JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Interesul creditorilor în formularea cererii de constatare a nulităţii absolute a hotărârii de alegere a unui administrator unic, fără ca acesta să aibă calitatea de acţionar

13 ian. 2012
Vizualizari: 66
  • Legea nr. 31/1990: art. 117

Existența unei creanțe împotriva pârâtei, atâta vreme cât această creanță a fost înscrisă la masa credală a pârâtei-debitoare, iar anularea hotărârii AGOA și a rezoluției ORC nu reprezintă o cale eficientă pentru recuperarea efectivă a acestei creanțe, nu justifică interesul creditorilor în formularea cererii de constatare a nulității absolute a hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor, întemeiată pe încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și de desființare a rezoluției directorului oficiului registrului comerțului prin care a fost admisă cererea de înregistrare a mențiunilor conform hotărârii contestate.

(Curtea de Apel Ploiești, s. a II-a civ., de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 81 din 13 ianuarie 2012)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Interesul creditorilor în formularea cererii de constatare a nulității absolute a hotărârii de alegere a unui administrator unic, fără ca acesta să aibă calitatea de acționar was last modified: octombrie 10th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.