Întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale. Îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului

• Constitția României: art. 147
• Constitția României: art. 15 alin. (2)
• Legea nr. 242/2005: art. 9 alin. (1) lit. c)
• NCP: art. 154 alin. (1) lit. c)
• NCP: art. 155 alin. (1)
• NCP: art. 186 alin. (1)
• NCP: art. 3
• NCP: art. 35 alin. (1)
• NCP: art. 5
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
• NCPP: art. 275 alin. (3)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 8
• NCPP: art. 447

Prin sentința penală nr. 64/2022, pronunțată la data de 29.04.2022 de Tribunalul Bihor, s-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. cu privire la toți inculpații.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. de la 1969 (10 acte materiale), la pedeapsa de: 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, i s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969, i s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa accesorie a pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârșirea infracțiunii.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 214/RC din 28 martie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal – și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale – încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) – j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:

„… în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale” (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

„(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.

Prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că „în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia”.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 – și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 – nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că parchetul a susținut recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greșit, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din legea nr. 242/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., împotriva inculpaților C.(complicitate), B.(complicitate) și A. (autorat).

Se constată că instanța de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă pricinii este actualul C. pen., în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, motiv pentru care face nenecesară analiza cu privire la împlinirea termenului de prescripție specială potrivit dispozițiilor vechiul C. pen.

Infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Înalta Curte reține că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților s-a derulat pe parcursul lunii aprilie 2010, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 154 alin. (2) C. pen., termenul general de prescripție de 8 ani în cazul infracțiunii continuate, a început să curgă de la data ultimul act material, respectiv aprilie 2010, și s-a împlinit în aprilie 2018, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., anterior pronunțării deciziei penale nr. 478/A din data de 07 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017.

Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripție, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Pe cale de consecință, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, împotriva inculpaților C. (complicitate), A. (autorat) și B. (complicitate), ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 478/A din data de 07 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C., A. și B., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.