Cerere privind anularea deciziei de imputare, exonerarea reclamantului de la plata sumei imputate, restituirea sumelor reţinute cu acest titlu şi suspendarea efectelor deciziei de imputare

• C. muncii: art. 266
• C. muncii: art. 269
• C. muncii: art. 278 alin. (2)
• NCPC: art. 116
• NCPC: art. 133 pct. 2 teza I
• NCPC: art. 135 alin. (1) şi (4)
• O.G. nr. 121/1998: art. 43

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării Naționale – Unitatea militară nr. 01835 și Ministerul Apărării Naționale – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, solicitând anularea deciziei nr. 88 din 29 septembrie 2021, anularea deciziei de imputare nr. A1-5144 din 14 iunie 2021, anularea procesului-verbal nr. A1- 6587 din 30 iulie 2021, anularea hotărârii A1-6588 din 30 iulie 2021, ca o consecință a anulării deciziei nr. A1-5144 din 14 iunie 2021, exonerarea reclamantului de la plata sumei de 20.690 RON, cu obligarea la restituirea sumelor reținute cu acest titlu și suspendarea efectelor deciziei de imputare nr. A -5144 din 14 iunie 2021.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1217 din 18 mai 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe -Tribunalul Botoșani și Tribunalul București – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Litigiul are ca obiect contestarea unor decizii de imputare, conform procedurii reglementate de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care prevede la art. 43 dreptul de a se adresa instanței competente, potrivit legii, fără a se reglementa vreo competență derogatorie, reclamantul având calitatea de cadru militar, conform Legii nr. 80/1995. Din decizia nr. 19/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii rezultă fără putință de tăgadă că litigiile ce privesc personalul militar nu sunt litigii de contencios administrativ, ci litigii de muncă.

Conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, „Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”, iar potrivit art. 278 alin. (2) din același act normativ, „prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective”.

Conflictul individual de muncă este definit de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind „conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative”.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii, iar art. 269 din același cod statuează că:

„(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Totodată, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul; așadar, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în cazul competenței alternative.

Or, prin introducerea acțiunii la instanța locului de muncă, în speță Tribunalul București, reclamantul, deși domiciliat în Botoșani, a dat eficiență dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 alegând instanța competentă ca fiind cea în a cărei rază teritorială se află locul unde acesta își desfășoară activitatea, împrejurare în care nu se mai poate reveni și stabili competența în favoarea unei alte instanțe deopotrivă competente.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sursa informației: www.scj.ro.