Discursul domnului Gheorghe Piperea cu prilejul lansării lucrării „Tratat de drept comercial român, ediția a VI-a, actualizată. Ediție jubiliară 2009-2019 (10 ani de la prima apariție)”, autor Stanciu D. Cărpenaru

Domnule Cîrstea, vă mulțumesc pentru invitație, dar mai ales vreau să-i mulțumesc dlui profesor că există. Nu pentru că mi-a fost profesor; nu pentru că mi-a fost conducător de doctorat, care, apropo, m-a urmat chiar și la Paris, unde am susținut teza de doctorat la Sorbona; ci pentru că există. Cred că dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit să fie inventat.

Înainte de a spune câte ceva despre tratat, vreau să vă spun un lucru provocat de Flavius. Pe dl profesor Cărpenaru l-am abordat în urmă cu 255 de ani, în 1995, în ianuarie î.e.n., în mod cu totul și cu totul întâmplător. Eram cursant la INM și, în același timp, cursant la primul master de Dreptul afacerilor de la Facultatea de Drept și materia pe care o descopeream atunci pentru prima dată, cu foarte multă surprindere, era Dreptul falimentului – așa se numea atunci. Am avut niște conversații foarte interesante cu dl profesor Cărpenaru și a făcut un lucru care a însemnat o cotitură fundamentală în viața mea profesională și chiar personală. Eu eram judecător și eram mai degrabă pasionat de procedura penală în momentul respectiv. Lucrarea mea de diplomă a fost pe Procedură penală – Organizarea judiciară se numea, cu profesorul Volonciu. După discuția pe care am avut-o cu dl profesor, am spus că ceea ce vreau eu să fac este Dreptul comercial. Și la aprox. trei săptămâni de la această discuție m-am dus la dl profesor Cărpenaru și l-am întrebat dacă nu cumva are nevoie de un preparator. Și, spre surprinderea mea, spre uluirea mea, spre șocul meu, răspunsul a fost da. Sigur că m-am chinuit în postura de preparator, așa cum făceam toți – acum nu mai există poziția asta în ștatul de funcții –, până în 1999, când am devenit asistent, dar nu regret deloc acea perioadă, pentru că a fost perioada în care, în afară de a mă chinui cu uneori 12 seminarii pe săptămână – pentru că îl urmam pe dl profesor și la Facultatea de Drept de stat, dar și la Titulescu… Nu era facultate atunci, era… Institutul de Drept Nicolae Titulescu. Atunci am învățat cel mai mult și atunci am luat și hotărârea de a face pasul către cercetarea juridică; în perioada aceea a fost momentul în care am și intrat… am avut bucuria să mă accepte la doctorat sub conducerea domniei sale. Și, de la început până în momentul de față lucrarea fundamentală care m-a urmărit a fost cartea, cursul de Drept comercial făcut în 1993 de profesorul Cărpenaru, care a fost încununat, în anul 2009, cu apariția primei ediții a Tratatului de Drept comercial, într-un moment care ar putea să fie… acum mă uit în spate și-mi dau seama că a fost un moment foarte ciudat, foarte bizar. În care ar fi putut să fie considerată apariția acestui tratat ca fiind pe contre pied. Adică în anul 2009, știți cu toții, s-a adoptat, prin asumarea răspunderii guvernului, în parlament, Codul civil, printre celelalte trei coduri, care a luat, aparent, decizia de politică legislativă, de a îngloba în Codul civil și Dreptul comercial, și toată lumea a fost, foarte multă vreme, probabil cel puțin până în 2012, obligată să își pună această întrebare: Mai există, sau nu mai există Dreptul comercial? Ba, mai mult decât atât – și aici fac, foarte scurt, o legătură cu discuțiile de dinainte și cu luările de cuvânt de dinainte. La un moment dat cred că dl președinte Chelaru spunea că ar trebui să ne temem sau să ne punem niște întrebări în legătură cu apariția inteligențelor artificiale și a judecătorilor roboți. Eu, unul, nu mă tem de inteligența artificială și de judecătorii roboți pentru bunul motiv că nu cred că lucrurile pe care le face un judecător ar putea vreodată să fie făcute de o mașină. Judecătorul, chiar dacă multora dintre ei nu le place acest lucru, lucrează cu emoții, cu sentimente umane. Generează niște efecte în destinele umane extrem de adânci. Nu poți să lași lucrurile acestea pe seama unui robot. Fără discuție. Eu mă tem de altceva. Eu mă tem de meta-adevăr; de post-adevăr. Intri într-o bulă, eventual de pagină de socializare pe internet, într-un grup de discuții cu sute de oameni, mii de oameni pe care nu-i cunoști, pentru a-ți valida, a-ți confirma propriile certitudini, și nu pentru a vedea adevărul. Fiind în bula respectivă, nu mai ai chef, nu mai ai interesul să cercetezi dacă adevărul este ceea ce pune de acord credințele tale, mintea ta, rațiunea ta cu realitatea. Mai ales că realitatea este, și ea, trecută prin filtrul credințelor noastre – există un tip mai bătrân și mai deștept decât mine, care a spus, la un moment dat, că realitatea este acel lucru care, după ce încetezi să crezi în el, continuă să existe. E vorba de Dalai Lama.

Revenind, s-a creat, în acea perioadă 2009-2012, un fel de meta-adevăr despre Dreptul comercial: că el nu mai există. Și dacă nu mai există, de aici au apărut și exagerările de care și Flavius vorbea adineauri: Pur și simplu, au fost izgonite din limba română juridică cuvântul „comercial”. Nu mai putem să vorbim despre „contracte comerciale”, nu mai putem să vorbim despre societăți comerciale, despre obligații comerciale, deși în jurul nostru, peste tot, dar mai ales în jurisprudența CJUE, în legislația Uniunii Europene și în legile-model, care sunt emise din când în când de UNCITRAL, se vorbește despre contracte comerciale, obligații comerciale, societăți comerciale. Ba, mai mult decât atât, se vorbește despre o echivalență între comerciant, pe de o parte, și întreprindere, unde întreprindere nu este neapărat o persoană juridică, poate să fie și o entitate fără personalitate juridică. Acesta este lucrul de care mă tem cel mai tare: meta-adevărul; care refuză să mai vadă adevărul. Bula asta în care s-a închistat o anumită zonă, o anumită parte din literatura noastră în domeniul civil, în această perioadă, s-au scris inclusiv tratate – există un tratat de aproape 850 de pagini, mă rog, o monografie de aproape 850 de pagini, care încearcă să ne demonstreze nouă, de fapt să vă demonstreze în principal dumneavoastră, judecătorilor, că nu mai există Dreptul comercial. Este absolut uluitor să îți petreci probabil doi ani de zile, să scrii o monografie de peste 800 de pagini, pentru a demonstra că nu mai există Dreptul comercial; ba, mai mult decât atât, pentru a-i critica chiar și pe cei de la Uniunea Europeană pentru că încă folosesc acest cuvânt învechit, „comercial”.

Și acum, în legătură cu tratatul, că nu vreau să monopolizez discuția. Aniversăm, repet, 10 ani de la apariția acestui tratat, care trebuia să apară într-o perioadă bizară, în care puteai să spui că este o apariție contre pied, în contra-timp. Dar insistența dlui profesor Cărpenaru în a scrie Drept comercial la nivel de tratat – că una este să scrii un manual pentru studenți, și alta să scrii un tratat. Eu, personal, nu mi-am luat curajul, până acum, să scriu tratate. Nu am nici sobrietatea dlui profesor, nici senectutea dlui profesor, să scriu un tratat. Dar dl profesor scrie tratate de Drept comercial. Ce ne spune acest lucru? Că adevărul acela, care este conform cu realitatea, aia care există și după ce încetezi să crezi în ea, este mai puternic, este mai important decât meta-adevărul pe care ni-l creăm, într-un fel sau altul, noi, în decursul existenței noastre, profesionale sau personale. Tratatul acesta ne mai spune un lucru, extrem de important: că sunt niște realități ale lumii juridice, care, indiferent cum ne organizăm legislația, indiferent de experimentele pe care le-am putea face, că sunt, sau nu, eșuate, sunt realități, repet, ale lumii juridice, care nu pot să fie explicate altfel, decât prin această caracteristică fundamentală, de a fi comerciale. Când discuți, spre exemplu, cu partenerii din străinătate, care sunt obișnuiți cu commercial law, commercial contract, droit comercial, société comerciale ș.a.m.d., și încerci să le explici că noi avem o lege care se numește „Legea societăților” și punct… Și francezul vine și te întreabă: Bun, ce fel de societăți, că sunt mai multe feluri de societăți? – te blochezi, la un moment dat. Și atunci, n-ai altă soluție, decât să revii la conceptele tradiționale, anterioare… Eu chiar am încercat, foarte multă vreme, să vorbesc despre Dreptul afacerilor în loc de Drept comercial; despre contracte profesionale… Aici pot să spun și o glumă: Dl profesor Cărpenaru mi-a spus, la un moment dat, că o vreme, citind o cărțulie pe care am publicat-o eu prin 2011, care se numește chiar așa, „Dreptul contractelor profesionale”, a avut impresia că mă refer la dreptul contractelor pe care le încheie anumiți profesioniști. Și pe urmă și-a dat seama că, de fapt, am încercat să pun de acord ce înțelegem noi prin contract comercial cu ce înțelege în momentul de față prin „profesionist” Codul civil, la art. 3. Trebuie să ne întoarcem la aceste concepte tradiționale… Dl profesor Cărpenaru chiar mi-a spus, mi-a atras atenția că acest gen de rebotezare… la un moment dat am folosit inclusiv o sintagmă ironică, sarcastică – n-a înțeles-o toată lumea ca fiind sarcastică –, i-am zis acelei părți din sistemul monist al Codului civil „Drept civil comercial”. Bineînțeles că, într-o anumită măsură, m-a ironizat dl profesor Cărpenaru, dar era o ironie pe care o făceam eu. Și am zis că, de vreme ce dl profesor Cărpenaru folosește în continuare această sintagmă, înseamnă că nu este nimic greșit în a vorbi în continuare în acești termeni consacrați. Pentru bunul motiv că lumea juridică, indiferent ce s-a întâmplat în 2009-2011, încă înțelege ce înseamnă aceste lucruri. Mai degrabă atunci când încearcă să-și explice niște termeni noi din legislație, face comparație cu ceea ce știa anterior, cu termenii tradiționali.

Și închei prin a spune că acest tratat, plus lucrările pe care le-a mai publicat dl profesor Cărpenaru, cum ar fi un text de aprox. patru pagini din Revista Dreptul nr. 1/2018, deci acest tratat, plus insistența dlui profesor Cărpenaru, mi-au dat mie curajul să vorbesc cu ceilalți colegi care predau Drept comercial în țară și să ne punem în discuție un proiect al unui nou cod comercial. Repet, acest lucru a fost stabilit nu de către mine personal, nu de către mine în mod arbitrar; a fost o discuție făcută în repetate rânduri cu toți ceilalți profesori de Drept comercial, dar discuție care a fost declanșată de acest tratat și de cele susținute de dl profesor Cărpenaru. Cred că putem să spunem că avem de celebrat ceva în momentul de față – sunt 10 ani de la apariția acestei cărți. Mulțumesc pentru atenție.