Infracțiuni de evaziune fiscală. Impunerea obligativității verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii

• NCP: art. 107 alin. (3)
• NCP: art. 5
• NCPP: art. 249
• NCPP: art. 250^2
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Prin încheierea din data de 11 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 2502 din C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii:

– dispuse prin ordonanța din data de 20.12.2017 asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului A., până la concurența sumei de 598.751 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, de la scadență până la data plății efective;

– dispuse prin sentința penală nr. 49/21.01.2022 a Tribunalului București asupra bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale părții responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., până la concurența sumei de 598.751 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, de la scadență până la data plății efective, măsură pe care o menține până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 1 an.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că prin ordonanța din data de 20.12.2017 s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului A., până la concurența sumei de 598.751 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, de la scadență până la data plății efective.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 2 din 3 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că „Sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă”.

Potrivit prevederilor art. 250^2 din C. proc. pen. „În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501aplicându-se în mod corespunzător”.

Conform dispozițiilor legale, legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport cu particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, părții responsabile civilmente sau a altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 49/29.01.2022 a Tribunalului București, în baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2013), cu aplic. art. 5 din noul C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Totodată, printre altele, s-a admis acțiunea civilă formulată de către ANAF și l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la plata sumei de 598.751 RON, cu titlu de debit principal, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii, de la scadență până la data plății efective și a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din data de 20.12.2017 asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului.

În acest sens, reține că ANAF s-a constituit parte civilă cu suma de 598.751 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat, la care se adaugă obligații fiscale accesorii datorate de la data scadenței și până la data plății efective a prejudiciului datorat. Acțiunea civilă formulată de către ANAF s-a întemeiat prin aceea că inculpatul, înregistrând în contabilitate și în Deconturile privind taxa pe valoare adăugată (D300) a facturii fiscale nr. x/28.01.2011, care atestă operațiuni comerciale fictive, a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 598.751 RON, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză, acest prejudiciu constând în TVA-ul de plată pentru perioada ianuarie 2011 – martie 2011, deoarece din moment ce factura fiscală respectivă nu reflectă operațiuni reale, TVA-ul nu putea fi dedus.

Din perspectiva dispozițiilor art. 249 din C. proc. pen., se constată că, în general, luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Însă, există situații în care dispunerea măsurilor asigurătorii are caracter obligatoriu, în considerarea naturii faptelor comise sau consecințelor acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi, sens în care sunt, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 care stabilesc, în materie de evaziune fiscală, obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii. Prin urmare, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 impun, așa cum s-a arătat în precedent, caracterul obligatoriu al luării măsurilor asigurătorii.

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată din perspectiva dispozițiilor art. 250^2 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține natura acuzației pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, cuantumul prejudiciului, etapa procesuală în care se află cauza, respectiv faza apelului.

Pentru a menține măsurile asigurătorii, instanța de apel a avut în vedere, pe de o parte, dispoziția de condamnare a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, iar pe de altă parte, a avut în vedere soluția de admitere a acțiunii civile formulate de partea civilă ANAF.

Soluția instanței de fond, deși nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 250^2 din C. proc. pen., în condițiile în care a fost pronunțată în urma administrării probatoriului și a stat la baza menținerii măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, astfel cum au fost indicate anterior.

În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii, de aproximativ 5 ani, Înalta Curte apreciază că aceasta nu aduce atingere exigențelor CEDO, având în vedere complexitatea cauzei, natura faptei și prejudicierea bugetului statului.

De altfel, în mod corect a reținut instanța de apel, că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualele pagube produse prin infracțiune și sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurența valorii probabile a presupuselor pagube, întrucât prejudiciul nu a fost recuperat.

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii din data de 11 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.