Condițiile antrenării răspunderii civile delictuale. Existenţa unui raport de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate

• NCC: art. 1000
• NCC: art. 221
• NCC: art. 224
• NCC: art. 6 alin. (2)
• NCC: art. 998-999
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, în data de 05 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă, cu titlu de daune morale și la plata daunelor materiale al căror cuantum îl va indica după administrarea probei cu expertiză de specialitate care va stabili diferențele de venit după rănirea sa prin împușcare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194-195 C. proc. civ., art. 998-999, art. 1000 C. civ. de la 1864, precum și celelalte dispoziții legale la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2052 din 27 octombrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică formulată de recurent în cuprinsul cererii de recurs a vizat faptul că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1000 C. civ., atunci când a apreciat că în cauză nu este justificată calitatea procesuală pasivă a Statului, fiind interpretat, în mod eronat, raportul dintre comitent și prepus; această critică, deși poate fi subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Astfel, potrivit acțiunii în despăgubiri pe care a promovat-o, reclamantul a solicitat ca pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor, să fie obligat la repararea prejudiciului (constând în daune morale) cauzat de rănirea sa, prin împușcare, urmare a evenimentelor care au avut loc în intervalul 16 decembrie 1989 – 22 decembrie 1989, demersul inițiat la instanța civilă fiind determinat de soluția de clasare dispusă în dosarul penal având ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în timpul Revoluției române din 1989.

Verificând cadrul procesual al învestirii, instanța de apel a apreciat corect, că reclamantul nu a justificat poziția procesuală pasivă a Statului Român, chemat să răspundă pe temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului, fostul președinte B..

Aceasta întrucât antrenarea răspunderii civile delictuale în considerarea dispoziției legale menționate presupune, în mod esențial, pe lângă elementele generale ale activării răspunderii civile (fapta ilicită, vinovăție, prejudiciu, raport de cauzalitate) și întrunirea a două condiții specifice, respectiv: existența unui raport de prepușenie și săvârșirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate.

Or, s-a constatat în mod corect că aceste condiții nu se verifică în raportul juridic dedus judecății, câtă vreme raportul de prepușenie presupune o subordonare, supraveghere și control asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul altuia. Fostul președinte, al unui regim totalitar, în numele căruia este chemat să răspundă în prezent pârâtul Statul român, nu se afla într-o asemenea poziție de subordonare pentru a activa mecanismul răspunderii comitentului.

De asemenea, tot în considerarea acestei caracteristici a regimului dictatorial, nu se poate susține că faptele săvârșite (ordonarea represiunii) erau unele în legătură cu atribuțiile ori cu scopul funcțiilor încredințate, temei al antrenării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Se constată totodată, că în mod contradictoriu și negând fundamentul juridic al acțiunii, recurentul-reclamant a pretins în calea de atac că, în realitate, fostul președinte „nu putea să acționeze la instrucțiunile și ordinele statului”, raportul fiind tocmai invers, întrucât Statul „acționa la instrucțiunile și ordinele fostului președinte, cel care, prin dispozițiile sale, antrena statul în raporturile interne și cele internaționale”.

O astfel de susținere este una care contestă chiar temeiul juridic al demersului reclamantului (indicat inițial ca reprezentat de art. 998 – 999 și art. 1000 C. civ.) și are totodată caracter incoerent deoarece răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu funcționează și în sens invers (ca o răspundere a prepusului pentru fapta comitentului) așa cum își prezintă recurentul argumentele.

În realitate, premisele de la care instanța de apel a pornit, în verificarea legalității stabilirii cadrului procesual pasiv, au fost corecte, fiind date de cauza juridică a acțiunii, așa cum a fost ea determinată de către reclamant prin motivele de fapt ale cererii, respectiv angajarea răspunderii pârâtului, în calitate de comitent pentru fapta prepusului, fostul președinte, constând în ordonarea represiunii din decembrie 1989, în conformitate cu art. 1000 alin. (3) C. civ.

Separat de împrejurarea că formularea unei asemenea critici însemna o modificare a cauzei acțiunii, raționamentul reclamantului este, într-adevăr, unul care exclude, o dată în plus, forma răspunderii civile invocate, întrucât prepusul nu poate răspunde pentru fapta comitentului. El poate răspunde direct față de victimă, atunci când e acționat de aceasta, ca formă a răspunderii subiective pentru fapta proprie, iar nu ca modalitate a răspunderii pentru fapta altuia și, în niciun caz, a comitentului, cel la ordinul și sub direcția căruia acționează prepusul.

De asemenea, nu este lipsită de relevanță referirea instanței de apel la împrejurarea că, într-un regim de tip dictatorial ca cel supus analizei, statul, prin organismele sale de la acea vreme, nu avea prerogativa îndrumării, direcționării și controlării șefului său suprem, titulatură consacrată în acea perioadă.

În contextul argumentelor vizând lipsa calității procesuale pasive a Statului, departajarea între regimul totalitar și regimul politic democratic ulterior arată, o dată în plus, de ce o angajare a răspunderii pe temeiul delictual propus nu se înscrie în logica motivelor reclamantului (pentru a susține raportul comitent-prepus).

Intimatul-pârât este cel care, prin organele sale reprezentative a condamnat regimul comunist anterior și, de asemenea, a adoptat legi speciale (de exemplu: Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004) pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în perioada Revoluției din 1989, de participanții la luptele pentru victoria acesteia.

În acest sens, a fost recunoscut dreptul revoluționarilor și a moștenitorilor lor, nu doar la distincții prin eliberarea de titluri onorifice, ci și la o serie de recompense materiale constând în pensii suplimentare, facilități la închirierea și cumpărarea locuințelor din fondul de stat, la acordarea de credite, scutiri de taxe și impozite, indemnizații lunare reparatorii, atribuire de terenuri extravilane/intravilane, precum și alte facilități (conform legislației speciale menționate).

Ca atare, într-un cadru normativ adecvat, în semn de recunoștință, gratitudine și pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și care au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, Statul român a asigurat măsuri reparatorii, atât de ordin moral, cât și material.

Acest context legislativ nu este unul indiferent, ci, dimpotrivă, vine să sublinieze, o dată în plus, de ce acțiunea fundamentată pe temeiul dreptului comun, în considerarea unei răspunderi delictuale a comitentului pentru prepus, nu justifică legitimarea procesuală pasivă a Statului.

Așa cum s-a arătat, Statul și-a asumat răspunderea pentru prejudiciile materiale și morale cauzate prin acțiunile represive ale forțelor de ordine, întreprinse pentru reprimarea revoluției, adoptând legi speciale reparatorii, fiind nejustificată angajarea aceleiași răspunderi pe tărâm delictual, în absența condițiilor specifice care vizează raportul dintre comitent și prepus (relația de prepușenie și săvârșirea acțiunii ilicite în limitele funcției încredințate).

Tot astfel, analogia pe care o face recurentul cu răspunderea ce poate fi angajată unei persoane juridice (societăți) în legătură cu actele săvârșite de organele acesteia este una neavenită, întrucât actele ilicite ale organelor de conducere sunt considerate actele persoanei juridice înseși, așa încât și în această ipoteză ar fi vorba de angajarea răspunderii pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia.

De asemenea, în memoriul de recurs se face referire, în mod formal, la dispozițiile art. 221 și art. 224 din noul C. civ., fără a se indica argumente care, prin raportare la aceste prevederi, ar demonstra caracterul nelegal al soluției.

Totodată, se apreciază că incidența acestora nu poate fi reținută în cauză, ca urmare a principiului aplicării legii civile în timp, reglementat prin art. 6 alin. (2) C. civ., pentru materia răspunderii civile delictuale, fiind vorba de norme ulterioare săvârșirii pretinselor fapte ilicite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

Sursa informației: www.scj.ro.