JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Inadmisibilitatea acţiunii civile având ca obiect pretenţii izvorâte dintr-o faptă penală pentru care a intervenit împăcarea părţilor
- C. pen.: art. 132 alin. (1)
Împăcarea pune capăt definitiv litigiului asupra laturii penale, cât și a celei civile, este totală fiindcă privește conflictul în întregul său și necondiționată. De asemenea, înlăturarea răspunderii penale și stingerea acțiunii civile prin împăcare sunt efectul unui act bilateral pe care instanța nu îl poate interpreta decât potrivit voinței părților.
(Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, decizia nr. 78 din 14 ianuarie 2013)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!