Înscrisul pe suport informatic

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cea de‑a doua condiție are ca obiect asigurarea deplină a integrității documentului. Așadar, protecția datelor înscrise contra alterării și contrafacerii reprezintă un element chintesențial în vederea funcționării prezumției de validitate. Sub aspect probatoriu, realizarea acestei condiții va fi dificil de demonstrat. O coroborare a acestei prevederi cu prezumția de bună‑credință stipulată în art. 14 C. civ., va fi necesară^[39]. De asemenea, instanța va trebui să aibă în vedere, în cauze, cunoștințele posedate de părți cu privire la domeniul IT. Menționăm faptul că protejarea datelor înscrise contra alterării și contrafacerii, astfel încât integritatea documentului să fie pe deplin asigurată, este foarte dificil de realizat. Apreciem că în lipsa unei semnături electronice (de exemplu o parolă), integritatea documentului nu este pe deplin asigurată. În cazul aplicării unei semnături electronice simple documentului care conține datele înscrise, integritatea nu este pe deplin asigurată. O parolă nu poate asigura pe deplin integritatea documentului. Semnătura electronică extinsă atașată acestui document, poate reprezenta o metodă de asigurare a integrității documentului mai eficientă comparativ cu cea a unui document care poartă o semnătură electronică simplă. Însă, în cazul în care semnătura electronică extinsă este atașată documentului, respectiv conținutului documentului (datele înscrise), valoarea probatorie a acestuia este stabilită în Legea nr. 455/2001. De asemenea, dacă docu­mentului îi este atașată o semnătură electronică simplă, integritatea datelor înscrise nu este pe deplin asigurată, astfel puterea doveditoare va putea fi cea de început de dovadă. Uzitarea sintagmei deplin asigurată în cadrul art. 283 C. pr. civ. este improprie. Pentru funcționarea prevederilor stipulate în C. pr. civ. referitoare la înscrisul pe suport informatic, este necesară înlocuirea sintagmei deplin asigurată enunțată în cadrul art. 283, cu termenul asigurată. Prin urmare, propunem ca art. 283 C. pr. civ. să aibă următoarea formă: „Înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință, în cazul în care ea este făcută în mod sistematic și fără lacune și când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor și contrafacerilor, astfel încât integritatea documentului este asigurată. O astfel de prezumție există și în favoarea terților, din simplul fapt că înscrierea este efectuată de către un profesionist”. Prin intermediul eliminării termenului deplin din prevederea art. 283 C. pr. civ. putem considera că datele sunt protejate, integritatea documentului fiind asigurată, dacă documentul care le conține poartă o parolă de exemplu. Astfel, valoarea probatorie a unui document care conține o semnătură electronică simplă va putea fi cea prevăzută în cadrul art. 284 C. pr. civ., dacă sunt îndeplinite condițiile menționate în cadrul art. 282 și 283 (inclusiv cea cu privire la asigurarea integrității documentului din C. pr. civ.). În caz contrar, valoarea probatorie a înscrisului în formă electronică din cadrul unui document căruia i s‑a atașat o semnătură electronică simplă va putea fi cea de început de dovadă.

Prezumția consacrată de art. 283 C. pr. civ. are în vedere, în principiu, raporturile juridice inter partes. Însă, conform tezei finale a articolului precizat anterior, prezumția de validitate poate fi invocată și de către terțele persoane, din simplu fapt că înscrierea a fost efectuată de un profesionist. Considerăm că reciproca nu este valabilă, nefiind posibilă operarea prezumției împotriva terților. Rațiunea acestei afirmații este evidentă din simplul fapt că profesionistul a făcut el însuși înscrierea, nu reiese posibilitatea opunerii terților a prezumției de validitate. Legiuitorul a considerat că instituirea posibilității terțelor persoane de a invoca împotriva unui profesionist, prezumția de validitate a înscrierii, este necesară deoarece în cadrul practicilor dintre profesioniști, practici care au la bază principiul celerității și pragmatismului, sunt folosite mijloace informatice^[40]. Prin urmare, treptat, aceste uzanțe au devenit excepții de la regulă, cel puțin în afacerile cotidiene^[41].

Forța probantă a înscrisului pe suport informatic este stipulată în art. 284 alin. (1) C. pr. civ. Astfel potrivit acestei dispoziții „dacă prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un suport informatic, face deplină dovadă între părți, până la proba contrară”. Această normă face referire la valoarea probatorie a documentului inter partes. Prevederea menționată nu vizează terții raportului juridic. Așadar, din enunțul art. 284 alin (1) C. pr. civ. rezultă în mod indirect faptul că documentul nu este opozabil terților. Din coroborarea celor două alineate ale art. 284 C. pr. civ. reiese faptul că primul alineat are în vedere documentul a cărui integritate este garantată prin suportul sau tehnologia folosită. De asemenea, prin sintagma dacă prin lege nu se prevede altfel, legiuitorul permite excepții de la alin. (1). O astfel de excepție este reprezentată de al doilea alineat al art. 284 C. pr. civ., care consacră următoarea situație: „Dacă suportul sau tehnologia utilizată pentru redactare, nu garantează integritatea documentului, acesta poate servi, după circumstanțe, ca mijloc material de probă, sau ca început de dovadă scrisă”. Instanța este cea care trebuie să aprecieze in concreto integritatea documentului, în funcție de suportul sau tehnologia folosită. Există o posibilă interpretare a textului conținut de prezentul alineat, respectiv faptul că acesta este aplicabil și terțelor persoane, deoarece nu este specificată expres mențiunea cu privire la părțile raportului juridic. Însă din perspectiva terților, documentul nu este decât un simplu fapt juridic. Având în vedere că părțile sunt cele care au redactat înscrisul pe suport informatic, nu ar exista rațiunea opozabilității acestuia față de terții neparticipanți. Așadar, nu acceptăm posibilitatea părților de a preconstitui dovezi împotriva terților din simpla dorință^[42]. Este extrem de periculoasă pentru securitatea juridică a procesului civil, folosirea împotriva părților a înscrisurilor pe suport informatic, înscrisuri care pot fi alterate, substituite sau contrafăcute^[43]. Așadar, mențiunile art. 284 alin. (2) C. pr. civ. trebuiesc coroborate cu alin. (1) al aceluiași articol, astfel încât să nu existe posibilitatea creării unei confuzii cu privire la intenția legiuitorului. Acesta a dorit ca ambele alineate să facă referire la puterea doveditoare între părți.

Menționăm că potrivit art. 283 C. pr. civ., există o prezumție de validitate a înscrierii care poate fi invocată de terți. Având în vedere faptul specificat anterior, considerăm că documentul pe suport informatic poate fi invocat de către terți împotriva părților actului juridic, dacă înscrierea a fost efectuată de un profesionist^[44].

3. Concluzii

Utilizarea tehnologiilor determină o îndepărtare de la ordinea de drept tradițională, la una organizată tehnologic. Există posibilitatea ca acest fapt să determine erodarea angajamentului moral al persoanelor către normele legale, având ca și consecință pierderea spiritului legalității. Rațiunea acestui argument reiese din faptul că oamenii respectă legea aplicând filtrul moralității, iar în cazul uzitării tehnologiei există posibilitatea unei desensibilizări. În momentul folosirii tehnologiei nu se pune problema moralității, ci a posibilității. Angajamentul moral al persoanelor către normele legale reflectă nexusul între moralitate și lege, în procesul intelectiv de luare a deciziilor.

Înscrisul pe suport informatic reprezintă acel document care presupune un proces tehnic de înscriere a datelor unui act juridic pe suport informatic, cu condiția de a fi inteligibil și de a prezenta garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în privința conținutului acestuia și a identității persoanei de la care acesta emană. Există o relație între înscrisul pe suport informatic și înscrisul electronic. Rezultatul procesului de înscriere este reprezentat de realizarea unui înscris în formă electronică conținut într‑un document. În vederea susținerii afirmației anterior menționate, înscrisul electronic reprezintă o colecție de date, așadar procesul de creare a unor date pe suport informatic formează un înscris electronic. Prin urmare, înscrierea datelor creează înscrisul electronic. Accesul la înscrisul electronic se face prin intermediul unui fișier, document (înscris pe suport informatic). Există deci, un nexus indisolubil între cele două tipuri de înscrisuri.

Avem în vedere următoarea situație: sunt redate datele unui act juridic pe suport informatic, iar acesta nu are forma unui înscris clasic preexistent. În această situație nu este necesară semnătura electronică? Dacă răspunsul este pozitiv, valoarea probatorie a înscrisului în formă electronică ce poartă o semnătură electronică extinsă este consacrată în Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică. În situația în care înscrisului electronic i s‑a atașat o semnătură electronică simplă, considerăm că acesta va putea fi un început de dovadă. Rațiunea afirmației anterioare rezidă din faptul că un înscris electronic care poartă o semnătură electronică simplă, nu îndeplinește condițiile art. 282 și 283 C. pr. civ. cu privire la necesitatea asigurării integrității datelor contra alterării și contrafacerilor, precum și la existența unor garanții serioase cu privire la identificarea persoanei care a redat datele înscrisului pe un suport informatic. Prin urmare, documentul care conține aceste date, care poartă semnătura electronică simplă, nu va avea puterea probantă stipulată în art. 284 C. pr. civ. În lipsa unei semnături electronice nu există posibilitatea identificării celui care a redat datele pe un suport informatic, deoarece semnătura electronică conform art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 „reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare”. De asemenea nu se poate considera că în situația în care documentul este corupt (nu asigură integritatea celor înscrise), conținutul să nu fie afectat. Prin intermediul unei expertize de specialitate se poate demonstra integritatea înscrisului electronic, analizând și fișierul, respectiv documentul în care acesta este conținut. Prin urmare, apreciem că o situație în care ar avea relevanță existența înscrisului pe suport informatic este reprezentată de rezultatul scanării unui act juridic preexistent (formă olografă). Legiuitorul român a preluat integral textul prevederilor din cadrul C. civ. Quebec. Acesta ar fi trebuit să țină cont și de modificările ulterioare ale acestuia, respectiv Legea referitoare la stabilirea unui cadru legal pentru informația tehnologică. Prin intermediul introducerii acestei legi speciale s‑au clarificat multiple aspecte cu privire la introducerea semnăturii electronice acestui tip de înscris, la integritatea înscrisului pe suport informatic, precum și la posibilitatea identificării semnatarului. Menționăm că legiuitorul român ar trebui să ofere și unele explicații referitoare la textele legale adoptate, pentru a permite utilizarea și înțelegerea acestora. În concluzie, prevederile din C. pr. civ. referitoare la înscrisul pe suport informatic ar trebui fie abrogate, datorită incompatibilității din perspectiva probatorie cu înscrisul în formă electronică reglementat de Legea nr. 455/2001, fie interpretate într‑un mod restrictiv, respectiv includerea strict a documentelor scanate ca înscrisuri pe suport informatic, sau modificate într‑un mod în care să permită coroborarea cu dispozițiile Legii nr. 455/2001, fără a exista discrepanțe între cele două texte legale. Această modificare a prevederilor C. pr. civ. cu privire la înscrisul pe suport informatic, se poate realiza prin eliminarea termenului deplin din cadrul art. 283 C. pr. civ. Ergo, documentul în care este conținut un înscris în formă electronică purtând o semnătură electronică simplă ar putea avea valoarea probatorie stipulată în art. 284 C. pr. civ. Inclusiv în cadrul acestui ultim caz enunțat, legiuitorul român va trebui să explice nexusul dintre legea specială și prevederile C. pr. civ. pentru realizarea înțelegerii mai bune a conexiunii dintre actele normative precizate.

Precizăm importanța existenței unor restricții minimale cu privire la înscrisurile pe suport informatic, când facem referire la raporturile comerciale, pentru asigurarea eficienței acestora. Astfel impunerea necesității unei semnături electronice extinse, nu poate fi considerată o soluție.

Concludem prin a menționa faptul că încrederea judecătorului în înscrisurile în formă electronică și în cele pe suport informatic, este una minimală. Această afirmație este aplicabilă și la nivel de societate. Prin urmare, responsabilitatea eficientizării sistemului legal și judiciar prin utilizarea acestor tehnologii aparține legiuitorului, fiind necesară elaborarea de dispoziții legale clare și eficiente. În momentul elaborării acestor prevederi, legiuitorul ar trebui să aibă în vedere necesitatea libertății de apreciere a judecătorului cu privire la înscrisurile electronice.

^[39] Ibid.

^[40] V. Patulea, op. cit.

^[41] Ibid.

^[42] I. Leș, op. cit., p. 778.

^[43] Ibid.

^[44] Ibid.