Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual – modificări (DCNA nr. 63/2017)

3 mart. 2017
Vizualizari: 3087
Art. 7^1 alin. (1) din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 7^1 alin. (1) prevedea faptul că:

Art. 7^1

(1) Știrile sau relatările referitoare la violența din instituțiile de învățământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii școlii și cu acordul părinților ori al reprezentanților legali ai minorului; face excepție situația în care radiodifuzorul acționează în interesul superior al minorului, fără să fie afectată imaginea publică a minorului sau dreptul acestuia la viață intimă, privată și familială”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 7^1 alin. (1) dispune următoarele:

Art. 7^1

(1) Știrile sau relatările referitoare la acte de violență sau de natură sexuală din instituțiile de învățământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii școlii și cu acordul părinților ori al reprezentanților legali ai minorului; face excepție situația în care radiodifuzorul acționează în interesul superior al minorului, fără să fie afectată imaginea publică a acestuia sau dreptul lui la viață intimă, privată și familială”.

 

Art. 10 din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 10 prevedea faptul că:

„Art. 10

Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza interviuri și declarații în care minorului îi sunt solicitate păreri referitoare la probleme intime de familie sau care îi depășesc puterea de judecată”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 10 – se abrogă. 

 

Art. 11 din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 11 prevedea faptul că:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Art. 11

Este interzisă orice referire peiorativă sau discriminatorie la originea etnică, naționalitatea, rasa ori religia minorului, precum și la un eventual handicap al acestuia”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 11 dispune următoarele:

Art. 11

Este interzisă orice referire peiorativă, defăimătoare sau discriminatorie la originea etnică, naționalitatea, rasa ori religia minorului, precum și la aspectul fizic ori la un eventual handicap al acestuia”.

 

Art. 14 alin. (1^1) din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 14 alin. (1^1) prevedea faptul că:

„Art. 14

(11) Orice emisiune de tip reality show, al cărei scenariu se bazează pe fapte sau situații reale din viața unor persoane, conținând însă și elemente de ficțiune, se semnalează, la început și la sfârșit, precum și la reluarea după pauze publicitare, prin mențiunea «Acest program este o ficțiune», afișată lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiție standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiție, și pentru o durată de minimum 10 secunde”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 14 alin. (1^1) dispune următoarele:

(1^1) Orice emisiune de tip reality show, al cărei scenariu se bazează pe fapte sau situații reale din viața unor persoane, conținând însă și elemente de ficțiune, se semnalează pe toată perioada desfășurării emisiunii, cu textul «Acest program este o ficțiune», afișat lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiție standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiție”.

 

Art. 15 alin. (1) din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 15 alin. (1) prevedea faptul că:

„Art. 15

(1) Este interzisă difuzarea în intervalul orar 6,00–20,00 de programe audiovizuale de studio sau realizate în direct în care se fumează, se consumă băuturi alcoolice ori se prezintă acte de comportament obscen”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 15 alin. (1) dispune următoarele:

Art. 15

(1) Este interzisă difuzarea în intervalul orar 6:00 – 20:00 de programe audiovizuale de studio sau realizate în direct în care se fumează, se consumă băuturi alcoolice ori se prezintă acte de comportament vulgar, trivial, obscen”.

 

Art. 17 alin. (1) din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 17 alin. (1) prevedea faptul că:

„Art. 17

(1) În intervalul orar 6:00–22:00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producțiile audiovizuale de ficțiune, care conțin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 17 alin. (1) dispune următoarele:

Art. 17

(1) În intervalul orar 6:00 – 23:00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producțiile audiovizuale de ficțiune și filmele documentare, care conțin descrieri, reconstituiri sau reprezentări ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale sau ale actelor de violență domestică ori ale violurilor sau promovarea practicilor oculte”.

 

Art. 18 din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 18 prevedea faptul că:

„Art. 18

Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00–23:00 producții care prezintă:
a) violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat;

b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen;

c) persoane în ipostaze degradante;

d) lupte nereglementate de federații sportive naționale sau internaționale”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 18 dispune următoarele:

Art. 18

(1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 – 23,00 producții care prezintă:

a) violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate;
b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen;
c) persoane în ipostaze degradante, chiar dacă acestea și-au dat acordul;
d) lupte nereglementate de federații sportive naționale sau internaționale.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) filmele artistice de scurt și lung metraj, filmele și/sau serialele de televiziune și filmele documentare numai dacă acestea sunt difuzate în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (1) sau (2), după caz”.

 

Art. 29 alin. (2) din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 29 alin. (2) prevedea faptul că:

„Art. 29

(2) Înainte de difuzarea unor imagini șocante, a unor scene de violență sau cu impact emoțional negativ care pot impresiona în mod neplăcut telespectatorii, aceștia vor fi avertizați verbal „Atenție! Imagini care pot afecta emoțional telespectatorii.”, mențiune ce va fi și afișată static și lizibil; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violență în mod repetat în cadrul aceleiași producții audiovizuale”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 29 alin. (2) dispune următoarele:

(2) Înainte de difuzarea unor imagini șocante, a unor scene de violență sau cu impact emoțional negativ care pot impresiona în mod neplăcut telespectatorii, aceștia vor fi avertizați verbal: «Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional.», mențiune ce va fi și afișată static și lizibil; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violență în mod repetat în cadrul aceleiași producții audiovizuale”.

 

Art. 32 alin. (2) din DCNA nr. 220/2011 (modificată prin DCNA nr. 63/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 32 alin. (2) prevedea faptul că:

Art. 32

(2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viață privată”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 29 alin. (2) dispune următoarele:

(2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine și la respectarea vieții private, așa cum acestea sunt recunoscute și ocrotite de Codul civil; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor și libertăților altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri și nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conținutul programului, prevăzută la art. 3 al Legii audiovizualului”.

Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual – modificări (DCNA nr. 63/2017) was last modified: martie 3rd, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.