Conținutul raportului obligațional civil și contractele inteligente

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Contractul ca izvor de obligații

În materie civilă, potrivit prevederilor art. 1164 Cod civil, având denumirea marginală conținutul raportului obligațional, legislația națională definește obligația ca fiind o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.

Atât sub imperiului vechiului Cod civil, cât și după intrarea în vigoare a noul Cod civil, doctrina de specialitate s-a exprimat constant în sensul că pentru a fi obiect al obligațiilor civile, prestația, indiferent că este pozitivă sau negativă, trebuie să îndeplinească anumite cerințe sau condiții, și anume: să aibă natură juridică, să fie destinată creditorului ori persoanei desemnate de creditor, să fie posibilă, să fie determinată sau cel puțin determinabilă și să fie licită și morală^[1].

Izvoarelor obligațiilor în sensul legii civile, sunt, potrivit prevederilor art. 1165 Cod civil, contractul, actul unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații.

Importanța pe care legiuitorul a înțeles să o acorde contractului, ca izvor al obligațiilor, rezultă din chiar poziția pe care acesta o ocupă în Titlul II, al Cărții V din Codul civil, fiindu-i rezervat chiar primul capitol din acest titlu, capitol care conține nu mai puțin de nouă secțiuni^[2]. De asemenea, importanța contractului ca izvor al obligațiilor rezultă și din conținutul Titlului IX^[3] al Cărții V din Cod civil, titlul în care sunt reglementate nu mai puțin de 20 de contracte speciale, contracte pe care legiuitorul a simțit nevoia să le reglementeze.

Potrivit prevederilor art. 1166 Cod civil, contractul este definit ca fiind acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de constitui, modifica sau stinge un raport juridic^[4].

Subsecvent acestei definiții legale a contractului, Codul civil actual conține prevederi detaliate care reglementează pe de o parte, condițiile încheierii valabile a unui contract (condiții referitoare la capacitatea părților contractante, la formarea contractului prin întâlnirea ofertei cu acceptarea acesteia, la valabilitatea consimțământului, la obiectul, cauza și forma contractului)^[5], iar pe de altă parte, cauzele de nulitate a contractului, modalitatea de interpretare a clauzelor contractuale, dar și efectele contractului, cesiunea și încetarea acestuia^[6].

În acest context, considerăm cel puțin interesantă o scurtă analiză care să identifice, măcar la nivel de principiu, atât similitudinile sau punctele comune, cât și diferențele sau incompatibilitățile dintre contractul, ca izvor de obligații, astfel cum acesta este reglementat de Codul civil, și contractul inteligent, noțiune care prinde contur tot mai mult în ultima perioadă, nu doar ca și concept teoretic, ci și ca mecanism concret de interacțiune între părțile unui raport juridic obligațional, în sensul prevederilor art. 1164 Cod civil.

Contractele inteligente

Noțiunea de „contracte inteligente” nu este nouă, aceasta fiind introdusă pentru prima dată de cercetătorul Nick Szabo^[7] în anul 1994, ca fiind un protocol computerizat care execută termenii unui contract^[8], conceptul fiind reluat de același autor și în numărul 9 din 01.09.1997 al Simon Fraser University (SFU) din British Columbia, regiunea Vancouver, Canada^[9]. Cel puțin aparent, definiția dată de Nick Szabo noțiunii de contracte inteligente nu pare să aibă o prea mare legătură cu noțiunea de contract în sensul clasic, astfel cum aceasta este perceput în mod tradițional.

În contextul creșterii nivelului de informatizare a tuturor activităților comerciale (economice în general), dar nu numai, autorul^[10] lansează ideea că, un contract inteligent poate fi asimilat unui sistem informatic (hardware și software) ce implementează o anumită activitate economică și în care, atât voința părților, cât și clauzele (sau condițiile) convenite de acestea, sunt încorporate în chiar sistemul informatic prin respectiv. Potrivit opiniei autorului articolului, prin această încorporare a clauzelor contractuale în chiar echipamentul hardware și/sau în chiar software-ul care rulează pe acel echipament, orice încălcare a respectivelor clauze ar fi mult prea costisitoare, ceea ce ar descuraja orice conduită a părților raportului juridic pe care-l presupune acea activitate, să-și încalce obligațiile asumate.

Cel mai la îndemână exemplu prin care poate fi explicată funcționarea unui astfel de contract inteligent îl constituie dispozitivele care eliberează automat diferite produse, după ce în prealabil utilizatorul a introdus suma de bani care reprezintă prețul produsului solicitat și comanda prin care identifică acel produs. Este vorba despre clasicele așa numitele automate, care eliberează diferite mărfuri (cafea, băuturi răcoritoare, dulciuri etc.), în schimbul prețului^[11]. Din perspectivă juridică, aceste automate, prin modalitatea lor de funcționare, asigură practic executarea unor veritabile contracte clasice sinalagmatice, cu titlu oneros, comutative și consensuale^[12], în sensul prevederilor Codului civil, fără intervenția directă a furnizorului acelor produse ori a altei autorități care să vegheze la respectarea clauzelor contractuale și la executarea contractului.

Deși aceste dispozitive au devenit de ceva vreme un accesoriu comun al vieții cotidiene, fiind prezente în locuri publice dintre cele mai diverse (stații pentru mijloacele de transport în comun, holurile instituțiilor publice sau private, unități sanitare etc.), nevoia de conceptualizare a noțiunii de contract inteligent (se pare că) a apărut după apariția aplicațiilor dezvoltate pe bazatehnologiei blockchain^[13], tehnologie care a dus la apariția monedelor virtuale și la proliferarea cu rapiditate a tranzacțiilor cu aceste criptomonede, precum și cu criptoactive^[14] în general.

Deși nu face obiectul temei aduse în discuție, considerăm că pentru o mai bună înțelegere a noțiunii de contract inteligent este necesar să facem câteva scurte precizări cu privire la sistemele care funcționează pe baza tehnologiei blockchain^[15], aceasta deoarece utilizarea practică a acestor contractelor inteligente a crescut exponențial după proliferarea sistemelor care funcționează pe baza acestei tehnologii, sisteme care în marea lor majoritate au ca obiect tranzacționarea de criptoactive^[16].