JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acţiune privind obligarea unităţii deţinătoare de a emite decizie/dispoziţie pentru acordarea măsurilor reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001. Acordarea despăgubirilor în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005

12 nov. 2010
Vizualizari: 25
  • Legea nr. 247/2005: Titlul VII

În sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor pentru stabilirea și plata despăgubirilor (Titlul VII din Legea nr. 247/2005), iar împrejurarea că se invocă refuzul nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de sancționare a entității învestite cu soluționarea notificării (ceea ce ar fi antrenat oricum o răspundere contravențională a celor vinovați, fără implicație directă pentru drepturile legate de soluționarea notificării), ori termene nerezonabile, sau ineficiența sistemului adoptat în vederea unei despăgubiri efective prin intermediul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, dar și prevenirea unor eventuale neconcordanțe între oferta de despăgubire și cuantumul pretins cu acest titlu, sunt chestiuni care, în absența inițierii procedurii în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, exced cadrului procesual și, în plus, limitelor competenței instanței civile, în contextul Legii nr. 10/2001.

(I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6045 din 12 noiembrie 2010)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune privind obligarea unității deținătoare de a emite decizie/dispoziție pentru acordarea măsurilor reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001. Acordarea despăgubirilor în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005 was last modified: octombrie 25th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.