Acţiune în răspundere civilă contractuală în vederea obligării pârâtei la restituirea sumei din contractul de finanţare, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente, ca urmare a rezilierii contractului de finanţare din cauza nerespectării de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contract

• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496 alin. (1) NCC: art. 155^2

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în data de 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 885.006,06 RON, din care 618.158,67 RON proveniți de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 94.541,92 RON cofinanțare de la bugetul de stat și 172.305,47 RON TVA; obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (16) din contractul de finanțare nr. x/19.04.2012, la plata dobânzilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data scadentă de 28.06.2018 (respectiv data expirării termenului limită de 15 de zile pentru restituirea debitului, conform deciziei de reziliere nr. 3/12.06.2018), până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 993 din 29 mai 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivul de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclmant a criticat, în esență, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale incidente în speță, ca urmare a neluării în considerare a adresei nr. x/22.09.2015, emisă de pârâta A., prin care aceasta însăși a indicat că sediul său este în București str. x, bl. R5b, dar și a datelor oficiale din baza de informații a Ministerului Finanțelor, de unde rezultă că pârâta are sediul în București, str. x sector 6, motiv pentru care decizia de reziliere a contractului nr. x/12.06.2018 nu putea fi comunicată pârâtei la adresa indicată în art. 17 din contractul de finanțare nr. x/19.04.2021, respectiv București, Splaiul Independenței nr. 70.

Situația de fapt reținută de către instanța de apel, necontestată în cauză, relevă că, prin demersul judiciar ce a învestit instanța de judecată, reclamantul a urmărit, în cadrul acțiunii în răspundere civilă contractuală, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 885.006,06 RON, în temeiul art. 20 alin. (4) din contractul de finanțare, precum și a penalităților de întârziere aferente, ca urmare a rezilierii contractului de finanțare din cauza nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contract în anii 3, 4 și 5 de sustenabilitate.

Trebuie reținut că între părți a fost încheiat în data de 19.04.2012 contractul de finanțare nr. x, SMIS 28912, pentru implementarea proiectului cu titlul „B.”. Contractul de finanțare a intrat în vigoare la data încheierii, respectiv 19.04.2012, și a avut inițial o perioadă de implementare de 8 luni, care a fost ulterior modificată la 14 luni prin actul adițional nr. x, respectiv până în data de 19.06.2013, iar perioada de sustenabilitate a fost convenită la 5 ani după expirarea perioadei de implementare a proiectului, respectiv până la data de 19.06.2018.

Prin adresa nr. x/22.09.2015, emisă de pârâtă către Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism – Serviciul Monitorizare și Verificare Proiecte, a arătat că în perioada 2011-2012 a început derularea a 9 proiecte de finanțare și din cauza unor probleme de ordin financiar apărute la finele anului 2014 a fost nevoită să amâne respectarea angajamentelor asumate prin contractele de finanțare, în sensul că este în imposibilitate de a realiza sustenabilitatea proiectelor în perioadele asumate, propunând un plan de realizare a activităților pentru cele 9 proiecte, pentru proiectul ce face obiectul prezentei pricini propunând ca, pentru anii 4-5 de sustenabilitate, activitățile să fie realizate/finalizate până în data de 19.06.2018.

Prin decizia nr. 3/12.06.2018, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, s-a decis rezilierea contractului de finanțare nr. x/19.04.2012, cod SMIS 28912, pentru nerealizarea de către beneficiar, în perioada ex-post, a activităților prevăzute în cererea de finanțare, cu recuperarea integrală a sumelor plătite de AM POR în cadrul proiectului de finanțare.

Prin decizia recurată, apelul reclamantului a fost respins pe motiv că nu s-a făcut dovada comunicării către pârâtă a declarației de rezoluțiune (deciziei de reziliere) în acord cu dispozițiile contractuale, respectiv art. 17 din contractul părților, potrivit cu care întreaga corespondență legată de contract trebuia făcută în scris, cu menționarea titlului proiectului precum și a codului SMIS și a numărului de înregistrare de intrare și de ieșire, pentru beneficiar la adresa din București.

În acest context factual, pentru a răspunde criticii recurentului privind greșita interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor legale incidente în speță, norme legale pe care recurentul nu le-a indicat, respectiv a îndeplinirii condițiilor de reziliere, sunt necesare următoarele precizări.

Înalta Curte reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 155^2 C. civ. care reglementează rezoluțiunea unilaterală, analizate și în cuprinsul deciziei recurate, potrivit cu care „(1) Rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere (…)”.

Din analiza textului de lege citat rezultă că pentru a opera rezoluțiunea unilaterală, trebuie întrunite condițiile în care aceasta operează, respectiv (i) condiția formală a existenței unei puneri în întârziere, (ii) declarația de rezoluțiune care reprezintă actul central al mecanismului rezoluțiunii unilaterale și (iii) condiția de efectivitate a rezoluțiunii unilaterale și anume notificarea rezoluțiunii, fiind vorba, de fapt, despre comunicarea declarației de rezoluțiune către debitor.

În ceea ce privește prima condiție, aceea a punerii în întârziere, se reține că părțile au convenit la art. 20 pct. 13 din contract, că beneficiarul este de drept în întârziere prin simplul fapt al încălcării prevederilor contractului astfel încât nu este necesară formalitatea punerii în întârziere, iar referitor la declarația de rezoluțiune, aceasta este reprezentată de decizia nr. 3/12.06.2018, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale.

Cu privire la notificarea debitorului cu declarația de rezoluțiune, recurenta a înțeles să dovedească comunicarea cu înscrisurile de la dosarul de apel (confirmare de primire AR Poșta română la adresa din București), fila x (prin e-mail) și fila x (prin fax).

În raport cu aceste aspecte, nu poate fi primită critica recurentului cu privire la ignorarea faptului că prin adresa nr. x/22.09.2019, pârâta a indicat că are sediul în București str. x bl. R5b, precum și că în evidențele Ministerului Finanțelor pârâta figurează cu sediul în București.

Aceasta întrucât la art. 17 din contract, părțile au prevăzut expres că întreaga corespondență legată de contract trebuia făcută în scris, cu menționarea titlului proiectului, a codului SMIS și a numărului de înregistrare de intrare și de ieșire, pentru beneficiar la adresa din București.

Or, din cuprinsul confirmării de primire aflate la dosarul de apel nu rezultă ceea ce reclamantul a comunicat pârâtei, iar comunicarea s-a efectuat la o altă adresă decât cea indicată de părți în contract.

Este adevărat că în C. proc. civ. înscrisurile/citația se comunică prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, fără alte formalități, însă, în cauza dedusă judecății, nu trebuie ignorată voința părților, care a fost în sensul ca, în corespondența dintre părți, să fie trecute datele de identificare a contractului, beneficiarul alegându-și o adresă de corespondență diferită de cea a sediului social, ceea ce nu contravine dispozițiilor legale.

În același sens, nu se poate aprecia nici asupra faptul că declarația de rezoluțiune a fost valabil transmisă prin fax, deoarece în cuprinsul înscrisului de la fila x există mențiunea „no answer” ceea ce însemnă că înscrisul nu a fost transmis la destinatar, dar nici prin email, câtă vreme nu reiese ce documente au fost transmise, nu s-a făcut referire la titlul proiectului, codul SMIS, astfel cum este stipulat la art. 17 din contractul de finanțare.

Totodată, referirea recurentului la cele trei dosare derulate între părți, în care pârâta a fost citată la sediul din București str. x bl. R5b, sector 6 (în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018), respectiv la sediul din București, str. x, sector 6 (în dosarul nr. x/2018), nu are relevanță în speță în condițiile în care cele trei dosare vizează cu totul alte contracte de finanțare, iar nu contractul nr. x ce face obiectul cauzei pendinte.

Printr-o altă critică recurentul susținut că a acționat cu bună-credință, iar instanța de apel a ignorat neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale. Critica este nefondată, în condițiile în care pricina nu a fost soluționată pe fond pentru a fi analizată conduita părților, ci prioritar a fost examinată îndeplinirea condițiilor pentru a opera rezoluțiunea unilaterală a contractului, instituție nou-introdusă în C. civ. din 2009, de esența căreia este transmiterea notificării către debitor.

Or, cum în speță, recurentul-reclamant nu a făcut dovada comunicării către pârâtă a declarației de rezoluțiune unilaterală la adresa indicată în contractul de finanțare, în mod corect instanța de apel a respins apelul reclamantului, reținând în esență că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale și cumulative pentru a opera rezilierea (rezoluțiunea) unilaterală, respectiv comunicarea declarației de rezoluțiune către pârâtă.

În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentului relative la situația de fapt a litigiului, se reține că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Sursa informației: www.scj.ro.