Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
139 views
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în raport de criticile aduse şi actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.
Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Brumărescu împotriva României).
Examinând cazurile în care se poate formula contestaţia la executare, se constată că motivele invocate nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care privesc cazul în care se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi care presupun un impediment ivit în cursul executării.
Astfel, pentru incidenţa acestui caz de contestaţie la executare este necesar ca hotărârea penală vizată să fie executabilă sau aptă de a fi executată, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Altfel spus, cazurile care ţin de micşorarea pedepsei trebuie să apară ulterior dobândirii autorităţii de lucru judecat, iar instanţa de executare să nu fi fost în măsură să ia cunoştinţă de acestea la data soluţionării cauzei.
Pe de altă parte trebuie precizat că aceste cauze de micşorare a pedepsei se referă la alte motive pentru care pedeapsa ar putea fi redusă (lit. d) teza finală a art. 598 C. proc. pen.), iar nu la alte cauze penale, aşa cum a susţinut contestatorul.
Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, faţă de contestatorul condamnat, a fost emis doar un singur mandat de executare a pedepsei închisorii (nr. 53/2019 din 18.11.2020, de către Curtea de Apel Bucureşti), ca urmare a condamnării la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, prin Sentinţa penală nr. 23/F din 15.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 353/A din 18.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu deducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate de la data de 31.03.2013 la 07.04.2014.
Pe de altă parte, se observă că, în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cauză în care contestatorul are calitatea de inculpat şi în care a fost supus unor măsuri preventive în perioada 09.11.2014 – 27.04.2015, nu s-a dispus încă o soluţie, împrejurare în raport de care, la pronunţarea hotărârii, potrivit art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., instanţa va trebui să deducă duratei măsurilor preventive privative de libertate (…), indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod.
Prin urmare, raportat şi la consideraţiile teoretice sus menţionate, pe calea contestaţiei la executare nu se poate solicita micşorarea pedepsei cu fracţiunea reprezentată de perioadele în care au fost dispuse măsuri preventive în altă cauză penală aflată în curs de judecată sau în faza de urmărire penală, întrucât nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare care ar permite eventuala modificare a pedepsei, chiar şi în ipoteza în care faptele ar fi concurente.
Deşi contestatorul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen., Înalta Curte, arată, în acord cu judecătorul fondului, că dispoziţiile legale anterior menţionate nu-l îndreptăţesc a solicita, înainte de pronunţarea unei soluţii definitive, oricare ar fi ea, în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, o astfel de deducere, care operează numai din durata pedepsei închisorii pronunţate, iar în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
Prin urmare, numai la momentul pronunţării unei hotărâri definitive de către instanţa de judecată în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se poate recurge la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 224/F din 23 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 şi, având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
