Forma adopţiei în dreptul internaţional privat român

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (3) teza I și teza a II‑a din Convenție, copilul adoptat are acces la informațiile deținute de către autoritățile competente cu privire la originile sale, chiar și atunci când părinții săi biologici au dreptul de a nu‑și divulga identitatea, în cazul în care autoritatea competentă stabilește că legislația permite, dacă este cazul, să se renunțe la acest drept și să se divulge informațiile privind identitatea, luând în considerare circumstanțele și drepturile copilului și ale părinților săi biologici.

Copilul adoptat care nu a ajuns la vârsta majoratului poate fi consiliat în mod adecvat.

Din alin. (4) teza I al aceluiași articol observăm că, și în cazul în care nu este dezvă­luită identitatea părinților săi biologici, atât copilul adoptat, cât și adoptatorul poate obține documente care să conțină extrase din registrele publice și care să ateste data și locul nașterii copilului adoptat. Totuși, prin teza a II‑a, se lasă la latitudinea statelor părți aplicarea sau neaplicarea acestei dispoziții în cazul celorlalte forme de adopție mențio­nate la art. 11 alin. (4) din Convenție.

Din activitatea legată de adopția unui copil, potrivit art. 17 din Convenție, nicio persoană nu poate obține un avantaj financiar sau de altă natură.

Datele referitoare la adopție vor fi păstrate timp de cel puțin 50 de ani după ce adopția devine definitivă, termenul fiind justificat de dreptul unei persoane de a‑și cunoaște identitatea și originile.

Din dispozițiile alin. (6) al art. 22 din Convenție se observă că se păstrează regis­trele publice, iar conținutul din aceste registre se reproduce pentru a preveni posibili­tatea persoanelor care nu au un interes legitim de a lua cunoștință despre adopție, iar dacă această informație a fost divulgată, de a lua cunoștință de identitatea părinților biologici ai persoanei adoptate.

Art. 18 din Convenție oferă posibilitatea statelor părți să adopte dispoziții mai favo­rabile pentru copilul adoptat.

2.2. CE NE SPUNE CONVENȚIA ASUPRA PROTECȚIEI COPIILOR ȘI COOPERĂRII ÎN MATERIA ADOPȚIEI INTERNAȚIONALE DE LA HAGA?

2.2.1. Precizări prealabile. În elaborarea Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale de la Haga s‑a plecat de la premisa că un copil trebuie să crească într‑un mediu familial, într‑un climat de fericire, de iubire și de înțelegere pentru înflorirea armonioasă a personalității sale.

Fiecare stat membru semnatar al acestei Convenții ar trebui să ia, cu prioritate, măsuri corespunzătoare pentru a permite menținerea copilului în familia sa de origine; dacă însă acest lucru nu este posibil, iar în statul de origine nu poate fi găsită o familie potrivită respectivului copil, atunci se recurge la adopția internațională, care se va înfăptui în interesul superior al copilului și cu respectarea drepturilor sale fundamen­tale, precum și pentru prevenirea răpirii, vânzării sau traficului de copii.

Art. 1 al Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției inter­na­ționale dispune că aceasta „are drept obiect:

a) să stabilească garanții pentru ca adopțiile internaționale să se înfăptuiască în inte­resul superior al copilului și în respectul drepturilor fundamentale care îi sunt recunoscute în dreptul internațional;

b) să instaureze un sistem de cooperare între statele contractante pentru a asigura respectul acestor garanții și să prevină astfel răpirea, vânzarea sau traficul de copii;

c) să asigure recunoașterea în statele contractante a adopțiilor realizate potrivit convenției”.

Din dispozițiile art. 2 par. 1 al Convenției constatăm că aceasta are un caracter restric­tiv, aplicându‑se „în cazul în care un copil având reședința obișnuită într‑un stat contractant (statul de origine) a fost, este sau urmează a fi deplasat către un alt stat contractant (statul primitor)”, în următoarele situații:

„ – fie după adopția sa în statul de origine de către soți sau de către o persoană având reședința obișnuită în statul primitor;

– fie în vederea unei asemenea adopții în statul primitor sau în statul de origine”.

Convenția se aplică, conform art. 2 par. 2, doar adopțiilor „ce stabilesc o legătură de filiație”.

2.2.2. Autorități centrale și organisme agreate. Art. 6 par. 1 al Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale prevede: „Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrală însărcinată să aducă la îndeplinire obligațiile ce‑i sunt impuse prin convenție”.

În România, autoritatea centrală însărcinată să aducă la îndeplinire obligațiile stabilite de respectiva convenție este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (A.N.P.D.C.A.), ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, care coordonează și supraveghează activitățile de adopție, asigură aplicarea unitară a legislației în domeniul adopției și realizează cooperarea internațională în acest domeniu.

A.N.P.D.C.A. trebuie să coopereze cu autoritățile centrale din celelalte state semna­tare ale Convenției, să promoveze o colaborare între autoritățile competente ale statelor lor pentru a asigura protecția copiilor și să realizeze celelalte obiective ale Convenției.

Par. 2 al art. 7 din Convenție stabilește că autoritățile centrale „iau în mod direct toate măsurile corespunzătoare pentru:

a) a pune la dispoziție informații asupra legislației statelor lor în materie de adopție și alte informații generale, precum statistici și formulare tip;

b) a se informa reciproc asupra funcționării convenției și, în măsura posibilului, a înlă­tura obstacolele în aplicarea sa”.

Autoritatea Națională va lua, fie direct, fie cu concursul autorităților publice, toate măsurile corespunzătoare pentru a preveni câștigurile materiale necuvenite cu prilejul unei adopții și a împiedica orice practică contrară obiectivelor Convenției.

Autoritățile centrale vor lua toate măsurile cuvenite (conform art. 9 din Convenție), fie direct, fie cu concursul autorităților publice sau al unor organisme agreate cores­punzător în statul lor, în special pentru:

a) a aduna, a păstra și a efectua schimb de informații referitoare la situația copilului și a viitorilor părinți adoptivi, în măsura necesară încheierii adopției;

b) a înlesni, a urmări și a activiza procedura în vederea adopției;

c) a promova în statele lor dezvoltarea unor servicii de îndrumare și de urmărire în continuare a adopției;

d) a efectua schimburi de rapoarte generale de evaluare asupra experiențelor în materie de adopție internațională;

e) a răspunde, în măsura permisă prin legea statului lor, cererilor având ca obiect informații asupra unei situații speciale privind adopția, formulate de alte autorități centrale sau de autorități publice”.

Art. 10 din Convenție stabilește că pot beneficia de agrement și îl pot păstra doar „organismele care demonstrează aptitudinea lor de a înlesni în mod corect misiunile ce li s‑ar putea încredința”.

Art. 12 din Convenție prevede, ca excepție, posibilitatea organismului agreat într‑un stat contractant de a acționa într‑un alt stat contractant sub condiția autorizării de către autoritățile competente ale celor două state.

Prin transpunerea dispozițiilor art. 12 din Convenție, A.N.P.D.C.A. poate, ca excepție, să acționeze într‑un alt stat contractant (spre exemplu, în Franța), sub condiția auto­rizării de către autoritățile competente ale celor două state.

Art. 11 din Convenție dispune: „Un organism agreat urmează:

a) să urmărească exclusiv scopuri nelucrative în condițiile și în limitele fixate de autoritățile competente ale statului de agrement;

b) să fie condus și girat de către persoane calificate prin integritatea lor morală, pre­gă­tire profesională sau experiență pentru a acționa în domeniul adopției internaționale; și

c) să fie sub supravegherea unor autorități competente ale acestui stat în ceea ce privește alcătuirea, funcționarea și situația sa financiară”.

Statul contractant va comunica Biroului permanent al Conferinței de la Haga de drept internațional privat numele și adresa organismelor agreate și, dacă este cazul, întinderea funcțiilor lor (art. 13 din Convenție).