informații necesare.

La cererea auditorului de siguranță rutieră sau a echipei de auditori de siguranță rutieră ori, după caz, a inspectorului de siguranță rutieră, autoritățile cu atribuții în siguranța rutieră pun la dispoziția acestora, în scris, informațiile necesare realizării evaluării de impact asupra siguranței rutiere, auditului de siguranță rutieră sau inspecției de siguranță rutieră, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 12 stabilește următoarele:

(1) Investitorul sau administratorul drumului, după caz, este obligat să depună la Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. documentația privind fiecare capitol al proiectului de infrastructură rutieră sau al drumului public supus evaluării de impact asupra siguranței rutiere, inspecției de siguranță rutieră sau auditului de siguranță rutieră, în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data semnării contractului prevăzut la art. 11 alin. (1).

(2) Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. pune la dispoziția auditorului de siguranță rutieră sau echipei de auditori de siguranță rutieră, la cererea acestora, după caz, documentația privind:
a) evaluarea de impact asupra siguranței rutiere;
b) documentele conținute în studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate, proiect tehnic și detalii de execuție, dar nu mai puțin decât:
(i) planurile generale ale traseului;
(ii) planurile de situație și profilurile transversale și longitudinale ale traseului;
(iii) planurile terenurilor pe care este proiectat traseul;
(iv) planurile de semnalizare orizontală și verticală de pe traseu, precum și ale echipamentelor de tip sistem de transport inteligent;
(v) memorii tehnice;
(vi) analizele de trafic, existent și prognozat;
c) datele și informațiile privind accidentele rutiere înregistrate pe drumuri auditate;
d) informațiile cu privire la recomandările conținute în raportul anterior;
e) alte informații necesare.
(3) La cererea auditorului de siguranță rutieră sau a echipei de auditori de siguranță rutieră, autoritățile cu atribuții în siguranța rutieră pun la dispoziția acestora, în scris, informațiile necesare realizării evaluării de impact asupra siguranței rutiere, auditului de siguranță rutieră sau inspecției de siguranță rutieră, cu excepția cazurilor prevăzute de lege”.

[…]

Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră – modificări (I) (O.U.G. nr. 22/2016) was last modified: iunie 23rd, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.