Constituirea unui grup infracțional organizat. Critici vizând neîntrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă. Recursuri respinse ca nefondate

1 nov. 2023
Vizualizari: 927
  • NCP: art. 180
  • NCP: art. 207
  • NCP: art. 311 alin. (2)
  • NCP: art. 313 alin. (1)
  • NCP: art. 367 alin. (1)
  • NCPP: art. 16 lit. b)
  • NCPP: art. 433
  • NCPP: art. 437 alin. (1) pct. 7
  • NCPP: art. 438 alin. (1)
  • NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)

În opinia inculpaților, instanța de fond nu a motivat sentința penală, ci doar a preluat situația de fapt din rechizitoriu, fără o analiză judecătorească, iar instanța de apel nu a înlăturat această nulitate, prin dispunerea rejudecării cauzei, fiind astfel încălcat principiul dublului grad de jurisdicție.

Au arătat că trimiterea cauzei spre rejudecare a fost respinsă de instanța de apel, întrucât s-a apreciat că nemotivarea hotărârii de către instanța de fond atrage nulitatea relativă, iar nu absolută, însă în opinia inculpaților componenta motivării atrage nulitatea absolută virtuală întrucât încălcarea legii determină o premisă de nejudecare a cauzei și de neanalizare a fondului. Chiar dacă instanța de apel a reținut nemotivarea hotărârii, a apreciat că încălcarea poate fi înlăturată prin suplinirea motivării de către instanța de apel, omițându-se tocmai faptul că această chestiune determină încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție și incidența nulității absolute virtuale cu privire la faptele deduse judecății.

(I.C.C.J., s. pen, decizia nr. 115/RC din 15 martie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând recursul în casație formulat de recurenții-inculpați A., C., D. și B. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 15 februarie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenți trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În acest context, Înalta Curte notează că în jurisprudența sa constantă, s-a reținut că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută de art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată de art. 437 alin. (1) pct. 7 din același Cod (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv”. (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

I. În acest context, Înalta Curte constată că prima critică a recurenților inculpați vizează împrejurarea că în cazul infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat comisă de C. și A. în modalitatea constituirii și în modalitatea „sprijinirii” de D., în raport de maniera în care este descrisă în situația de fapt, această faptă nu este prevăzută de legea penală, fiind în prezența unei pluralități ocazionale.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. reglementează infracțiunea de inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, în alin. (6) fiind definită noțiunea de grup infracțional organizat ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp, care acționează coordonat în scopul cerut de norma de incriminare – comiterea unor infracțiuni.

Constituirea, ca variantă normativă a elementului material al laturii obiective, implică asocierea efectivă, reunirea a trei sau mai multe persoane, prin acordul lor de voință, în scopul de a ființa în timp și de a pregăti, organiza și duce la îndeplinire săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, fiecare membru urmând să se supună unor reguli privind ierarhia, rolurile și planul de activitate.

Aderarea la grupul infracțional organizat se realizează prin exprimarea consimțământului expres sau tacit al unei persoane de a face parte, de a deveni membru al unei astfel de structuri.

Analizând motivele recurenților inculpați subsumate criticilor vizând neîntrunirea condițiilor de tipicitate obiectivă, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, situația de fapt stabilită în cauză se pliază pe condițiile de tipicitate obiectivă ce caracterizează infracțiunea de grup infracțional organizat, structura stabilită de instanța de apel, în sensul în care inculpatul A., în perioada martie 2014 – decembrie 2017, a constituit împreună cu numiții C. și G., un grup infracțional organizat profilat pe săvârșirea infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesare fără drept a unor sisteme informatice, activitățile infracționale fiind desfășurate în regiunea Asiei de Sud – Est, cu precădere pe teritoriile statelor Malaysia și Filipine, reprezintă și se încadrează în norma legală incriminatoare.

Considerentele expuse anterior reliefează că motivele recurenților inculpați în sensul că în speță, grupul constituit ar fi ocazional și fără continuitate, nu sunt conforme prin raportare la normele de drept antereferite, având în vedere rolul avut de fiecare inculpat în cadrul grupului, precum și modul organizat și coordonat al întregii activități infracționale, prin raportare la materialul probator, instanța de apel reținând în mod corect că membrii grupării au acționat concertat și au avut reprezentarea scopului comun al constituirii acestuia.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Prin urmare, condamnarea recurenților inculpați pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 367 din C. pen. a fost urmarea analizei ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curți în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracțiunii, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept.

În consecință, raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reținută în sarcina recurenților inculpați care au constituit un grupul infracțional organizat și au participat, în mod direct, la activitatea infracțională a grupării astfel constituite, întrunește condițiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 367 C. pen., fiind realizată o corespondență deplină între faptele comise, astfel cum au fost reținute de instanța de apel și configurarea legală a infracțiunii.

II. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de casare susținut de recurentul inculpat C., respectiv că infracțiunea de șantaj prevăzută și pedepsită de art. 207 C. pen. nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipsește componenta de tipicitate a constrângerii persoanei vătămate N., Înalta Curte constată că această critică reprezintă o împrejurare analizată deja de instanțe în cadrul stabilirii situației de fapt, prin interpretarea materialului probator, aspecte ce nu pot fi analizate în cadrul recursului în casație, cale extraordinară de atac, eminamente în drept, și nu în fapt, fiind inadmisibil de a se analiza cauza în aceeași parametri ca în cadrul căii ordinare de atac a apelului.

Înalta Curte constată că prin decizia penală atacată sunt analizate elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, arătându-se în ce mod s-a realizat constrângerea persoanei vătămate N. și temerea acestei persoane în urma constrângerii exercitate de către recurentul inculpat C..

Așadar, în raport de starea de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de șantaj pentru care recurentul inculpat a fost condamnat, Curtea de Apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte reține că fapta inculpatului C. de a-l constrânge pe inculpatul persoană vătămată N. prin amenințare cu moartea și cu acte de violență fizică în scopul de a recupera suma de 4.000 dolari SUA reprezentând un folos material injust (sumă obținută de membrii grupării infracționale în urma săvârșirii pe teritoriul statului Filipine a infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesare fără drept a unor sisteme informatice) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.

Criticile formulate de recurentul inculpat C. în sensul că lipsește componenta de tipicitate a constrângerii persoanei vătămate, întrucât aceasta din urmă nu a sesizat organele de poliție pentru a cere protecție, nu pot fi analizate de instanța de recurs în casație, având în vedere pe de o parte că existența constrângerii, ca și element material al infracțiunii de șantaj, nu presupune ca victima să se alerteze în mod efectiv, ci este suficient ca, ținând cont de elemente precum vârsta acesteia, personalitatea ei, capacitatea intelectuală, să rezulte concluzia că amenințarea avea aptitudinea de a provoca victimei o stare de teamă, iar pe de altă parte, se solicită practic reinterpretarea situației de fapt, care așa cum s-a arătat a fost corect stabilită de instanța de apel.

III. Analiza celui de-al treilea motiv de casare circumscris pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., și anume că infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin. (1) cu referire la art. 311 alin. (2) C. pen., nu este prevăzută de legea penală, întrucât după intervenirea Legii nr. 207/2021, art. 311 C. pen. incriminează la alin. (2) utilizarea unui instrument de plată fără numerar, iar nu a unui instrument de plată electronică, ceea ce echivalează cu dezincriminarea faptei, presupune cu prioritate clarificarea noțiunilor de „instrument de plată electronică” și „instrument de plată fără numerar”, tocmai pentru a stabili sfera de aplicabilitate a normei de incriminare.

Astfel cum rezultă din expunerea de motive pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de înlocuire a Deciziei cadru 2001/413/JAI a Consiliului, prin adoptarea Legii nr. 207/2021 s-a urmărit a se clarifica sensul și scopul instrumentelor de plată electronică, introducerea noțiunilor de instrument de plată fără numerar și monedă electronică, adaptarea infracțiunilor de presupuse fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronică, inclusiv prin monede virtuale, precum și adaptarea infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică la standardele impuse de prevederile directivei.

Prin Legea nr. 207/2021, la art. 180 au fost introduse trei noi definiții, respectiv instrument de plată fără numerar, moneda electronică și moneda virtuală, însă ceea ce prezintă relevanță pentru speța de față este definiția instrumentului de plată fără numerar, reglementată în cuprinsul alin. (1), și anume:

„un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat/ă, material sau nematerial sau o combinație a acestora, altul decât moneda cu valoare circulatorie și care, singur sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală”.

Se constată că, spre deosebire de instrumentul de plată electronică, astfel cum a fost explicitat și clarificat prin Decizia cadru 2001/413/JAI, instrumentul de plată fără numerar are un conținut neechivoc, în sensul că se arată faptul că nu este doar un instrument de plată corporal, material, ci poate avea și o natură intangibilă, incorporală, și de asemenea, definiția referindu-se la un dispozitiv, obiect sau înregistrare, tocmai pentru a acoperi nu doar cardurile emise de instituțiile financiare, ci și instrumentele de monedă electronică sau instrumentele de plată electronică cu acces la distanță.

În legislația națională, în ceea ce privește definiția instrumentului de plată electronică, după modificare, aceasta este prevăzută la alin. (2) al art. 180 C. pen., fiind similară cu definiția din vechea reglementare, cu mențiunea că este eliminată referirea la titular.

Așadar, urmare a preluării definiției din cuprinsul art. 2 lit. a) din Directivă, instrumentele de plată fără numerar reprezintă denumirea generică ce include toate categoriile de instrumente și monede definite în cadrul alin. (2)-(4) ale art. 180 C. pen., și anume instrumentul de plată electronică, ce poate fi un card bancar sau un instrument de plată electronică la distanță, cât și instrumentul de monedă electronică.

În acest context, în vederea asigurării unei terminologii unitare, conținutul art. 180 C. pen. a presupus de plano și clarificarea prevederilor art. 311 alin. (2), în sensul folosirii sintagmei „instrument de plată fără numerar” în loc de „instrument de plată electronică”.

Deopotrivă, prevederile art. 313 C. pen. au fost clarificate pentru a asigura transpunerea în legislația internă a prevederilor art. 4 lit. d) și art. 5 lit. d) din Directiva non-cash în ipoteza utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar falsificat constând în achiziția în folosul propriu sau al unei alte persoane, inclusiv primirea, însușirea, cumpărarea, transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuirea în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar material contrafăcut sau falsificat, respectiv achiziția în folosul propriu sau al unei alte persoane, inclusiv vânzarea, transferul sau distribuirea sau punerea la dispoziție în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar nematerial obținut pe căi ilegale, contrafăcut sau falsificat.

Așadar, prevederile art. 313 C. pen. sancționează orice dobândire a unui instrument de plată fără numerar falsificat în vederea utilizării frauduloase, și nu doar utilizarea frauduloasă propriu-zisă a acestuia, care din punct de vedere al desfășurării în timp este ulterioară deținerii/dobândirii, variante incriminate deja în legislația națională.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 207/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., nu a operat o dezincriminare a infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin. (1) cu referire la art. 311 alin. (2) C. pen., prin înlocuirea sintagmei „instrumente de plată electronică” cu „instrumente de plată fără numerar”, astfel cum au încercat inculpații a acredita ideea, ci doar s-a clarificat sfera mijloacelor de plată ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor informatice, conferindu-se valențe specifice accesibilității și previzibilității normei de incriminare, tocmai în scopul de a nu se mai permite astfel de interpretări.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de recurenții-inculpați A., C., D. și B. împotriva deciziei penale nr. 674 din data de 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 160 RON, pentru fiecare recurent, va rămâne în sarcina statului.

Va obliga recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Constituirea unui grup infracțional organizat. Critici vizând neîntrunirea condițiilor de tipicitate obiectivă. Recursuri respinse ca nefondate was last modified: noiembrie 1st, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.