Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
82 views
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:
„Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate”. Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:
„Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002”, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referinţă, emis la data de 13.10.2021, de Judecătorul de Instrucţie de la Tribunalul din Roma, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de furt agravat (2 fapte), prev. de art. 624 şi 625 nr. 2,5 şi 7 cu aplicarea art. 110 şi art. 99 alin. (2) nr. 1 şi 2, alin. (3) şi alin. (4) din C. pen. italian.
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că infracţiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 18 teza I din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, iar în cauză nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Se mai constată că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa, iar în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.
Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.
Totodată, instanţa de control judiciar notează că aspectele referitoare la situaţia familială a persoanei solicitate A. excedează motivelor care ar putea să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, ţinând seama şi de principiul statuat de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind necesitatea executării mandatului european de arestare, astfel încât acestea nu pot face obiectul cenzurii instanţei de control judiciar în cauza de faţă.
Se mai reţine, în acord cu prima instanţă, că lipsa consimţământului la predare nu se circumscrie unor motive obligatorii sau facultative de refuz al executării unui mandat european de arestare, de vreme ce dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd în mod imperativ că „Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea”.
Or, raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt şi de drept din cauză, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în mod legal şi temeinic, a procedat, la termenul de judecată din data de 1 martie 2022, la consemnarea poziţiei persoanei solicitate A. în cuprinsul unei declaraţii, care este ataşată la dosarul cauzei.
Ca atare, critica persoanei solicitate A. privind faptul că nu este de acord cu predarea nu poate fi primită în considerarea împrejurării că punerea în executarea a unui mandat european de arestare nu este condiţionată de acordul acesteia.
În ceea ce priveşte măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reţine că aceasta este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.
Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora:
„După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător”.
Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi (13) din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea. În acest sens, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) – (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 – 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării.
În ceea ce priveşte invocarea principiului prezumţiei de nevinovăţie de către contestatoare, Înalta Curte reţine că acesta poate fi evaluat exclusiv de autorităţile judiciare din Italia, instanţa naţională nefiind abilitată să verifice apărările persoanei solicitate sub acest aspect în cadrul procedurii de faţă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispoziţiilor art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică şi legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 34/F din data de 01 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.
