JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cameră preliminară. Contestaţie. Termen. Restituirea cauzei la procuror. Schimbarea încadrării juridice. Extinderea urmăririi/acţiunii penale

20 nov. 2020
Vizualizari: 55
  • C. proc. pen.: art. 311
  • C. proc. pen.: art. 346
  • C. proc. pen.: art. 347

1) În raport cu dispozițiile art. 347 alin. (1) C. proc. pen. – conform cărora, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1) – (4^2), procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație, iar contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor -, respectarea termenului de 3 zile cu privire la încheierea finală pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. permite completului de 2 judecători de cameră preliminară învestit pe calea contestației să examineze și încheierea intermediară prin care au fost soluționate cererile și excepțiile, chiar dacă încheierea intermediară nu a fost indicată în mod distinct în contestație în termenul prevăzut în art. 347 alin. (1) C. proc. pen., ci numai în motivarea contestației.
2) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., în ipoteza în care rechizitoriul este neregulamentar întocmit sub aspectul exigențelor privind claritatea acuzației penale, iar neregularitatea nu a fost remediată în termenul prevăzut în art. 345 alin. (3) C. proc. pen. și determină imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății. Exigențele referitoare la descrierea acuzației penale sunt îndeplinite atunci când circumstanțele de timp, loc și modalitate de comitere sunt indicate, în cuprinsul actului de sesizare, cu o precizie suficientă pentru a permite inculpatului să înțeleagă, cu exactitate, conținutul faptic al acuzației penale.
3) În cursul urmăririi penale, prin ordonanța de schimbare a încadrării juridice nu poate fi schimbată substanța acuzațiilor penale, în sensul extinderii faptelor materiale imputate, fără să fi fost dispusă extinderea urmăririi/acțiunii penale.

(ICCJ, secția penală,completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheirea nr. 779 din 20 noiembrie 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cameră preliminară. Contestație. Termen. Restituirea cauzei la procuror. Schimbarea încadrării juridice. Extinderea urmăririi/acțiunii penale was last modified: noiembrie 21st, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.