Despre libertatea de exprimare în contextul stării de urgență

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În general, o stare de criză de orice fel (socială, politică, economică, dar și medicală) reprezintă terenul propice pentru propagarea necontrolată și necontrolabilă a unor „știri” care nu au, total sau parțial bază reală sau a unor „analize, concluzii, comentarii” bazate pe astfel de „știri” sau bazate pe extrageri din context a unor informații sau date reale. În trecut, instrumentul de propagare era reprezentat de ziare, fițuici, manifeste, dar mai ales de zvonul public. Ceea ce făcea ca efectul negativ propriu-zis să se producă pe un teritoriu relativ limitat și în raport de un număr relativ limitat de persoane. În prezent, dezvoltarea platformelor de socializare online (a internetului, în general) face posibilă propagarea informațiilor false în rândul tuturor categoriilor de persoane, ceea ce poate conduce la panică generalizată, potențial declanșatoare a unor mișcări sociale care ar putea avea efecte distructive mai mari decât însăși criza care a facilitat propagarea și însămânțarea respectivelor informații.

Tocmai de aceea, lupta împotriva informațiilor false și a dezinformării a căpătat noi dimensiuni în contextul pandemiei actuale declanșate de noul coronavirus. Platformele online de socializare, ne referim la cele responsabile, au luat o serie de măsuri în vederea împiedicării răspândirii știrilor false. Acțiunea acestora este, însă, limitată, cu atât mai mult cu cât însăși companiile care le gestionează sunt nevoite să renunțe la o parte din personal^[1]. Luni, prim-ministrul Irlandei a făcut un apel public către toți cetățenii, să se abțină de la transmiterea unor informații neverificate pe grupurile de Whatsapp^[2]. În mod firesc, preocupări în direcția diminuării propagării unor astfel de informații se regăsesc la nivelul tuturor statelor afectate. În România, prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență s-a încercat reglementarea unui mecanism care își propune ca scop eliminarea sau cel puțin limitarea propagării știrilor false (fake news). Fără a contesta în vreun fel utilitatea și chiar necesitatea acestor măsuri, nu trebuie să uităm că ele nu reprezintă altceva decât o formă de cenzură, adică o formă de îngrădire a unui drept constituțional fundamental: dreptul la liberă exprimare. Prin urmare, față de caracterul relativ vag al unor noțiuni cu care operează Decretul nr. 195/20202, credem că este important de identificat, în context constituțional, care sunt limitele în care poate opera sau în care ar trebui să opereze, în opinia noastră, această cenzură.

I. Mecanismul stabilit prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României

În conformitate cu art. 54 din Decretul 195/2020, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații („ANCOM”) poate să dispună o serie de măsuri pentru blocarea informațiilor prin care „se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și de prevenire”. În acest sens, Decretul 195/2020 impune ca eliminarea conținutului să fie făcută „la sursă”, de către furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut, iar dacă eliminarea la sursă nu este fezabilă, ANCOM poate dispune în sarcina furnizorilor de rețele de comunicații electronice destinate publicului obligația de a bloca imediat accesul la respectivul conținut. Această din urmă obligație poate fi impusă direct în sarcina furnizorilor de rețele de comunicații electronice destinate publicului atunci când furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut nu se află sub jurisdicția legislației naționale. Mecanismul reglementat prin Decretul nr. 195/2020 este asemănător cu cel introdus în luna aprilie 2019^[3] în Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului^[4].  Conform informațiilor date publicității de către ANCOM^[5] și de către Ministerul Afacerilor Interne^[6], analizarea conținutului va fi făcută la nivelul „Grupului de Comunica Strategică”, urmând ca decizia să fie luată de către ministrul afacerilor interne și transmisă spre implementare către ANCOM.

II. Libertatea de exprimare în contextul situației de criză provocate de pandemie și a hemoragiei de „știri false” care a însoțit-o

În contextul actual, informarea corectă a cetățenilor este esențială pentru gestionarea situației de criză, iar eforturile autorităților, ale jurnaliștilor responsabili și ale societății civile^[7] trebuie să fie apreciate. Cu toate acestea, măsurile concrete care ar putea fi luate în temeiul art. 54 din Decretul 195/2020 au ridicat unele semne de întrebare, în special datorită ambiguității noțiunii de „știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și de prevenire”, ajungând până la opinii în sensul că s-ar putea ajunge la instituirea unui mecanism de cenzură. În acest context, apreciem că se impun câteva observații.

Instituirea stării de urgență în temeiul art. 93 din Constituția României le permite instituțiilor și autorităților publice (statului, lato sensu) să ia anumite măsurile extraordinare, însă numai cu respectarea strictă a dispozițiilor constituționale și a prevederilor cuprinse în OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență („OUG 1/1999”). Democrația constituțională nu are buton de „stop” și nici de „pauză”, iar instituirea stării de urgență nu reprezintă și nici nu poate reprezenta un „cec în alb”. În acest sens, art. 4 din OUG 1/1999 prevede în mod neechivoc că exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns numai cu respectarea art. 53 din Constituția României, iar art.3¹ din OUG 1/1999 menționează să instituirea stării de urgență nu poate fi făcută decât cu respectarea obligațiilor asumate de România potrivit dreptului internațional. Orice restrângere a libertății de exprimare trebuie să fie necesară într-o societate democratică și măsura luată trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. Inclusiv instrumentele internaționale privind protecția drepturilor fundamentale permit statului român să dispună anumite restrângeri ale libertății de exprimare, atunci când asemenea măsuri sunt necesare, de exemplu, pentru apărarea siguranței publice sau protecția sănătății^[8]. Nu ne propunem în acest moment să dezvoltăm criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului^[9]. Însă subliniem faptul că aplicarea unor restrângeri ale libertății de exprimare în vederea asigurării corectei informări a populației în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19 răspunde numai uneia dintre condițiile care trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru a putea fi restrâns exercițiul libertății de exprimare. Scopul urmărit este unul cât se poate de legitim. Cu toate acestea, va fi necesar să se analizeze de la caz la caz dacă o măsură concretă ce se dorește a fi dispusă în baza art. 54 din Decretul 195/2020 este necesară și proporțională într-o societate democratică.

Din această ultimă perspectivă, Decretul 195/2020 prevede două garanții, și anume: decizia ANCOM trebuie să fie motivată și măsura trebuie să fie adusă la cunoștința utilizatorilor. De asemenea, clarificările aduse de Ministerul Afacerilor Interne prin precizarea din 16 martie 2020 transmit cât se poate de clar că „Acest instrument (s.n., art. 54 din Decretul 195/2020) privește combaterea acțiunilor de dezinformare a căror scop este de a induce panica, prin intermediul unor publicații fără identitate ori a unor publicații care în mod sistematic prezintă informații fără bază reală. Analiza se va realiza asupra fiecărui caz în parte și va fi în mod obligatoriu deschis un dialog prealabil cu reprezentanții publicației (dacă pot fi identificați) care ar putea face obiectul unei asemenea analize”^[10].  Mai mult decât atât, abordarea avută de Grupul de Comunicare Strategică în cazul propunerii dezactivare a unui website pare să confirme că mecanismul instituit de art. 54 din Decretul 195/2020 nu va fi folosit în mod arbitrar^[11].

Analizarea în concret a unei informații ca fiind o „știre falsă” poate fi însă un demers extrem de dificil. Într-un amplu studiu realizat la solicitarea Consiliului Europei s-a arătat cât de complexe pot fi situațiile în care se ajunge o informare incorectă^[12]. Uneori poate fi vorba de falsificarea grosolană a unor date sau manipularea acestora ori de practici lipsite total de profesionalism jurnalistic precum „clickbait headlines” pe care, din păcate, le-am putut observa în aceste zile chiar și în cazul unor instituții de presă cunoscute. Însă, în alte cazuri, o anumită judecată de valoare, bazată pe știri adevărate complete poate fi confundată cu o știre falsă. Sprijinul pe care mass-media este obligată să-l acorde autorităților publice nu trebuie să excludă posibilitatea formulării unor opinii critice de către jurnaliștii de bună-credință. Aceștia rămân, chiar și în astfel de condiții, „câinii de pază ai democrației”.

Concluzia noastră este că, în contextul actual, toți avem obligația de a sprijini cu toată puterea noastră eforturile autorităților și, mai ales, de a respecta restricțiile impuse și chiar a celor recomandate. La rândul lor, mijloacelor de informare în masă au obligația de rang constituțional^[13] de a asigura informarea corectă a opinie publice, iar corectitudinea obligă și la o anumită doză de rezervă, în special cu privire la modalitatea în care informațiile sunt prezentate. În egală măsură, statul, prin funcționarii săi, trebuie să asigure informarea corectă a populației, iar blocarea anumitor conținuturi poate fi o soluție. Însă nu trebuie uitat că această soluție se aplică prin asumarea răspunderii, astfel încât trebuie utilizată cu reținere, ca ultim resort și numai cu respectarea strictă a condițiilor în care libertatea de exprimare poate fi restrânsă chiar și în stare de urgență. În caz contrar, după încetarea stării de urgență și reluarea normală a activităților, instituțiile statului care au abuzat de dreptul conferit starea de urgență, dar și funcționarii publici în nume propriu, pot fi chemați să răspundă în fața justiției pentru faptele săvârșite și prejudiciile cauzate.

^[1] A se vedea: https://www.theguardian.com/technology/2020/mar/18/facebook-says-spam-filter-mayhem-not-related-to-coronavirus  (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[2] A se vedea: https://edition.cnn.com/2020/03/18/tech/whatsapp-coronavirus-misinformation/index.html (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[3] Prin Legea nr. 58 din 8 aprilie 2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în M. Of. nr. 271 din 10 aprilie 2019.

^[4] A se vedea art. 38² din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare.

^[5] A se vedea: https://www.ancom.ro/ancom-va-aplica-msurile-din-decretul-privind-instituirea-strii-de-urgen539-pe-teritoriul-romniei_6251 (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[6] A se vedea: https://www.mai.gov.ro/precizare-23/ (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[7] A se vedea platforma www.stirioficiale.ro (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[8] A se vedea, de exemplu, art. 10 §2 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (CEDO) sau art. 19 §3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România în anul 1974.

^[9] Un material util practicienilor: Dominika Bychawska-Siniarska, Protecting the right to freedom of expression under the European Convention of Human Righst. A handbook for legal practitioners, Consiliul Europei, iulie 2017, disponibil la următoarea adresă: https://rm.coe.int/handbook-freedom-of-expression-eng/1680732814 (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[10] A se vedea https://www.mai.gov.ro/precizare-23/ (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[11] A se vedea https://stirioficiale.ro/informatii/informare-de-presa-18-martei-2020-ora-5-48pm (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[12] A se vedea Claire Wardle, Hossein Derakhshan, Information Disorder: Toward an interdisciplinary framework for research and policy making, Council of Europe report DGA (2017) 09, 2017, disponibil la următoarea adresă: https://rm.coe.int/information-disorder-report-november-2017/1680764666 (disponibil la data de 19 martie 2020).

^[13] A se vedea art. 31 alin. (4) din Constituția României.