Despre teorie și practică judiciară în privința răspunderii privind introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În situația unei asociații de proprietari supusă legii nr. 230/2007 cu privire la aplicarea dispozițiilor legii nr. 85/2014, se constată că art. 3 alin. (2) C. civil definește profesioniștii ca fiind toți cei care exploatează o întreprindere, iar exploatarea întreprinderii, conform art. 3 alin. (3) C. civ., presupune exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ. Regimul juridic al asociației de proprietari este unul special, scopul său fiind subsumat administrării coproprietății forțate, generate de un condominiu de locuințe, astfel încât se poate aprecia că asociația de proprietari nu constituie un profesionist în sensul art. 3 alin. (2) C. civ., nefiind, deci, aplicabile prevederile Legii nr. 85/2014 în cazul acesteia.^[12]

Consecințele în materia procedurii insolvenței în ceea ce privește instituirea de măsuri preventive față de societatea comercială, interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, nu vizează și dizolvarea, respectiv lichidarea în procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.^[13]

Compatibilitatea procedurii insolvenței cu măsurile asigurătorii penale este statuată în practică astfel că, în interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) C. pr. pen. (respectiv art. 163 alin. (1) și (2) C. pr. pen de la 1968), existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014.^[14]

Conform art. 31 din Legea nr. 85/2014, în perioada concordatului preventiv nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor. Per a contrario, înainte de omologarea concordatului preventiv se poate deschide procedura insolvenței împotriva debitorului.^[15]

Astfel, desemnarea unui conciliator provizoriu nu împiedică analizarea cererii de deschidere a procedurii, întrucât concordatul preventiv reprezintă un contract încheiat între debitor, pe de o parte, și creditorii care dețin cel puțin două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, pe de altă parte, prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale și de acoperire a creanțelor acestor creditori împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află întreprinderea debitorului. Este adevărat că debitoarea din prezenta cauză a formulat o cerere de concordat preventiv, iar, printr-o încheiere irevocabilă, a fost numit un conciliator provizoriu. Însă, desemnarea unui conciliator provizoriu nu împiedică deschiderea acțiunilor judiciare, oprirea executărilor silite sau promovarea de cereri de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei. În cauză, nu s-a dovedit aprobarea concordatului de către creditori și s-a procedat la o nouă ofertă de concordat. Prin urmare, nu a fost parcursă nici măcar procedura constatării concordatului preventiv de către judecătorul-sindic, știut fiind că numai după comunicarea hotărârii de constatare a concordatului preventiv se suspendă de drept urmările individuale ale creditorilor semnatari. Pentru a face opozabil concordatul preventiv creditorilor nesemnatari, inclusiv creditorilor necunoscuți sau contestați, conciliatorul poate cere judecătorului-sindic omologarea concordatului, procedură în cadrul căreia judecătorul-sindic verifică îndeplinirea mai multor condiții cumulative, printre care și aprobarea concordatului preventiv de către creditorii ce reprezintă mai mult de 80% din valoarea creanțelor. ^[16]

Totodată, practica a pus în aplicare prevederile legale care denotă compatibilitatea legii insolvenței cu măsurile asigurătorii penale. Astfel, conform dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 88, art. 102 alin. (8) reiese faptul că nicio prevedere a legii nr. 85/2014 nu asimilează măsurile asigurătorii penale cu un impediment la deschiderea procedurii insolvenței. Chiar dacă astfel de măsuri au fost dispuse, atât debitoarea, cât și creditorii acesteia își păstrează dreptul de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, urmând ca instanța să aprecieze în ce măsură sunt îndeplinite condițiile în acest sens. Măsurile asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal nu sunt incompatibile cu procedura insolvenței. Aceasta din urmă are menirea de a asigura acoperirea pasivului debitorului ori redresarea activității acestuia, printr-o procedură colectivă, în vreme ce măsurile asigurătorii penale au scopul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărirea bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Atât timp cât procedura insolvenței sub coordonarea unui administrator/lichidator judiciar și sub controlul judecătorului-sindic nu se poate considera că aceasta ar putea genera condițiile favorabile pentru ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a unor bunuri ale debitoarei. Nu în ultimul rând, deschiderea procedurii insolvenței nu produce niciun efect asupra măsurii asigurătorii dispuse de către organele de urmărire penală, aceasta urmând a rămâne în ființă până la ridicarea sa de către procuror ori instanța penală.^[17]

În ceea ce privește posibilitatea de a recurge la executare silită, curtea a arătat ca procedura insolvenței nu are caracter subsidiar în raport cu procedura executării silite, neexistând niciun text legal care să consacre un asemenea raport de subsidiaritate, respectiv să condiționeze formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței de inițierea anterioară a procedurii de executare silită. Sunt proceduri alternative, la care creditorii pot recurge în cazul neexecutării benevole a obligațiilor de către debitori, fiecare creditor fiind liber să aleagă calea care îi asigură în mod optim realizarea intereselor legitime, desigur cu respectarea intereselor legitime de promovare a fiecăreia dintre aceste proceduri.^[18]

În ceea ce privește prevederile art. 5 alin. (1) pct. 72, teza a II-a din Legea nr. 85/2014, interpretarea dată acestora este în sensul că nu se referă și la cererea de deschidere a lichidatorului întrucât scopul actului normativ modificator nu se atinge prin restricționarea posibilității practicienilor în insolvență de a declanșa procedura insolvenței, neputându-se prezuma că aceștia acționează pentru a frauda interesele creditorului/creditorilor bugetar/bugetari. În plus, trebuie subliniat faptul că prevederile art. 5 alin. (1) pct. 72 face referire doar la unul dintre acești titulari, interpretarea logică a acestui text ar conduce la concluzia că ceilalți titulari sunt excluși.^[19]

Practica a soluționat problema cu privire la cererea de deschidere a procedurii întemeiată pe un titlu contestat. Astfel, conform art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014, „creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este creditorul a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile”. În privința deciziei de impunere neanulate și a cărei executare nu a fost suspendată, este incidentă prezumția de legalitate, prezumție ce vizează și caracterul cert al creanței fiscale constatate prin titlu executoriu anterior menționat. Creanța fiscală a cărei existență rezultă din însăși decizia de impunere, nu poate fi cenzurată sub aspectul caracterului cert de către judecătorul-sindic, ci doar de instanța de contencios-administrativ.

Contestarea deciziei de impunere nu transformă creanța fiscală, dintr-o creanță pură și simplă, într-o creanță cu caracter incert. Controlul de legalitate și temeinicie a titlurilor de creanță din care izvorăsc creanțele bugetare, pentru care se solicită înscrierea în tabelul de creanță, ipoteză în care aceste titluri au fost contestate în fața instanței judecătorești, în termenele speciale prevăzute de legea specială, revine exclusiv instanței specializate de control administrativ și fiscal, o atare verificare pe fond neputând fi făcută de practicianul în insolvență. Această interpretare a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 11/2016 din 18 aprilie 2016, prin care s-a statuat că: „interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) și (2) și art. 106 din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar nu are atribuția de a verifica pe fond creanțele bugetare constatate prin titluri executorii, contestate în termenul legal în fața instanței specializate”. Raționamentul evidențiat de instanța supremă, prin decizia nr. 11/2016 din 18 aprilie 2016 privind competența exclusivă a instanței de control administrativ și fiscal, în ce privește controlul de legalitate și temeinicie a titlurilor de creanță din care izvorăsc creanțele bugetare, se aplică indiferent dacă creditorul fiscal se prevalează de decizia de impunere în etapa declanșării procedurii insolvenței ori în cea a înscrierii în tabelul de creanțe.^[20]

^[12] Minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, București, 21 iunie 2018, pp. 8 și urm.

^[13] Î.C.C.J., complet RIL, dec. nr. 18/2020, M. Of. nr. 390 din 14 aprilie 2021.

^[14] Î.C.C.J., complet HP, dec. nr. 1/2020, M. Of. nr. 1147 din 25 februarie 2020.

^[15] Codul insolvenței adnotat cu doctrină și jurisprudență conține modificările aduse prin Legea nr. 216/2022, Viorel Terzea, Ed. Universul Juridic, București, 2022, p. 243.

^[16] C. Ap. Galați, s. a II-a civ., dec. nr. 28/2011, în BCA nr. 1/2011 (supliment online).

^[17] C. Ap. București, s. a VI-a civ, dec nr. 946/2016, în V. Terzea, Procedura insolvenței. Practică judiciară adnotată nr. 43, pp. 168 și urm. și în CABBJ 2016, IV, pp. 3 și urm.

^[18] C. Ap. București, s. a V-a, dec. nr. 1910/2018, www.rolii.ro.

^[19] Minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, Ploiești, 27-28 iunie 2019, pp. 22 și urm.

^[20] C. Ap. Târgu-Mureș, minuta din 15 decembrie 2021, nepublicată.