Despre teorie și practică judiciară în privința răspunderii privind introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cererile multiple având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, precum și de desemnare a unui practician în insolvență, respectiv atât cererea debitorului, cât și cele ale creditorilor în concurs, raportat la prevederile art. 45 lit. d) și art. 66 alin. (6) și (7) determină aplicarea principiului prevalenței cererilor creditorilor, dacă există concurs între ele. Acest principiu al prevalenței este reluat și de art. 73 care menționează expres că: „prin sentința de deschidere a procedurii generale, judecătorul-sindic desemnează un administrator judiciar provizoriu, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate desemnează un lichidator judiciar provizoriu, dispunând efectuarea notificărilor prevăzute la art. 100. Desemnarea se face potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1). Prevederile art. 60 rămân aplicabile”.

Textele art. 66 alin. (6) și (7) au ca obiect reglementarea modalităților procedurale în care se constituie dosarul în situația existenței unor cereri multiple. Ele nu au ca scop reglementarea modului în care se desemnează administratorul provizoriu și este eronat să li se atribuie această funcție în detrimentul unor norme exprese care au ca scop declarat să tranșeze problema concursului dintre cererea creditorului și cererea debitorului, dând eficiență, exclusiv sub aspectul desemnării administratorului, cererii creditorului. O interpretare contrară presupune inaplicabilitatea textului art. 45 lit. d), or un text se interpretează în sensul în care produce efecte. Este adevărat că, în cazul în care sunt înregistrate atât cereri de deschidere a procedurii formulate de creditori, cât și cererea de deschidere a debitorului, se soluționează cererea debitorului în procedura necontencioasă, însă aplicarea principiului de drept enunțat în art. 45, pe baza observării cererilor de desemnare a administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, nu transformă procedura necontencioasă în una contencioasă, în contextul în care desemnarea provizorie e atribuția judecătorului-sindic. De altfel, în situația inexistenței oricărei cereri de desemnare, acesta va numi aleatoriu pe oricare dintre practicienii în insolvență înscriși în Tabloul Uniunii Practicienilor în Insolvență din România.^[21]

Potrivit art. 66 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, dacă prin cererea de deschidere a procedurii se solicită aplicarea procedurii simplificate, se va depune și hotărârea adunării generale a asociaților/acționarilor în acest sens. Astfel, legitimarea procesuală activă în cererea de deschidere a insolvenței este obligația debitorului și nicidecum a administratorului acestuia, de a se adresa tribunalului pentru a fi supus procedurii prevăzute de această lege în maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.^[22]

Cererea de deschidere a procedurii poate fi formulată doar de către persoanele care reprezintă societatea, adică de administratorul societății. La fel ca și reglementările anterioare, nici prezenta lege nu prevede în mod expres ca cererea debitorului persoană juridică să fie rezultatul hotărârii adunării generale a asociaților, acționarilor, membrilor etc., în funcție de statutul debitorului. Prin urmare, o cerere de deschidere a procedurii insolvenței nu trebuie să fie rezultatul adunării generale, fiind suficientă semnătura administratorului sau a altor reprezentanți ai debitorului în cauză. O asemenea concluzie este justificată și de faptul că hotărârea adunării generale de introducere a cererii de insolvență nu constituie prin ea însăși modificarea actului constitutiv, pentru că cererea este supusă aprecierii judecătorului-sindic și dezbaterii în contradictoriu cu persoanele interesate, și, deci, până la pronunțarea sentinței de deschidere a procedurii, situația debitorului rămâne neschimbată.^[23]

În situația în care societatea este dizolvată potrivit legii nr. 359/2004, lichidatorului îi revine, conform art. 270 indice 1 din Legea nr. 31/1990, obligația de a cere deschiderea procedurii insolvenței. Potrivit dispozițiilor mai sus menționate, coroborat cu prevederile legii insolvenței. cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, în asemenea situații, trebuie formulată de către societate prin reprezentantul său, adică prin lichidatorul judiciar. Or, cererea depusă la dosarul de fond este formulată și semnată prin lichidator judiciar, fără ca acesta să-și dovedească, potrivit unei încheieri a judecătorului-sindic, calitatea de reprezentant al societății.^[24]

O altă decizie de urmat prevede faptul că nu avem cum să imputăm debitoarei faptul că a formulat cererea de deschidere a procedurii având avantajul stopării curgerii accesoriilor și dobânzilor aferente debitului principal ca efect al art. 80 din Legea nr. 85/2014. Faptul că debitoarea figura cu datorii încă din 2017 și, cu toate acestea, a formulat cerere de deschidere a procedurii în anul 2020, nu poate determina respingerea acesteia. În acest context, faptul că cererea a fost formulată ulterior soluționării definitive a contestației demarate de debitoare împotriva unei decizii de impunere din 2017, nu probează prin el însuși reaua-credință a debitoarei în formularea cererii, întrucât motivația pentru care debitoarea a așteptat soluționarea definitivă a contestației fiscale putea fi și aceea că, în ipoteza în care ar fi avut câștig de cauză, să nu mai existe temei pentru formularea cererii de deschidere a procedurii. În plus, poziția oponentei apelante este contradictorie, în condițiile în care, pe de o parte, invocă faptul că cererea de deschidere a procedurii ar fi fost făcută după trecerea a trei ani de la data apariției stării de insolvență a debitoarei, iar, pe de altă parte, susține introducerea prematură a cererii, raportat la faptul că aceasta putea să beneficieze de facilități sub forma eșalonărilor la plată. Cu privire la această din urmă susținere, Curtea va reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 6/2019, recurgerea la măsurile instituite de această ordonanță reprezintă doar o posibilitate pentru persoanele juridice aflate în dificultate financiară, fiind instituite și anumite condiții pentru ca aceasta să poată beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare.

De asemenea, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, debitorul aflat în stare de insolvență la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care ajunge în stare de insolvență poate, pe durata stării de alertă, să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere. Singura condiție este ca, la cererea adresată tribunalului, să fie atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței, ceea ce, în speță, s-a realizat. Din ambele dipoziții legale evocate rezultă că atât formularea unei solicitări de restructurare a datoriilor bugetare, cât și a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței sunt lăsate la latitudinea debitorului, neexistând nicio dispoziție care să limiteze dreptul acestuia de a formula o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței, în măsura în care acesta consideră că nu are nicio șansă de redresare. Astfel, nu se instituie prin lege obligativitatea pentru debitorii aflați în dificultate financiară de a recurge, anterior formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, la facilitățile oferite de O.G. nr. 6/2019, fiind la latitudinea debitorului de a decide într-un sens sau altul. Dreptul său de opțiune nu poate fi cenzurat de judecătorul-sindic atâta timp cât sunt îndeplinite condițiile impuse de legea insolvenței în sensul existenței unor creanțe certe, lichide și exigibile, superioare valorii-prag de 50.000 lei.^[25]

Cererea de deschidere a procedurii introdusă de debitor prin lichidatorul numit în procedura prevăzută de Legea nr. 31/1990. Admisibilitatea unei astfel de cereri nu este condiționată de procentul creanțelor bugetare din totalul declarat al creanțelor debitorului. Redactarea textului privind condiția impusă de O.U.G nr. 8/27 septembrie 2018 se referă la cererea debitorului și nu mai cuprinde mențiunea din art. 5 pct. 72, prima parte potrivit căreia legiuitorul, utilizând sintagma „cererea formulată de debitor”, a avut în vedere inclusiv cererea formulată de lichidatorul numit în temeiul Legii nr. 31/1990 republicată. Din lecturarea art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014 rezultă că legiuitorul, atunci când se referă la cuantumul valorii-prag cu privire la cererea debitorului, include expres și cererea de deschidere a procedurii formulată de debitor prin lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar, atunci când adaugă condiția suplimentară vizând procentul creanțelor bugetare, se referă generic la cererea de deschidere a procedurii introduse de debitor. Condiția implică o interdicție, astfel încât textul trebuie interpretat restrictiv, interpretul neputând adăuga la lege.^[26]

^[21] Minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor specializate (foste comerciale) de la nivelul curților de apel, Craiova, 27-28 aprilie 2015, pp. 36 și urm.

^[22] C. Ap. Craiova, s. a II-a civ, dec. nr. 355/2013, cu nota de L. R. Lungu în RRDJ nr. 4/2013, pp. 64-70.

^[23] C. Ap. Pitești, s. a II-a civ, dec. nr. 2300/2014, nepublicată.

^[24] C. Ap. Pitești, s. a II-a civ, dec. nr. 2042/2012 în RRDJ nr.1/2013, p.70 și în BCA nr. 1/2013, pp. 34 și urm.

^[25] C. Ap. Oradea, s. a II-a civ, dec. nr. 61/2021, www.rolii.ro.

^[26] C. Ap. Craiova, s. a II-a civ, dec. nr. 73/2019, în CACRBJ 2019, pp. 122 și urm. și în RRDJ nr. 4/2018, pp. 59 și urm.