Discursul domnului Gheorghe Piperea cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2019

Mulțumesc și pentru introducere, mulțumesc și dlui Vicepreședinte pentru cuvintele frumoase spuse! Îmi pare rău că nu putem să fim toți prezenți în cadru. Vă asigur însă că suntem cu toții încântați – eu cu asupra de măsură, având în vedere că, iată, vă și vorbesc și sunt și coordonatorul acestei lucrări, care are, într-adevăr, un volum foarte mare de informație –, pentru că este oarecum o surpriză pentru noi, a fost o surpriză în sine faptul că am fost nominalizați și o surpriză și mai mare să aflăm că lucrarea a fost chiar premiată de un juriu atât de prestigios și de o revistă, Revista Română de Drept Privat, care, oarecum, este concurentă cu revistele în care scriu eu de obicei – nu că n-aș fi publicat în această revistă, dar stilul în care se scrie în această revistă este oarecum diferit de stilul în care scriem noi. De aceea, bucuria este cu atât mai mare.

Am să vă mai spun în această scurtă introducere și că lucrarea este, într-adevăr, una practică, este făcută pentru practicieni, de aceea este făcută de o echipă de avocați, dar, tocmai pentru că sunt acolo și, în afară de mine, sunt și alte trei cadre didactice de la Facultatea de Drept – mă refer la Alex Rățoi, la Iulia Golgojan și la Alex Dimitriu, Alex Dimitriu fiind doctor în drept, iar ceilalți doi doctori în drept în devenire –, am ținut neapărat la caracterul academic și la înalta ținută științifică a lucrării, pentru că, vedeți, este o lucrare care este riscantă din două puncte de vedere. În primul rând, provine de la o echipă de avocați și poate să fie luată, ca atare, ca un produs al concurenței. În al doilea rând, este o lucrare academică, care trebuie să intre în competiție cu alte lucrări academice, iar adevărul este că, pe piața asta a lucrărilor pe procedura civilă, competiția este absolut înspăimântătoare, ca să zic așa, dar atenție: cuvântul are conotații pozitive aici, în sensul că sunt atât de tari lucrările cu care concurăm, încât chiar mă miră că am reușit să facem un juriu atât de prestigios să ne ofere nouă acest premiu.

Acum, dacă îmi permiteți, în următoarele maximum trei minute aș vrea să vă spun două-trei lucruri, pentru că există și niște critici pe care aș vrea să le fac monumentalei opere legislative reprezentate de cele patru coduri, dar în special de Codul de procedură civilă.

În primul rând, ceea ce critic eu, din perspectiva unui comercialist, la Codul civil, dar și la Codul de procedură civilă este tendința către juridicizare. Am senzația – repet, din perspectiva unui comercialist, care vede un contract, un raport juridic ca fiind de tip win–win: lumea trebuie să câștige, ambele părți trebuie să câștige dintr-un astfel de contract comercial – că parcă invită aceste două coduri la conflict, parcă trimit mai toate soluțiile de ultim moment în brațele instanței și, în condițiile în care avem un sistem judiciar covârșit de câteva milioane de dosare – la nivelul anului 2016 vorbeam de 3 milioane de dosare, nu eu, vorbea CSM –, tendința aceasta către juridicizare este oarecum riscantă, mai ales în dreptul comercial.

A doua chestiune pe care vreau să o expun este că sunt niște instituții care păreau să fie de-a dreptul revoluționare atunci când au fost puse în aplicare și care s-au dovedit a fi fie prost aplicate în practică, fie talibanic aplicate în practică, fie prost concepute. Spre exemplu, instituția administrării probelor prin avocați – o revoluție, după părerea mea –, cel puțin la cunoștința mea, aproape că nu a fost utilizată. Iar instituția regularizării cererii înainte de primul termen – trebuie să spun acest lucru fără să mă ascund după deget – a dus la niște aberații de rezolvare, spre exemplu, a chestiunilor de competență în faza regularizării fără a i se mai da vreuneia dintre părți șansa de a demonstra că este sau nu este competentă instanța sesizată, plus multe alte chestiuni care au făcut ca foarte multe dispoziții legale, cum ar fi, spre exemplu, cele în materie de insolvență, să înlăture expres de la aplicare dispozițiile acestea cu privire la regularizarea cererii înainte de intrarea la primul termen de judecată.

Și a treia chestie și ultima: în materie de contestație la executare, sunt niște texte care au fost criticate, desființate, care s-au pus în contradicție cu dispoziții ale CJUE, dar care în continuare pun probleme practice deosebite. Spre exemplu, în legislația protecției consumatorilor, există un text, pe care chiar eu l-am comentat, care spune că, dacă ai, în materie de clauze abuzive, la dispoziție o acțiune pe fond în care să ridici chestiunea clauzelor abuzive, atunci nu poți ridica acest gen de apărare, de atac într-o contestație la executare, lucru care este, în mod evident, în contradicție cu deciziile recente ale CJUE sau, mă rog, care este mai degrabă de natură a încurca, de a încărca rolul instanțelor cu mai multe procese decât ar trebui.

În rest însă, lucrarea a fost o foarte mare provocare, un exercițiu intelectual extraordinar, cel puțin pentru mine, iar Codul de procedură civilă merită să fie foarte clar, foarte răspicat, lăudat. Asta nu înseamnă că, în totalitate, este perfect, așa cum nimic din ceea ce face omul nu este perfect. Tot ceea ce este perfect este de altă sorginte, de sorginte divină. Tot ceea ce este omenesc este perfectibil, iar noi – și mă includ aici și eu, alături de Profesorul Stoica și ceilalți participanți la această discuție – asta și trebuie să facem: să îmbunătățim lucrurile, dacă ne stă în putere.

Încă o dată mulțumesc juriului și mulțumesc și antevorbitorilor pentru aprecierile la adresa acestei lucrări. Mulțumesc în special dlui Profesor Stoica pentru apreciere.