Înscrisul pe suport informatic

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Introducere

Datorită progresului tehnologic din ultimele decenii, este imperios a adapta continuu sistemul legislativ la realitatea socială. Astfel, a fost necesar ca legislația să includă posibilitatea admisibilității mijloacelor electronice pentru soluționarea a numeroase litigii, care prin mijloace clasice ar fi fost dificil de rezolvat.

Tehnologia joacă și un rol de a regla într‑un mod indirect^[1]. Prin această aserțiune ne referim la faptul că aceasta, operează ca o modalitate auxiliară pentru a atinge un scop legal. Cu titlu de exemplu, cercetarea e‑mailului primit (de către un expert) pentru a observa dacă acesta a fost trimis de o anumită persoană. Folosirea tehnologiei ca și o modalitate în vederea atingerii unor scopuri legale, nu afectează conceptul de drept sau calitatea normativă^[2]. Cu toate acestea există riscul ca tehnologia a cărei funcție este să asigure o anumită conduită, să influențeze totuși cele menționate^[3]. Faptul enunțat indică o îndepărtare de la ordinea de drept tradițională, la una organizată tehnologic, care ar putea eroda angajamentul moral al persoanelor către normele legale, având ca și consecință pierderea spiritului legalității^[4]. Există un nexus indisolubil între moralitate și lege. Astfel, oamenii respectă legea aplicând filtrul moralității. În situația în care există o disonanță între cele două fundamente, membrilor societății le este mai dificil a respecta litera legii. De asemenea, trebuie avut în vedere principiul nemo censetur ignorare legem. Persoanele nu au posibilitatea de a cunoaște toate normele legale existente, astfel este uzitată moralitatea pentru a distinge între legalitate și ilegalitate. Angajamentul moral al persoanelor către normele legale, reflectă această legătura între moralitate și lege în procesul intelectiv de luare a deciziilor. Posibila pierdere a spiritului legalității prin intermediul trecerii de la ordinea de drept tradițională la una organizată tehnologic, derivă din modificarea scopului pentru o anumită acțiune, de la prudență și moralitate la simplă probabilitate sau posibilitate.

Procesul de legiferare este unul foarte lent, iar inovațiile tehnologice sunt la ordinea zilei. Această discrepanță ar putea afecta încrederea în legislativ, datorită inabilității de a răspunde cerințelor sociale. Facem de asemenea mențiunea că, orice legislație cu privire la tehnologie ar trebui să fie flexibilă și revizuită periodic. Dorim a preciza și faptul că în cadrul legislațiilor referitoare la înscrisuri în formă electronică, este imperios a fi enunțate anumite standarde cu privire la integritatea înscrisului.

Un alt aspect demn a fi precizat, este faptul că un spectru larg de persoane au acces la tehnologie (telefon, calculator etc.), iar numărul acestora este în continuă expansiune. Acesta reprezintă un indiciu referitor la posibila creștere a numărului și a spectrului litigiilor care implică aceste tehnologii. Motiv pentru care, este imperios necesară cercetarea dihotomiei tehnologie – drept.

Într‑un viitor nu foarte îndepărtat, toate actele litigiilor vor putea fi accesate de pe un sistem informatic, actele redactate pe hârtie și cusute în dosare nu‑și vor mai regăsi utilitatea. Costurile arhivării, transportului, copiilor etc. nu vor reprezenta probleme dacă facem referire la înscrisurile în formă electronică, datorită dinamismului acestora. Astfel, persoanele interesate vor putea lua la cunoștință de actele din cadrul unui proces chiar din confortul propriei case. Unii experți susțin că procesul de convertire a actelor clasice în format electronic, consumă foarte mult timp și resurse atât personale cât și financiare^[5]. Acesta reprezintă un impediment primar al folosirii înscrisurilor electronice. Având în vedere cele enunțate anterior, este imperios a cerceta atât avantajele cât și dezavantajele utilizării acestor tehnologii.

Unul dintre avantajele înscrisurilor în formă electronică, este reprezentat de faptul că acestea pot fi conservate fără a se deteriora, pe o perioadă de timp mai îndelungată decât înscrisul clasic. Ca și impediment în demonstrarea veridicității înscrisurilor electronice, putem preciza că acestea se modifică cu mai mare ușurință.

Informațiile stocate electronic diferă de înscrisurile tradiționale. Acestea includ metadata, system data, deleted data și legacy data^[6]. Surplusul de informație existent în înscrisurile în formă electronică este foarte semnificativ pentru actul probator. Menționăm, de asemenea că inclusiv deschiderea unui fișier electronic modifică însăși informațiile despre acel fișier.

Metadatele sunt informații despre informații. Acestea oferă informații despre fișiere electronice. Exempli gratia, date despre momentul (anul, ziua, ora) creării, modificării, accesării unui document, despre autorul acestuia etc. O metodă pentru vizualizarea acestor informații este reprezentată de apăsarea butonului click dreapta a mouse‑ului pe document și accesarea proprietăților. Un expert în IT posedă suficiente cunoștințe pentru a localiza și alte metadate. De asemenea, metadatele sunt indispensabile pentru localizarea resurselor electronice. Ștergerea unui fișier electronic nu se aseamănă cu distrugerea unui înscris clasic. Acest fapt se datorează posibilității recuperării respectivului fișier din hard drive, cât timp nu s‑a suprascris. System data are legătură cu performanța unui computer task (ceea ce îi ceri calculatorului să facă)^[7]. Menționăm cu titlu de exemplu, faptul că se poate afla ce site a fost vizitat, ce parole au fost folosite, ce documente au fost printate etc. Legacy data reprezintă acele informații stocate pe un sistem informatic vechi, sau care nu se mai folosește, motiv pentru care există dificultăți cu privire la accesul sau procesarea acestora.

Accesibilitatea înscrisului în formă electronică diferă în comparație cu înscrisul clasic. Înscrisul electronic este accesat prin intermediul unui program informatic sau unui alt procedeu similar. Acest tip de înscris poate fi conținut în hard disk‑ul intern al unui calculator personal sau laptop, într‑un hard disk extern, o memorie USB, un card de memorie, un telefon, o tabletă, un CD, un DVD, pe un site etc. Există diferite forme ale înscrisurilor electronice, astfel putem face referire la documente electronice în format doc, pdf, jpg, txt etc., mesaje e‑mail, sms, instante (skype, facebook etc.).

Putem face aserțiunea că accesibilitatea la acest tip de înscris este oarecum restrictivă, datorită necesității cunoașterii unor informații de nivel tehnic. Nu orice persoană are aptitudini cu privire la utilizarea tehnologiei. De asemenea, putem vorbi și de o limitare care derivă din aspectul financiar (calculator, conexiune la internet etc.). De aceea, statu‑quo este momentan dat de înscrisul pe suport de hârtie. Însă, cu trecerea timpului datorită utilizării frecvente a tehnologiei, în special de noua generație, înscrisul în formă electronică va reprezenta o nouă normă.

2. Analiza înscrisului pe suport informatic

Odată cu intrarea în vigoare la data de 1 octombrie 2011 a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă^[8], sub aspectul noutății este definit înscrisul și apar două modele de înscrisuri, înscrisul pe suport informatic și înscrisul în formă electronică. „Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare, care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material, ori de modalitatea de conservare și stocare.”, potrivit art. 265 C. pr. civ. Se poate observa recunoașterea înscrisului pe suport informatic chiar din definiția enunțată anterior, nefiind relevant suportul material al scrierii sau consemnării pentru a fi considerat un înscris. Conform art. 266 C. pr. civ, „Înscrisul pe suport informatic este admis ca probă, în aceleași condiții ca înscrisul pe suport de hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege”. Înscrisul în formă electronică este reglementat de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică^[9]. Astfel putem observa faptul că legiuitorul a ales să facă o distincție între cele două înscrisuri, fiind consacrate în acte normative diferite. Potrivit art. 282 alin. (1) C. pr. civ., „când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, dacă este inteligibil și prezintă garanții suficient de serioase, pentru a face deplină credință în privința conținutului acestuia și a identității persoanei de la care acesta emană”. Definiția înscrisului în formă electronică este consacrată în art. 4, alin. (1), pct. 2 din Legea nr. 455/2001. Prin urmare, înscrisul în formă electronică ”reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.

Regulamentul European nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014, privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE^[10] (eIDAS), a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2016, iar prevederile acestuia sunt obligatorii și de aplicabilitate directă în legislația internă, textul definiției înscrisului în formă electronică din Legea nr. 455/2001 este lăsat fără efect^[11]. Conform art. 3 pct. 35 din cadrul Regulamentului European nr. 910/2014, „document electronic înseamnă orice conținut stocat în format electronic, în special sub formă de text sau de înregistrare sonoră, vizuală sau audiovizuală”. Astfel, definiția din cadrul Regulamentului nu limitează forma înscrisului electronic doar la text sau vizual, fiind extinsă și la înregistrări sonore și audiovizuale. În cadrul propriei legislații, înscrisul se referă strict la forma unei scrieri (text) sau consemnări (caractere), nu și la forme sonore, sau audiovizuale. Însă, în cele ce urmează ne vom raporta la prevederile Legii nr. 455/2001, fiind importantă rațiunea legiuitorului și aspectele referitoare la puterea doveditoare.

Reglementarea înscrisului pe suport informatic și a celui în formă electronică, în două acte normative diferite au creat confuzii. De asemenea, prevederile legale în care sunt reglementate cele două modele de înscrisuri, nu explică corelațiile existente între acestea într‑un mod clar. Consecința aspectelor precizate este reprezentată de o practică judiciară neunitară^[12]. Astfel, forța probantă a înscrisurilor pe suport informatic a fost deseori contestată pentru lipsa semnăturii electronice, negocierea, conținutul sau încheierea unui contract prin corespondență electronică, neputând avea forța probantă a înscrisurilor clasice^[13]. Dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 34/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție^[14] a tranșat parțial această chestiune. În cadrul acesteia, s‑a pus următoarea problemă de drept: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la art. 278 alin. (1) din Codul muncii și art. 1.326 C. civ., comunicarea prin poștă electronică de către angajator a deciziei de concediere individuală, emisă potrivit art. 76 din Codul muncii, reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual, să declanșeze curgerea termenului de contestare jurisdicțională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, combinat cu art. 216 din Legea nr. 62/2011, cu referire la art. 184 alin. (1) C. pr. civ., fiind aplicabile ca normă generală prevederile art. 154 alin. (6) C. pr. civ.?”. În situația în care răspunsul e afirmativ, „decizia comunicată prin poștă electronică trebuie să respecte cerințele formale impuse de Legea nr. 455/2001, referitoare la înscrisul în formă electronică sau este suficientă transmiterea deciziei în format accesibil electronic (în speță document pdf)?”. Ceea ce reprezintă interes pentru prezenta cercetare este cea de‑a doua întrebare. In brevi, o persoană a fost concediată prin intermediul unei decizii de concediere atașate unui e‑mail. Contestatorul solicită obligarea angajatorului de a‑și respecta obligațiile din cadrul contractului individual de muncă, respectiv de a‑i permite continuarea activității pentru care a fost angajat. De asemenea, acesta a solicitat anularea deciziei de concediere primite pe e‑mail.

Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că o comunicare prin poștă electronică, de către angajator, reprezintă o modalitate aptă de comunicare din perspectiva dreptului procesual, cu privire la curgerea termenului de contestare a deciziei. Aceasta a mai precizat faptul că este necesar să existe o uzanță referitoare la posibilitatea comunicării în acest mod între părți, fără a fi necesară confirmarea expresă a celui care primește corespondența electronică. Alt aspect precizat de Instanța supremă este faptul că decizia de concediere comunicată prin e‑mail nu trebuie să respecte cerințele formale impuse de Legea nr. 455/2001, fiind suficientă transmiterea acesteia în format accesibil. Considerentele următoare reprezintă ratio decidendi a Înaltei Curți de Casație și Justiție.