Forma adopţiei în dreptul internaţional privat român

6 apr. 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 604

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Legea aplicabilă formei adopției potrivit art. 2.609 din Codul civil român

1.1. CE ÎNȚELEGEM PRIN LEGEA APLICABILĂ FORMEI ADOPȚIEI? Art. 2.609 C. civ., cu denumirea marginală „Legea aplicabilă formei adopției”, dispune: „Forma adop­ției este supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie”.

Original Black Friday pe UJmag.ro!

Reglementarea trimite la lex loci actus, în aplicarea principiului locus regit actum.

Deci, în funcție de locul de încheiere a adopției, legea aplicabilă formei adopției poate fi:

– legea străină, dacă adopția se încheie în străinătate;

– legea română, dacă legea se încheie pe teritoriul statului nostru.

În domeniul legii aplicabile condițiilor de formă intră formalitățile premergătoare adopției și procedura încheierii acesteia.

În situația în care adopția se încheie pe teritoriul României, trebuie să calificăm primar noțiunea de condiții de formă ale adopției, cu atât mai mult cu cât acest concept este utilizat atât de normele de competență internațională, cât și de normele materiale speciale sau conflictuale aplicabile.

 

1.2. CUM CALIFICĂM PRIMAR NOȚIUNEA DE CONDIȚII DE FORMĂ NECESARE ÎNCHEIERII ADOPȚIEI DIN PERSPECTIVA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PRIVAT ROMÂN? Conform art. 2.558 alin. (1) C. civ., calificarea primară se face întotdeauna după legea română, adică în conformitate cu noțiunile utilizate de sistemul de drept româ­­nesc. Totuși, trebuie făcute două observații: 1) sintagma „instituție de drept” trebuie interpretată lato sensu, incluzând și noțiunile juridice; 2) excepțiile de la alin. (2), (3), (4) și (5) sunt de strictă interpretare. De asemenea, calificarea unei probleme ca fiind de drept procedural sau de drept material se face după legea română[1].

În acest context, ținând cont de prevederile art. 2.558 alin. (1) C. civ., vom efectua calificarea primară după legea română, ca lege a forului pentru orice autoritate publică română, a noțiunii de „condiții de formă ale adopției”.

Potrivit art. 453 C. civ., „Condițiile și procedura adopției internaționale, ca și efectele acesteia asupra cetățeniei copilului se stabilesc prin lege specială”.

În general, se consideră că adopția este internațională ori de câte ori operațiunea juridică prin care se realizează presupune existența unuia sau a mai multor elemente de extraneitate, precum cetățenia, domiciliul ori reședința celui care adoptă, locul încuviin­țării etc. Pe de altă parte, art. 2 pct. (1) din Convenția asupra protecției copiilor și coope­rării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga în 1993, prevede că această convenție se aplică în cazul în care „un copil având reședința obișnuită într‑un stat con­tractant a fost, este, sau urmează să fie deplasat către alt stat contractant, fie după adopția sa în statul de origine de către doi soți sau de către o persoană având reședința obișnuită în statul primitor, fie în vederea unei asemenea adopții în statul primitor sau în statul de origine”. Potrivit acestui articol, cetățenia părților este indiferentă, singurul element de extraneitate care prezintă interes fiind cel al reședinței[2].

Din perspectiva dreptului internațional privat român, adopția internațională trebuie studiată prin prisma următoarelor reglementari: art. 453, art. 2.607‑2.610 C. civ.[3], Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii de la Strasbourg, Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale de la Haga[4] și Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Din aceste dispoziții observăm că:

– pentru România și statele semnatare ale Convenției europene revizuite în materia adopției de copii de la Strasbourg, vom aplica cetățenilor și copiilor acestor state dispo­zițiile acesteia ca norme de aplicare imediată, coroborate, acolo unde este cazul, cu art. 453, art. 2.607‑2.610 C. civ. și Legea nr. 273/2004;

– pentru România și statele semnatare ale Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale de la Haga, vom aplica cetățenilor și copiilor acestor state dispozițiile acesteia ca norme de aplicare imediată, coroborate, acolo unde este cazul, cu art. 453, art. 2.607‑2.610 C. civ. și Legea nr. 273/2004;

– pentru România și statele semnatare ale Convenției europene revizuite în materia adopției de copii de la Strasbourg și ale Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale de la Haga, vom aplica cetățenilor și copiilor acestor state dispozițiile acestora ca norme de aplicare imediată, coroborate, acolo unde este cazul, cu art. 453, art. 2.607‑2.610 C. civ. și Legea nr. 273/2004;

– pentru România și restul statelor, care nu sunt semnatare ale niciuneia dintre convenții, vom aplica art. 453, art. 2.607‑2.610 C. civ. și Legea nr. 273/2004.

 

2. Procedura adopției internaționale în sistemul de drept românesc

2.1. CE NE SPUNE CONVENȚIA EUROPEANĂ REVIZUITĂ ÎN MATERIA ADOPȚIEI DE COPII DE LA STRASBOURG CU PRIVIRE LA FORMA ADOPȚIEI?

 

2.1.1. Precizări prealabile. Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii de la Strasbourg se aplică, potrivit art. 1 alin. (1), „în cazul adopției unui copil care, în momentul în care adoptatorul solicită adopția, nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu este sau nu a fost căsătorit, nu are ori nu a intrat într‑un parteneriat înregistrat și nu a devenit major”.

Ca excepție, alin. (2) al art. 1 din Convenție stabilește că aceasta „privește numai instituția juridică a adopției care creează o legătură de filiație”.

Art. 2 din Convenție precizează că „Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru asigurarea conformității legislației naționale cu dispozițiile prezentei convenții și notifică secretarului general al Consiliului Europei cu privire la măsurile adoptate în acest scop”.

Din art. 26 alin. (1) din Convenție observăm că fiecare stat poate să specifice teri­toriul sau teritoriile cărora li se aplică aceasta, din momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare la Convenție.

Din alin. (2) al art. 26 din Convenție rezultă că domeniul de aplicare se poate extinde și asupra oricărui alt teritoriu specificat în declarație și pentru ale cărui relații internaționale statul parte este răspunzător sau în numele căruia este autorizat să își asume angajamente la o dată ulterioară, printr‑o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, dar cu precizarea că intrarea în vigoare a Convenției va avea loc în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de 3 luni de la data primirii declarației de către secretarul general.

Art. 26 alin. (3) statuează că, în situația în care un stat nu dorește să mai aplice această convenție asupra teritoriului său sau asupra teritoriilor care îl compun ori asupra oricărui alt teritoriu specificat în declarație și pentru ale cărui relații interna­ționale este răspunzător sau în numele căruia este autorizat să își asume angajamente, orice declarație făcută în materia adopției poate fi retrasă, în ceea ce privește teritoriul specificat în această declarație, printr‑o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea declarației în materia adopției va produce efecte din prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după data primirii acestei noti­ficări de către secretarul general al Consiliului Europei.

Din dispozițiile art. 3 din Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii observăm că, pentru a putea fi valabilă, adopția între statele membre ale UE trebuie să fie „pronunțată de către o instanță judecătorească sau de către o autoritate adminis­tra­tivă” (numită, în cuprinsul Convenției, „autoritatea competentă”).

Potrivit art. 4 alin. (1), autoritatea competentă încuviințează adopția doar în situația în care și‑a format convingerea că adopția este în interesul superior al copilului.

Alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în fiecare caz, autoritatea competentă are obligația să acorde o importanță deosebită pentru ca adopția să asigure un mediu stabil și armonios copilului.

Analizând dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I, constatăm că adopția poate fi încuviin­țată de autoritatea competentă doar după ce au fost realizate anchetele corespunzătoare cu privire la adoptator, la copil și la familia acestuia.

2.1.2. Procedura adopției conform reglementării Convenției europene revi­zuite în materia adopției de copii. Organele care realizează anchetele cu privire la adop­tator, la copil și la familia acestuia, pe durata derulării acestor anchete, dar și ulterior, au obligația de a se asigura că datele sunt colectate, procesate și comunicate „în conformitate cu reglementările privind confidențialitatea profesională și protecția datelor cu caracter personal” [art. 10 alin. (1) teza a II‑a din Convenție].

Alin. (2) al art. 10 din Convenție dispune: „Anchetele, în măsura corespunzătoare fiecărui caz în parte, se referă, pe cât posibil și printre altele, la următoarele aspecte:

a) personalitatea, starea de sănătate și mediul social al adoptatorului, situația familială a acestuia și condițiile de locuit, precum și aptitudinea sa de creștere a unui copil;

b) motivele pentru care adoptatorul dorește să adopte copilul;

c) motivele pentru care, atunci când numai unul dintre cei doi soți sau parteneri înregistrați dorește să adopte copilul, celălalt soț/partener nu se asociază la cerere;

d) potrivirea reciprocă dintre copil și adoptator și perioada pentru care copilul a fost încredințat în grija sa;

e) personalitatea, starea de sănătate și mediul social al copilului, precum și, sub rezerva limitărilor legale, mediul familial și statutul civil al acestuia;

f) originile etnice, religioase și culturale ale adoptatorului și ale copilului”.

Anchetele cu privire la adoptator, la copil și la familia acestuia sunt efectuate fie de o persoană, fie de un organism care este recunoscut ori autorizat în acest scop prin legislație sau de către o autoritate competentă.

Ancheta referitoare la aptitudinea de a adopta și la eligibilitatea adoptatorului, la situația și motivația persoanelor în cauză și la oportunitatea plasamentului copilului se efec­tuează înainte ca acesta să fie încredințat în grija viitorului adoptator în vederea adopției.

Ca excepție, alin. (4) al art. 10 din Convenție stabilește că dispozițiile art. 10 „nu aduc atingere competenței sau obligației autorității competente de a obține toate informa­țiile ori probele care intră sau nu în domeniul de aplicare a acestor anchete și pe care aceasta le consideră ca fiind utile”.

Din dispozițiile art. 15 teza I din Convenție observăm că, dacă se solicită informații dintr‑un alt stat parte pentru ancheta efectuată în conformitate cu art. 4 și 10, care se raportează la o persoană ce are reședința sau a avut reședința pe teritoriul unui alt stat parte, acel stat parte, în cazul în care primește o cerere de solicitare de informații, depune toate eforturile pentru a asigura furnizarea informațiilor solicitate cu promptitudine.

Din dispozițiile art. 15 teza a II‑a din Convenție constatăm obligația fiecărui stat de a desemna o autoritate națională căreia să i se adreseze o solicitare de informații.

Copilul adoptat de unul dintre resortisanții unui stat parte va avea cetățenia adoptatorului.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Convenție, dobândirea cetățeniei va fi facilitată de statele părți, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „pierderea cetățeniei care poate rezulta în urma adopției este condiționată de deținerea sau dobândirea unei alte cetățenii”.

Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii nu limitează numărul de copii care pot fi adoptați de către același adoptator. De asemenea, legislația nu interzice unei persoane să adopte un copil pe motiv că aceasta are sau ar putea avea un copil.

Procedura de adopție se suspendă dacă a fost inițiată o procedură de stabilire a paternității sau o procedură de stabilire a maternității de către tatăl ori mama biologic/ă prezumat/ă până la obținerea rezultatelor procedurii de stabilire a filiației.

De asemenea, autoritățile competente vor acționa cu celeritate în cadrul procedurii de stabilire a filiației.

Statele părți au în continuare posibilitatea de a adopta dispoziții mai favorabile pentru copilul adoptat.

Pentru ca autoritatea competentă să poată aprecia în mod rezonabil relațiile care s‑ar stabili între adoptator și copilul care urmează a fi adoptat, este nevoie de o perioadă de probă. Astfel, statele părți au libertatea de a impune încredințarea copilului în grija adoptatorului pentru o perioadă îndeajuns de lungă înainte de încuviințarea adopției, dar cu obligația să primeze interesul superior al copilului asupra oricărui alt consi­derent.

Serviciile de consiliere și postadopție vor fi promovate și ajutate să funcționeze cores­punzător de către autoritățile publice, în vederea sprijinirii și a îndrumării viito­rilor adoptatori, a adoptatorilor și a copiilor adoptați.

Statelor părți le revine sarcina de a se asigura că asistenții sociali care se ocupă de adopție beneficiază de formarea profesională corespunzătoare cu privire la aspectele sociale și juridice ale adopției.

Din dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii rezultă că adopția poate avea loc, după caz, fără ca identitatea adopta­torului să fie dezvăluită familiei de origine a copilului. În acest caz, trebuie să se prevadă dispoziții în acest sens, dar și dispoziții care să impună sau să autorizeze desfășurarea procedurii de adopție cu ușile închise.


* Este extras din Revista Română de Drept Privat nr. 3/2018.

[1] M.V. Jakotă, Drept internațional privat, vol. I, Ed. Fundației „Chemarea”, Iași, 1997, p. 210; D. Lupașcu, Drept internațional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2012, pp. 68‑70; O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 86;
N.C. Dariescu, Relațiile patrimoniale dintre soți în dreptul internațional privat, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pp. 11‑16; N.C. Aniței, Convenția matrimonială în dreptul internațional privat român, Ed. C.H. Beck, București, 2013, pp. 1‑5.

[2] M. Avram, Filiația. Adopția națională și internațională, Ed. All Beck, București, 2001, p. 104. Cu privire la dimensiunile calificării în dreptul internațional privat, a se vedea C. Jugastru, Calificarea în conflictele de legi și în conflictele de jurisdicții, în Revista Universul Juridic nr. 6/2016, pp. 65‑67.

[3] Pentru generalități privind condițiile adopției cu element de extraneitate, conform Codului civil român, a se vedea C. Jugastru, Aspecte ale filiației transfrontaliere, în „Anuarul Institutului de istorie «George Bariț» din Cluj‑Napoca”, Seria Humanistica, t. XV, 2017, pp. 282‑283.

[4] Încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată de țara noastră prin Legea nr. 84/1994, publicată în M. Of. nr. 298 din 21 octombrie 1994.

Forma adopției în dreptul internațional privat român was last modified: aprilie 3rd, 2020 by Nadia-Cerasela Aniței
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter