Examen al practicii judiciare în materia atragerii răspunderii organelor de conducere ale debitoarei aflate în încetare de plăți. Concursul dintre atragerea răspunderii administratorului în condițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 și deciziile de atragere a răspunderii solidare emise de organul fiscal din perspectiva regulii non bis in idem

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Speța 1

Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a Civilă. Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2020.

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Cu adresa nr. 338/19.03.2019, Societatea profesională I. E. C. I. Slatina, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei (…) SRL Slatina, a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva fostului asociat și administrator al debitoarei, numita M. I. C. I., solicitând obligarea acesteia la acoperirea integrală a pasivului de 148.997 lei.

Prin sentința nr. 509/28.10.2019, Tribunalul Olt – Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, a respins excepția inadmisibilității, lipsa de interes și a prematurității invocate de pârâtă prin întâmpinare și a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, obligând pe pârâta M. I. C. I. să suporte pasivul societății debitoare în sumă de 148.997 lei.

Analizând cu prioritate excepția prematurității formulării cererii de antrenare și a inadmisibilității, judecătorul-sindic a reținut că Legea nr. 85/2014 nu exclude posibilitatea de aplicare concomitentă a procedurii atragerii răspunderii solidare reglementată de art. 25 din Codul de procedură fiscală, specifică recuperării creanțelor bugetare de la debitorul declarat insolvabil, în condițiile în care organul fiscal trebuie să uziteze de toate mijloacele legale pe care le are puse la dispoziție pentru recuperarea creanțelor fiscale.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât instituirea răspunderii solidare face parte din procedura generală privind raportul de drept material fiscal care impune reglementări fiscale speciale.

Fiind vorba de două tipuri distincte de răspundere angajate în două proceduri diferite cu condiții proprii, nu se poate susține că existența uneia dintre acestea o exclude pe cealaltă, astfel că nici excepția lipsei de interes a lichidatorului judiciar în promovarea cererii de antrenare nu este întemeiată, atât timp cât introducerea unei astfel de acțiuni este obligatorie în situația identificării uneia dintre cauzele de antrenare a răspunderii reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Cât privește cererea lichidatorului judiciar, s-a constatat de către judecătorul-sindic că fapta săvârșită de administrator se încadrează în prevederile art. 169 lit. a) și h) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că din probele administrate în cauză și înscrisurile depuse la dosar, respectiv raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, a rezultat că debitoarea înregistra scriptic următoarele solduri: Active imobilizate = 79.595,37 lei; clienți = 14.160,45 lei; Casa în lei = 366.906,53 lei.

Din analiza actelor contabile nu a rezultat faptul că aceste bunuri și sume de bani au fost folosite în interesul societății în condițiile în care administratorul societății nu a predat lichidatorului aceste active și stocuri de materiale și nici disponibilitățile bănești, care nu sunt justificate în evidența contabilă, ceea ce duce la concluzia că au fost folosite de pârâtă în interes personal, contribuind prin aceasta la mărirea pasivului societății și cauza stării de insolvență.

Cât privește răspunderea reglementată de art. 169 lit. d), așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 01.04.2019, pârâta a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile pe perioada cât societatea a desfășurat activitate, inclusiv balanța de verificare pentru luna decembrie 2015, pe baza cărora lichidatorul judiciar a putut stabili activul și pasivul societății, identificând soldurile mai sus menționate pe care reprezentantul debitoarei nu a putut să le justifice.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel pârâta M. C. I., care a considerat că în mod greșit au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prematurității, în condițiile în care nu au fost analizate distinct de judecătorul-sindic, ci împreună, motivarea fiind, pe de o parte eliptică și sumară, iar pe de altă parte, confuză și contradictorie.

Pentru aceleași argumente s-a respins și excepția lipsei de interes, fără să se motiveze care este interesul juridic, legitim, născut și actual, personal și determinant al acțiunii, în condițiile în care același creditor are deja un titlu executoriu împotriva pârâtei.

Instanța nu a analizat deloc și nu s-a pronunțat în niciun fel asupra unei alte apărări, respectiv diminuarea creanței ca efect al sentinței 409/17.09.2019, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. xxxxx/311/2018.

De asemenea, judecătorul-sindic nu s-a pronunțat asupra apărării, confirmată în ședință de lichidatorul judiciar, din care rezultă că acesta a intrat în posesia bunurilor societății, iar valorificarea acestora este de natură să asigure acoperirea integrală a creanței fiscale, singura înscrisă la masa credală.

Ce este mai grav este nu numai că judecătorul-sindic nu s-a pronunțat asupra acestei apărări, dar reține o situație de fapt contrară, respectiv că pârâta nu ar fi predat lichidatorului judiciar aceste bunuri.

Cu adresa nr. 5788/20.12.2019, lichidatorul judiciar I. E. C. I., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, în condițiile în care procesul-verbal de predare-primire documente a fost întocmit la data de 01.04.2019 și astfel cum reiese din acest proces-verbal au fost predate lichidatorului parțial documente contabile de la luna ianuarie 2011 până la luna decembrie 2015 și nu toate documentele financiar – contabile, în condițiile în care sentința de deschidere a procedurii falimentului a fost pronunțată la data de 19.11.2018.

Referitor la balanța întocmită la 31.12.2015 care a făcut parte din raportul de expertiză contabilă întocmit la data de 24.07.2018 de către expert contabil S. G. în dosarul de urmărire penală 100/P/2017, reprezentantul debitoarei nu a putut explica soldurile acestor conturi.

Referitor la bunurile mobile din patrimoniul debitoarei, acestea au fost evaluate de expertul evaluator ing. N. M. la valoarea de piață de 33.398 lei (fără TVA), care nu poate acoperi pasivul de 148.997 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.

Problema unei răspunderi speciale a persoanelor care au contribuit la starea de insolvență se pune numai în cazul debitoarei persoană juridică, a cărei activitate se află sub controlul unor organe unipersonale sau colegiale investite cu atribuții de conducere și de supraveghere.

Mai mult, răspunderea poate fi angajată și în sarcina altor persoane care au contribuit la insolvența debitoarei, chiar dacă nu făceau parte în mod formal din organele de conducere și supraveghere.

În acest sens, potrivit art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitoarei.

Angajarea răspunderii pentru intrarea debitoarei în stare de insolvență poate fi dispusă dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea, vinovăția), particularizate prin elementele speciale prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 169 din lege reglementează câteva cazuri expres determinate în care persoanele indicate vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitoarei insolvente, dacă prin activitatea lor au contribuit la provocarea insuficienței fondurilor bănești disponibile ca stare a patrimoniului debitoarei.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 171 din lege, acest tip de răspundere poate interveni în orice formă a procedurii, fie în reorganizare judiciară, fie în faliment în cazul procedurii generale, fie în faliment în cazul procedurii simplificate.

În acest context, în mod corect judecătorul-sindic a respins excepția prematurității, atâta timp cât în cadrul procedurii simplificate practicianul în insolvență a identificat elemente privind atragerii răspunderii prevăzute art. 169 din lege.

Oricum, răspunderea poate fi atrasă cu aceeași amplitudine ca urmare a probării săvârșirii fie a unei singure fapte din cele enumerate la art. 169, fie a mai multora dintre acestea.

Cât privește faptele care pot atrage răspunderea, cea prevăzută la art. 169 lit. a) din Legea nr. 85/2014, vizează situația în care persoanele menționate au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.

Potrivit art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, ori cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul membru organului de supraveghere sau reprezentantul legal al societății care folosește, cu rea-credință bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interes direct sau indirect.

Printre faptele ilicite care se circumscriu sferei reglementate de art. 169 alin. (1) lit. a) din lege, avem:

– ridicarea din contul de trezorerie de sume pe cecuri semnate de administratorul social sau acționari fără să existe o justificare pentru acestea;

– înstrăinarea de către administratorul debitoarei a unor bunuri din averea debitoarei a unor bunuri din averea debitoarei fără încasarea prețului vânzării;

– încasarea de dividende în condițiile în care situațiile financiare sunt precare.

Judecătorul-sindic a constatat că sunt îndeplinite doar cerințele prevăzute de art. 169 lit. a) din Legea nr. 85/2014, în condițiile în care bunurile și sumele de bani înregistrate scriptic nu au fost utilizate în interesul societății, iar administratorul nu le-a predat lichidatorului-judiciar.

Referitor la excepțiile invocate de pârâtă, este adevărat că judecătorul-sindic le-a respins, însă a uzitat de argumente pe care le-a grupat într-un singur considerent.

Atâta timp cât nu există nici un impediment pentru existența concomitentă atât a răspunderii reglementate de Legea nr. 85/2014, cât și cea întemeiată pe art. 25 din Codul de procedură fiscală, nu se pune problema inadmisibilității, iar faptul că organul fiscal a emis un titlu executoriu, nu semnifică faptul că practicianul în insolvență, în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, nu trebuie să facă demersuri pentru aplicarea dispozițiilor legii.

În ceea ce privește diminuarea creanței ca efect al sentinței nr. 409/17.09.2019 a Tribunalului Olt (instanța de contencios administrativ), trebuie menționat că această hotărâre nu este definitivă, iar pe de altă parte, judecătorul-sindic a fost învestit cu o cerere de antrenare și nu cu o cerere ce vizează creanța AJFP Olt.

Referitor la afirmația apelantei că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării sale din care rezultă că lichidatorul a intrat în posesia bunurilor societății, aceasta nu este justificată, în condițiile în care, judecătorul-sindic a evidențiat că, din procesul-verbal încheiat la data de 01.04.2019, pârâta a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile pe perioada cât societatea a desfășurat activitate, iar în ceea ce privește valorificarea bunurilor mobile, raportul de evaluare întocmit de expert N. M. a relevat că valoarea de piață a respectivelor bunuri este de 33.398 lei (fără TVA), care nu pot acoperi pasivul de 148.997 lei.

În concluzie, apelanta – pârâtă nu a adus explicații în ceea ce privește soldurile acestor conturi, mai ales că valoarea acestora era în măsură să provoace starea de insolvență a societății debitoare.

Față de aceste considerente Curtea, în raport de prevederile art. 480 C. pr. civ., va respinge apelul.