JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestație privind durata procesului penal. Motivarea hotărârii

26 oct. 2021
Vizualizari: 93
  • C. proc. pen.: art. 488^1-488^6

Evaluarea duratei procesului penal include durata motivării hotărârii, astfel că este admisibilă o cerere de stabilire a unui termen pentru motivarea hotărârii judecătorești pronunțate anterior publicării Deciziei nr. 233 din 07 aprilie 2021 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, nr. 508 din 17 mai 2021 având în vedere că sunt îndeplinite condițiile ca dosarul să se afle în cursul soluționării cauzei.

(ICCJ, Secția penală, decizia nr. 549 din 26 octombrie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestație privind durata procesului penal. Motivarea hotărârii was last modified: noiembrie 14th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.