Critici privind lipsa raţionamentului propriu al instanţei din hotărârea atacată. Casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru o veritabilă analiză a fondului, la instanţa de apel

• Constituţia României: art. 21
• NCPC: art. 261 pct. 5
• NCPC: art. 304 pct. 7
• NCPC: art. 312 alin. (3) şi (5)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la 16.09.2010, sub nr. x/2010, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând următoarele: obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din București, str. x, compus din teren în suprafață de 1280 mp și construcțiile edificate pe acesta; rectificarea mențiunilor din Cartea funciară nr. x a Sectorului 1 București, în sensul că reclamanta are calitatea de proprietar al respectivului imobil; constatarea nulității absolute a eventualelor acte subsecvente de înstrăinare a dreptului de proprietate asupra acestui imobil sau de grevare cu sarcini, după caz; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2224 din 21 noiembrie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Parte din criticile invocate de recurentă în cadrul cererii de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și pun în discuție vicii ale motivării deciziei atacate: lipsa motivării și motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii, acestea fiind menite să atragă casarea hotărârii atacate, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la instanța de apel. Parte din motive, ce pledează pentru interpretarea greșită a actului dedus judecății și aplicarea greșită a legii, tind la soluționarea cauzei direct în recurs, având ca finalitate respingerea cererii de intervenție a C. și admiterea cererii reconvenționale a pârâtei B..

Înalta Curte constată că este fondată critica ce privește lipsa raționamentului propriu al instanței din hotărârea atacată, manifestat prin preluarea în integralitate a apărărilor formulate de partea adversă în cadrul concluziilor scrise depuse pentru termenul din 07.02.2019, când a fost amânată pronunțarea asupra soluției.

În conformitate cu dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare de speță în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal, pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Respectarea acestei cerințe a fost privită și din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 21 din Constituția României și a art. 6 CEDO, statuându-se că acesta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Albina împotriva României, Perez contra Franței și Van der Hurk contra Olandei). De asemenea, noțiunea de proces echitabil cere ca o instanță care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanță inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției.

În cauza dedusă judecății, procedând la compararea argumentelor instanței de apel cu susținerile exprimate prin concluziile scrise de către intervenienta în interes propriu C., aflate la dosar apel, vol. VII, se constată că, în decizia atacată, au fost reproduse în integralitate apărările acestei părți. În unele pasaje, curtea de apel a copiat conținutul textului, păstrând relatarea la persoana întâi, precum și timpii verbului (ultimele două paragrafe de la pagina 10 din decizie). Întrucât hotărârea preia in extenso argumentele părții adverse, care nu au fost trecute prin filtrul judecătorului, Înalta Curte reține că aceasta nu prezintă un raționament propriu, nefiind făcută o analiză efectivă a argumentelor invocate în cuprinsul apelului formulat. Chiar și în ipoteza în care considerentele ce sprijină soluția instanței sunt similare în esență apărărilor deja formulate de una dintre părți, instanța nu se poate rezuma la o reproducere întocmai a acestora, ci trebuie să ofere o examinare clară și coerentă a tuturor argumentelor fiecărei părți, de natură a asigura convingerea asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluția pronunțată, cât și pentru realizarea controlului judiciar.

În raport de elementele conturate, Înalta Curte nu poate considera că instanța de apel a realizat o efectivă cercetare a fondului cauzei și a oferit garanțiile procesuale impuse de exigența dreptului la un proces echitabil, recurenta fiind lipsită de o analiză reală și serioasă a cererii sale de apel.

Prin urmare, critica subsumată dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este întemeiată și va conduce la casarea deciziei atacate în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., deoarece, așa cum s-a arătat și în precedent, o atare manieră de redactare a considerentelor fundamentează, în realitate, o decizie nemotivată a instanței de apel, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

Văzând argumentele pentru care s-a admis acest motiv de casare, instanța constată că, în speță, devine inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs privind casarea și modificarea deciziei atacate.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte va admite recursul recurentei în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o veritabilă analiză a fondului, la instanța de apel.

Sursa informației: www.scj.ro.