Condiţiile răspunderii civile delictuale. Solicitarea reclamantului privind obligarea pârâţilor la contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, ca urmare a nerespectării autorizaţiei şi amplasarea branşamentului pe un alt teren decât cel autorizat

• NCC: art 1349
• NCPC: art. 457 alin. (1)
• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 489 alin. (1)
• NCPC: art. 492

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 08.10.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților B. S.A. și C. S.R.L. la reamplasarea în afara terenului, proprietate a reclamantului, din Mun. București, Bd. x, sau, după caz, la dezafectarea branșamentului RP de gaze din PE 63 medie presiune, pe care l-au construit pe terenul proprietatea reclamantului și pe care îl exploatează; să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului proprietatea reclamantului, pentru perioada dintre data de 23.08.2011 și data introducerii cererii de chemare în judecată, evaluată de reclamant la suma de 250.000 RON; să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului menționat anterior pentru perioada dintre data introducerii cererii de chemare în judecată și până la finalizarea operațiunii de reamplasare a branșamentului RP de gaze din PE 63 medie presiune în afara terenului ce constituie proprietatea reclamantului, sau, după caz, dezafectarea acesteia și să oblige pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 480 și art. 483 C. civ. din 1864, art. 555, art. 588, art. 1357 și următoarele din C. civ. din 2009.

La data de 25 octombrie 2018, reclamantul a formulat cerere de repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru obținerea contravalorii lipsei de folosință a imobilului situat în București, Bd. x, aferentă perioadei 23.08.2011-08.10.2015.

La data de 14.10.2021, reclamantul a formulat cerere precizatoare a capătului II al cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 690.540 euro (echivalentul a 3.417.482 RON), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 23.08.2011- 08.10.2018.

Pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare, cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru aceasta, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1040 din 7 iunie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele:

i. În ceea ce privește recursul pârâtei C. SRL

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că cererea de recurs formulată de C. S.R.L., deși formal încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin invocarea încălcării prevederilor art. 1349 C. civ., nu conține critici care să poată fi subsumate textul legal menționat și nu se raportează la considerentele hotărârii atacate.

Recurentul susține că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale privind perioada 24.12.2020-15.12.2021 întrucât branșamentul ar fi fost dezafectat începând cu data de 24.12.2020, aspect ce ar fi dovedit, în cauză, prin depunerea la dosar a procesului-verbal de dezafectare/abandonare prin blindare a conductei și/sau a branșamentului rămas în pământ nr. x/24.12.2020 și a autorizației de construire nr. x din data de 26.08.2020, precum și prin raportul de expertiză întocmit de expert E..

Aceste critici au fost analizate de către instanța de apel, iar hotărârea recurată cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului sub aspectul dezafectării branșamentului, reținându-se că argumentele acestuia nu au fost dovedite în contextul semnării procesului-verbal din 25.05.2021, în care s-a menționat că reprezentantul pârâtei susține că vechiul branșament a fost dezafectat, în sensul că nu are gaz dar se află îngropat în pământ.

Totodată, instanța de apel a reținut că aprobarea unui alt traseu al conductei de gaz (conform procesului-verbal din 24.12.2020, astfel cum susține pârâtul) nu ar dovedi, în mod indirect, reamplasarea branșamentului actual sau dezafectarea lui, astfel că alegațiile pârâtului nu au fost dovedite în cauză.

Instanța de apel a avut în vedere și a analizat condițiile răspunderii civile delictuale, prin raportare la situația de fapt și solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, ca urmare a nerespectării autorizației, și amplasarea branșamentului pe un alt teren decât cel autorizat.

Recurentul a atașat memoriului de recurs: autorizația de construire nr. x/26.08.2020, procesul-verbal nr. x/24.12.2020, procesul-verbal de punere în funcțiune nr. x/24.12.2020 și extras din raportul de expertiză întocmit de expert E., probe ce au fost analizate de către instanțele de fond.

Se constată că recurentul nu dezvoltă argumente, prin memoriul de recurs, care să combată dezlegările date de către instanța de apel, ci expune situații de fapt și aprecieri asupra probelor administrate în cauză (înscrisuri și expertiză tehnică), indicând formal prevederile art. 492 C. proc. civ.

Astfel, aspectele invocate de recurent exced cadrului procesual în care se desfășoară judecata în recurs, întrucât reprezintă chestiuni de netemeinicie, care nu pot fi analizate în această etapă procesuală, în care instanța de control judiciar este învestită exclusiv cu analiza legalității hotărârii judecătorești.

Cu privire la prejudiciu, recurentul s-a rezumat la a menționa generic faptul că „instanțele au acordat despăgubiri excesive, mai mari decât prejudiciul cauzat efectiv, cu încălcarea dispozițiilor legale imperative”, or, instanța de apel a analizat, inclusiv, îndeplinirea acestei condiții a răspunderii civile delictuale, iar prin memoriul de recurs nu au fost formulate critici concrete privind considerentele hotărârii recurate.

De altfel, pârâta C. S.R.L. a formulat cerere de îndreptare/lămurire a sentinței civile nr. 2074/30.12.2021 (respinsă prin încheierea din 10.01.2023 pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022 – neatacată cu apel), prin care a criticat modul de calcul al contravalorii lipsei de folosință până la data de 15.12.2021.

Totodată, recurentul a citat formal art. 377 și art. 379 din Ordinul ANRE nr. 89/2018, aceste dispoziții legale fiind invocate pentru prima dată în recurs, astfel încât nu pot fi primite, față de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Se constată, astfel, că încadrarea dată de către recurent chestiunilor deduse judecății prin memoriul de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este una pur formală, apărările învederate nefiind subsumabile motivului de recurs invocat sau vreunei alte ipoteze reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta C. S.R.L..

ii. În ceea ce privește recursul pârâtei B. SA

Analizând actele dosarului reiese că, prin cererea de apel, pârâta B. S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive (fără a formula alte motive de apel împotriva sentinței civile nr. 2074/30.12.2021), iar instanța de apel a dezvoltat argumentele pentru care a fost respinsă, ca nefondată, excepția invocată de către pârâtă.

Din cuprinsul memoriului de recurs reiese că pârâta B. S.A. nu a formulat critici cu referitoare la soluția instanței de apel privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, ci a formulat argumente comune cu pârâta C. S.R.L., referitoare la situația de fapt și la probele administrate în cauză.

Ca atare, pârâta B. S.A. se regăsește în situația în care, atacând sentința primei instanțe doar prin prisma calității procesuale pasive (excepția fiind respinsă) și nemodificându-i-se situația juridică în apelul exercitat de pârâta C. S.R.L., nu poate invoca direct recurs aspecte pe care nu le-a supus dezbaterii la instanța de apel, întrucât aceasta ar însemna nesocotirea principiului non omisso medio.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea în faza recursului a altor motive față de cele invocate în fața instanței de apel ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și implicit, la încălcarea principiului non omisso medio, contravenind, astfel, dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora „motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor”.

Astfel, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar prevederile art. 483 C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului, statuând expres că „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”.

Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

Or, câtă vreme pârâtul a dedus judecății apelului doar excepția lipsei calității procesuale pasive (soluția instanței de apel nefiind criticată prin memoriul de recurs), orice alte critici sunt invocate omisso medio, ceea ce determină imposibilitatea analizării acestora de către instanța de recurs întrucât judecarea recursului vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate, iar nu chestiuni litigioase ce nu au fost supuse dezbaterii și analizei instanței de apel de către pârâta B. S.A..

Constatând că pârâta B. S.A. deduce judecății în recurs critici formulate omisso medio, nesusceptibile de analiză față de prevederile menționate anterior, ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de aceasta.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta C. S.R.L., respectiv va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1505A din 25 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.