Absenţa unei soluţii de condamnare şi pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Neîndeplinirea condiţiilor de previzibilitate şi claritate necesare aplicării măsurilor de siguranță

• Legea nr. 129/2019: art. 50-51
• Legea nr. 47/1992: art. 29
• Legea nr. 656/2002: art. 32-33
• NCP: art. 107
• NCP: art. 112
• NCP: art. 291 alin. (2)
• NCPP: art. 16 lit. f)
• VCP: art. 111
• VCP: art. 118
• VCP: art. 256 alin. (2)
• VCP: art. 257

Prin cererea de recurs formulată la data de 17.02.2023, înaintată prin e-mail și înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 20.02.2023, sub nr. x/2017/a5.1, recurenta inculpată A., prin avocat ales B., a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 107, art. 112, art. 291 alin. (2) C. pen. (Legea nr. 286/2009), respectiv art. 111, art. 118, art. 257 rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 32-33 din Legea nr. 656/2002, respectiv art. 50-51 din Legea nr. 129/2019.

Recursul formulat de recurenta inculpată A. împotriva încheierii din data de 16 februarie 2023, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017., a fost susținut la termenul de judecată din data de 8.03.2023.

In esență, pe fondul cererii, recurenta-inculpată A. a invocat faptul că în cauza cu privire la care a solicitat sesizarea Curții Constituționale a invocat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, în considerarea Deciziei CCR nr. 297/2018 și în lumina Deciziei CCR nr. 358/2022, urmând a fi puse în discuție menținerea sau luarea măsurii asigurătorii în vederea aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 197 din 8 martie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Deliberând asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate în cauză, înalta Curte reține următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului șî oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. în aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituțional itate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea formulată de recurenta-inculpată A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107, art. 112, art. 291 alin. (2) C. pen. (Legea nr. 286/2009), respectiv art, 111, art. 118, art. 257 rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 32-33 din Legea nr. 656/2002, respectiv art. 50-51 din Legea nr. 129/2019, înalta Curte constată că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea recursului (înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de recurentă- inculpată în speță, vizează dispoziții din Legea nr. 289/2009 (C. pen. în vigoare de la 01.02.2014), respectiv art. 107, art. 112 și art. 291 alin. (2); dispoziții din Legea nr. 15/1968 privind adoptarea C. pen. al României (vechiul C. pen., în vigoare de la 21 iunie 1968 până la 31 ianuarie 2014, fiind abrogat prin Legea nr. 187/2012), respectiv art. 111, art. 118, art. 257 rap. la art. 256 alin. (2); dispoziții din Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului (în vigoare de la 12 decembrie 2002 până la 20 iulie 2019, fiind abrogat și înlocuit prin Legea nr. 129/2019), respectiv art. 32, art. 33; dispoziții din Legea nr. 129/2019, pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (în vigoare de la 21 iulie 2019), respectiv art. 50-51.

Astfel, se constată că dispozițiile vizate sunt cuprinse în legi primare. în ceea ce privește condiția ca actele normative să fie în vigoare, se constată că și aceasta este îndeplinită chiar dacă Legea nr. 15/1968 privind adoptarea C. pen. al României și Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului au fost abrogate, nefiind în vigoare la momentul sesizării. In acest sens, înalta Curte are în vedere decizia Curții Constituționale nr. 766/2011, prin care s-a constatat ca sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Referitor la cea de-a patra condiție, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată că nu a fost pronunțată o decizie prin care Curtea Constituțională sâ fi sancționat anterior acest text de lege.

Așadar, înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-inculpată A., respectiv cerințele privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispoziției legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege, respectiv cerința ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, înalta Curte constată că și aceasta este îndeplinită.

Totodată, constatând că susținerile inculpatei cu privire la temeinicia excepției invocate sunt succint redate în cuprinsul prezentei încheieri, fiind, totodată, dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs depuse la dosar, care urmează a fi înaintate Curții Constituționale alăturat prezentei încheieri, înalta Curte nu apreciază necesar a relua prezentarea punctului de vedere al părții, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, să-și expună opinia cu privire la excepția invocata.

Opinia instanței este în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

Prin demersul întreprins, recurenta-inculpată A., prin apărător ales, urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispozițiilor legale criticate. Excepția de neconstituționalitate invocată de inculpată se circumscrie unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a normelor criticate.

Înalta Curte constată că demersul inculpatei vizează o stare de drept actuală, cererea fiind introdusă cu caracter preventiv. Prin urmare, aceste dispoziții sunt aplicabile situației concrete și actuale a inculpatei, (posibilitatea dispunerii măsurii de siguranță a confiscării speciale de instanța de apel).Rezultă că autorul excepției de neconstituționalitate are un interes juridic în susținerea acesteia, interes care este direct, născut și actual.

Evaluând susținerile recurentei- inculpate, înalta Curte notează, prioritar, că, raportat la jurisprudența constantă și neechivocă a Curții Constituționale în domeniul egalității în fața legii, a accesului la justiție, a dreptului la un proces echitabil, precum și a dreptului la un recurs efectiv, recursul vizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107, art. 112, art. 291 alin. (2) C. pen. (Legea nr. 286/2009), respectiv art. 111, art. 118, art. 257 rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 32-33 din Legea nr. 656/2002, respectiv art. 50-51 din Legea nr. 129/2019 este fondat.

Or, evaluate prin prisma dispozițiilor constituționale pretins încălcate, astfel cum au fost evocate de către autoarea cererii de sesizare, aceste argumente factuale aduc în discuție chestiuni de neconstituționalitate a actului normativ criticat, ce ar putea fi supuse controlului instanței de contencios constituțional în situația în care măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, susținând că, în măsura în care s-ar dispune confiscarea specială, aceasta ar echivala cu stabilirea vinovăției.

Față de caracterul de pedeapsă a măsurilor de siguranță, în absența unei soluții de condamnare și pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., chiar în condițiile în care din considerentele deciziei ar rezulta că fapta a fost comisă și constituie infracțiune, înalta Curte apreciază că actuala reglementare a măsurilor de siguranță nu îndeplinește condițiile de previzibilitate și claritate necesare aplicării lor în situația particulară menționată.

În acest context argumentativ, Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107, art. 112, art. 291 alin. (2) C. pen. (Legea nr. 286/2009), respectiv art. 111, art. 118, art. 257 rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 32-33 din Legea nr. 656/2002, respectiv art. 50-51 din Legea nr. 129/2019, formulată de recurenta-inculpată A. are legătură cu soluționarea cauzei, iar întrucât aceste dispoziții nu au făcut anterior obiectul unei decizii a Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă sub acest aspect, motiv pentru care se va dispune în consecință.

Ca atare, Înalta Curte urmează va admite recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 16 februarie 2023, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017 și în consecință:

Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107, art. 112, art. 291 alin. (2) C. pen. (Legea nr. 286/2009), respectiv art. 111, art. 118, art. 257 rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 32-33 din Legea nr. 656/2002, respectiv art. 50-51 din Legea nr. 129/2019, formulată de apărătorul ales al recurentei-inculpate A., avocat B..

Sursa informației: www.scj.ro.