Discuţii referitoare la validarea popririi sumelor de bani din conturile bancare ale ordonatorului principal/secundar de credite, în ipoteza în care debitorul este ordonator terţiar de credite – studiu de caz

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Or, având în vedere că ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, vom încerca să dovedim că și anumite raporturi de putere publică, respectiv raporturi de drept administrativ, pot sta la baza popririi în vederea asigurării executării cu celeritate a creanțelor obținute prin titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești definitive și executorii, cu scopul respectării predictibilității și previzibilității legii.

Ab initio, analiza noastră ar trebui să înceapă cu definirea raportului juridic, având în vedere că norma instituită prin art. 781 alin. 1 teza I NCPC instituite clar faptul că relația dintre debitorul poprit și terțul poprit are la baza un raport juridic existent.

Așadar, raportul juridic este acea legătură socială dintre participanții determinanți, care este reglementată de o normă juridică, fiind susceptibilă de a fi apărată de forța coercitivă a statului, caracterizată prin existența drepturilor și obligațiilor juridice. Premisele sau condițiile de apariție și desfășurare a unui raport juridic sunt scindate în generale/abstracte, cum sunt subiectele de drept, norma juridică, existând și o condiție specială/concretă, respectiv faptele juridice.

Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ, care reprezintă un raport de putere publică^[15], ce apare în sfera relațiile sociale reglementate de normele dreptului administrativ, a căror naștere, modificare sau desființare se realizează strict prin manifestarea de voință exclusivă a autorităților și instituțiilor publice, poate reprezenta un raport juridic existent în baza căruia să se dispună poprirea.

Se impune și o atentă lecturare a prevederilor art. 14 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care statuează că „nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare”^[16], precum și art. 21 din același act normativ care dispune „(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii”.

În acest sens, Guvernul României a adoptat o serie de ordonanțe de urgență prin care a dispus prorogarea unor termene cu privire la plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în diferite perioade de timp. ^[17] Prin aceste acte normative a stabilit în mod repetitiv maniera în care, de bună‑voie, se vor achita respectivele sume cu titlu de drepturi de natură salarială, respectiv:

„a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”

Or, în condițiile în care prin propriile acte normative se învederează în mod clar și ostensibil, faptul că un procent „se plătește”, rezultă în mod indubitabil faptul că s‑a avut în vedere obligația de a angaja, a ordona și a plăti, cu bună‑credință, sumele de bani datorate creditorilor de către ordonatorii terțiari de credite.

Rezumând, autoritățile publice care sunt ordonatori principali/secundari de credite sunt într‑un raport juridic existent cu ordonatorii terțiari de credite întrucât au obligația să includă în buget aceste sume și să le achite de îndată, cu respectarea propriilor acte normative emise în acest sens. Prioritizarea bugetului trebuie să fie decisă fără discriminări sau inechități vădite, astfel încât funcționarii publici care au obținut drepturi salariale prin hotărâri judecătorești pronunțate acum un deceniu să le fie îndeplinite obligațiile de plată de bună‑voie și de îndată.

În acest sens, putem invoca prevederile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ din care rezultă că executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ având ca obiect plata unor sume de bani de către autoritățile publice se realizează potrivit dispozițiilor codului de procedură civilă, cu condiția respectării art. 6 CEDO.

Mai mult, nu trebuie ignorat nici faptul că legea (incluzând în această analiză și ordonanțele de urgență) trebuie îndeplinească anumite condiții de calitate, respectiv să fie clară, precisă, previzibilă și predictibilă.

Or, trecând filtrul analizei clarității și previzibilității textelor cuprinse în cadrul acestor ordonanțe de urgență, creditorii sunt îndreptățiți la plata creanței în integralitate, în termenele avute în vedere în aceste acte normative care sunt obligatorii nu doar pentru destinatari, cât și pentru emitent, luând în considerare supremația legilor, principiu truvabil în art. 1 alin. 5 din Constituție.^[18]

În sfârșit, însăși adoptarea ordonanțelor de urgență prin care se eșalonează astfel de debite întărește ideea posibilității popririi conturilor ordonatorilor principali/secundari de credite, în ipoteza în care termenul de eșalonare a fost depășit iar creditorul nu și‑a recuperat în integralitate creanța. Mai mult, prin imposibilitatea popririi acestor conturi s‑ar ajunge la prorogarea efectelor juridice ale acestor ordonanțe de urgență fără bază legală.

4. VALIDAREA POPRIRII

Una dintre modificările semnificative în procedura civilă execuțională^[19] o reprezintă caracterul excepțional al validării popririi, acest mecanism nemaireprezentând o etapă normală în cadrul procedurii popririi.

Potrivit art. 790 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă terțul poprit nu‑și îndeplinește obligațiile ce‑i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care are, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat‑o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de o luna de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”^[20]

Rezultă că cererea de validare a popririi trebuie să îmbrace forma unei veritabile cereri de chemare în judecată, care nu este supusă regularizării, în care vor fi citați în mod obligatoriu creditorul, debitorul și terțul poprit, fiind stabilit un litisconsorțiu necesar.

Prin urmare, terțul poprit va putea opune excepțiile și apărările de fond pe care le putea invoca și propune debitorul, numai în măsura în care acestea au o cauză anterioară cererii de înființare a popririi.

În plus, terțul poprit va putea invoca și apărări legate de caracterul urmăribil/neurmăribil al bunurilor sau sumelor de bani pe care debitorul le datorează, întrucât aceasta nu poate formula contestație la executare. ^[21]

În doctrină^[22], s‑a pus în discuție faptul că terțul poprit se află într‑o tragică alegere, întrucât pe de o parte ar trebui să se conformeze necondiționat la obligația de consemnare/plată impusă obligatoriu de art. 787 alin. 1 pct. 1 și 2 NCPC, însă cu consecința pierderii posibilității de verificare a criticilor pe cale judiciară, iar pe de altă parte ar putea sa eludeze norma citată cu scopul de a beneficia de accesul liber la instanța de validare.

Totodată, în conformitate cu alineatului 4 al art. 790 C. proc. civ., „dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”

Astfel, în pofida obligației relevate anterior de plată/consemnare, în ipoteza în care instanța, în urma probelor administrate, va observa că terțul poprit nu datorează sume de bani debitorului, va dispune desființarea popririi.

CONCLUZII

Suma summarum, apreciem că printr‑o interpretare legislativă teleologică, ținând cont și de necesitatea respectării clarității și previzibilității legii, instanța de executare ar putea valida poprirea conturilor ordonatorilor principali/secundari de credite, în ipoteza în care debitorul este ordonator terțiar de credite care nu dispune de mijloace suficiente pentru a‑și îndeplini obligațiile stabilite prin titlul executoriu, iar termenul de plată impus prin acte normative a fost depășit.

În lumina celor expuse, subliniem faptul că poprirea prezintă un rol deosebit de importat în societatea contemporană, fiind des uzitată în raporturile dintre participanții implicați în executări silite, ca urmare a avantajelor acestei proceduri eficiente ce conferă rapiditate și suplețe în recuperarea creanței.

STUDIU DE CAZ

Prin acțiunea introductivă de instanță, în temeiul art. 790 NCPC, creditorii A.A. ș.a. au solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș (în continuare ITM Timiș), Inspecția Muncii și Ministerul Muncii și Justiției Sociale (în continuare MMJS) validarea popririi asupra conturilor bancare ale terților popriți până la concurența sumei de 1.474.272 lei, ce reprezintă drepturi salariale neachitate, constatate prin Titlul executoriu constituit prin Sentința civilă nr. 76/CA/29.01.2009 a Tribunalului Timiș, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1169/22.09.2009 a Curții de Apel Timișoara.^[23]

În fapt, executorul judecătoresc înțelege în mod legal să indisponibilizeze, în măsura satisfacerii creanței datorate, sumele existente precum și cele provenite din încasările viitoare, din conturile deschise ale MMJS, respectiv ale Inspecției Muncii, în temeiul art. 781‑784 și următoarele NCPC și în baza Încheierii de încuviințare nr. 2137/2017 a Judecătoriei Arad.

Pentru a proceda astfel, executorul judecătoresc a avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ordonanță publicată în Monitorul Oficial din 18 iunie 2009, care prevăd că „plata sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar se va face după cum urmează:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”