Conflict negativ de competență. Declinare reciprocă de competenţă în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite

• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 622 alin. (2)
• NCPC: art. 651 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 1 februarie 2019, sub nr. x/2019, Biroul Executorului Judecătoresc „A.” a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei B., ca urmare a cererii formulate de creditorul Cabinet Individual de Avocat C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr. x din data de 23 februarie 2018.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 587 din 19 martie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că Judecătoria Tulcea și Judecătoria Buftea și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, iar conflictul negativ de competență a fost generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire domiciliul debitoarei, Judecătoria Tulcea reținând că acesta se află în localitatea Voluntari, în timp ce Judecătoria Buftea a constatat că debitoarea nu are un domiciliu stabil în România.

Potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, Biroul Executorului Judecătoresc „A.” a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei B., ca urmare a cererii formulate de creditorul Cabinet Individual de Avocat C.

Din perspectiva textelor de lege anterior menționate, pentru stabilirea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite se impune a se efectua verificări cu privire la domiciliul debitoarei, la data sesizării organului de executare.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în cuprinsul contractului de asistență juridică nr. x din data de 23 februarie 2018, care reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost inițiată executarea silită, se menționează că debitoarea B. are domiciliul în Austria.

Totodată, la dosarul Judecătoriei Tulcea, se află depus rezultatul verificărilor efectuate, la data de 28 ianuarie 2019, în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, potrivit căruia debitoarea nu are un domiciliul în România.

Având în vedere că data sesizării organului de executare este 23 ianuarie 2019, astfel cum rezultă din mențiunea de pe cererea de executare silită, Înalta Curte a procedat la propriile verificării în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în urma acestora rezultând că, începând cu data de 17 mai 2017, debitoarea B. nu are domiciliul în România.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 651 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., competența de soluționare a prezentei cereri de încuviințare a executării silite aparține judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială, la data sesizării organului de executare, își are domiciliul, sau, după caz, sediul creditorul.

Din cuprinsul cererii de executare silită, rezultă că, la data sesizării organului de executare, sediul creditorului Cabinet individual de avocat C. este în municipiul Tulcea, Județul Tulcea.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, în a cărei circumscripție teritorială, la momentul sesizării organului de executare, are sediul creditorul Cabinet individual de avocat C.

Sursa informației: www.scj.ro.