Componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale ANMCS (H.G. nr. 629/2015)

18 aug. 2015
Vizualizari: 5447

Despre

  • M. Of. nr. 619 din 14 august 2015
  • H.G. nr. 629/2015
  • Componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate

Art. 17 prevede următoarele:

„(1) În procesul de acreditare ANMCS folosește, în condițiile legii, pe bază de contracte civile încheiate potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, evaluatori de servicii de sănătate.

(2) Comisiile de evaluare în vederea acreditării sunt structuri constituite pentru fiecare unitate sanitară, în funcție de dimensiunea, specificul și complexitatea acesteia, conform metodologiei prevăzute la art. 16 lit. i), aprobate conform prevederilor art. 12 lit. c).

(3) Comisiile de evaluare în vederea acreditării se numesc prin ordin al președintelui ANMCS

(4) Comisia de evaluare în vederea acreditării are următoarele atribuții principale:

a) analizează modul în care activitatea unității sanitare este conformă cu cerințele standardelor de acreditare;

b) întocmește raportul de evaluare;

c) pune la dispoziția ANMCS datele necesare procedurii de acreditare colectate pe parcursul procesului de evaluare, în formatul și pe suportul stabilit prin metodologia de evaluare;

d) transmite conducerii unității sanitare proiectul raportului de evaluare în vederea clarificării unor eventuale neconcordanțe;

e) transmite raportul de evaluare structurii de specialitate din cadrul ANMCS, în vederea elaborării raportului de acreditare”.

Art. 18 la primul alineat prevede: Colaborarea dintre ANMCS și unitățile sanitare care solicită acreditarea se stabilește cu respectarea următoarelor criterii principale:

a) evaluarea în vederea acreditării se solicită de către unitățile sanitare numai atunci când acestea îndeplinesc toate condițiile cerute de lege, inclusiv obligația prevăzută la art. 175 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare;

b) ANMCS pune la dispoziția unităților sanitare aplicații informatice prin intermediul cărora acestea transmit informațiile și documentația solicitate de către Autoritate;

c) activitatea de evaluare se desfășoară conform prevederilor art. 3 lit. e), sens în care unitățile sanitare au obligația să coopereze cu membrii comisiilor de evaluare și să le pună la dispoziție documentele necesare validării informațiilor care confirmă îndeplinirea cerințelor din standardele de acreditare;

d) unitățile sanitare evaluate au obligația să pună la dispoziția reprezentanților desemnați prin ordin al președintelui ANMCS documentația solicitată de către aceștia, necesară pentru verificarea activității evaluatorilor de servicii de sănătate și a corectitudinii datelor care au stat la baza elaborării raportului de evaluare, atunci când există suspiciuni cu privire la activitatea membrilor comisiei de evaluare;

e) președintele ANMCS va dispune prin ordin reluarea procesului de acreditare, în situația în care concluziile verificării, efectuate în cazul prevăzut la lit. d), conduc la încadrarea unității sanitare evaluate într-o altă categorie de acreditare decât cea rezultată ca urmare a analizei, de către structurile de specialitate ale ANMCS, a raportului de evaluare.

De asemenea, potrivit alineatului următor, în vederea asigurării și îmbunătățirii calității serviciilor medicale și a siguranței pacientului, ANMCS colaborează cu unitățile sanitare acreditate, prin monitorizarea activității acestora conform prevederilor art. 3 lit. k) și prin îndrumare privind asigurarea calității, sens în care unitățile sanitare au următoarele îndatoriri:

a) să transmită, în formatul solicitat de către ANMCS, indicatorii necesari monitorizării managementului calității serviciilor medicale;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

b) să asigure, în interiorul perioadei de valabilitate a acreditării, desfășurarea în bune condiții a activităților impuse de procesul de monitorizare a încadrării spitalului în nivelul de acreditare acordat.

Art. 19 are următorul conținut:

„(1) Personalul ANMCS este constituit din personal contractual.

(2) Structura organizatorică a ANMCS este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. În cadrul structurii ANMCS se pot organiza, prin ordin al președintelui ANMCS, servicii, birouri și compartimente, după caz.

(3) Atribuțiile și sarcinile directorului general, precum și cele ale structurilor organizatorice se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al ANMCS

(4) ANMCS funcționează cu un număr maxim de posturi de 80, exclusiv demnitarul.

(5) Pentru activități sau proiecte stabilite prin ordin al președintelui ANMCS, instituția folosește, în condițiile legii, pe bază de contracte civile încheiate potrivit Codului civil, experți selectați pe bază de criterii profesionale, conform normelor aprobate prin ordin al președintelui ANMCS”.

Cap. IV („Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ANMCS”)

Art. 20 prevede următoarele:

„(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital se asigură din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

(2) Veniturile proprii sunt constituite din:

a) taxa de acreditare/reacreditare plătită de unitățile sanitare;

b) taxa de reevaluare a unei unități sanitare plătită de solicitantul reevaluării;

c) fonduri externe nerambursabile și fonduri acordate de către instituțiile financiare internaționale, în condițiile legii;

d) editarea și vânzarea de cărți, broșuri, publicații, lucrări, studii și alte materiale de specialitate;

e) donații, sponsorizări și alte venituri încasate conform legii.

(3) Veniturile proprii prevăzute la alin. (2) și neutilizate până la finele anului se reportează în anul următor, cu aceeași destinație după regularizarea cu bugetul de stat în limita sumelor primite de la acesta, în condițiile legii.

(4) Taxa de acreditare/reacreditare achitată de unitățile sanitare este valabilă pentru un ciclu de acreditare și se poate restitui la sfârșitul respectivului ciclu de acreditare, numai dacă nu s-a realizat evaluarea în vederea acreditării/reacreditării”.

Cap. V („Dispoziții tranzitorii și finale”)

Potrivit art. 21, constituirea și organizarea structurilor care funcționează în cadrul ANMCS se realizează în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Conform art. 22, certificatele emise de Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor în urma absolvirii Programului de formare, respectiv de reevaluare a evaluatorilor se asimilează certificatelor prevăzute la art. 3 lit. m).

Art. 23 prevede faptul că standardele, metodologia și procedurile de acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu se elaborează de către ANMCS în termen de 1 an de la constituirea sa, se adoptă prin consensul autorităților, instituțiilor și organizațiilor care au reprezentanți în Colegiul director al ANMCS și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.

Potrivit art. 24, respectiva hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția dispozițiilor art. 14 lit. c), care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului ministrului sănătății prevăzut la art. 23.

Art. 25 prevede faptul că la data desființării Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, conform art. II alin. (8) din O.G. nr. 11/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2015, se abrogă H.G. nr. 1.148/2008 privind componența, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (rep. M. Of. nr. 204 din 28 martie 2012; cu modif. și compl. ult.).

 

Componența, atribuțiile, modul de organizare și funcționare ale ANMCS (H.G. nr. 629/2015) was last modified: august 17th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.