Tentativă la infracţiunea de trafic droguri de mare risc. Finalitatea procedurii de extrădare

• Legea nr. 111/2008: art. 4 - 7
• Legea nr. 143/2000: art. 10
• Legea nr. 143/2000: art. 2
• Legea nr. 143/2000: art. 3
• Legea nr. 143/2000: art. 4 alin. (2)
• Legea nr. 143/2000: art. 6 alin. (2) - (3)
• Legea nr. 143/2000: art. 7
• Legea nr. 143/2000: art. 9
• Legea nr. 302/2004: art. 19
• Legea nr. 302/2004: art. 21 alin. (1) lit. a) - d)
• Legea nr. 302/2004: art. 22
• Legea nr. 302/2004: art. 33
• Legea nr. 302/2004: art. 34
• Legea nr. 302/2004: art. 4
• Legea nr. 302/2004: art. 5
• NCP: art. 370
• NCPP: art. 275 alin. (6)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Prin Sentința penală nr. 51/F din data de 1 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii și a dispus extrădarea și predarea persoanei extrădabile A. (cetățean al Noii Zeelande, legitimat cu pașaportul nr. x emis la data de 3 martie 2020 pe numele A.), s-a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziție și s-a dispus ca extrădarea acesteia să se efectueze cu respectarea regulii specialității.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a constatat că persoana extrădată fost reținută, arestată provizoriu în caz de urgență și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19 noiembrie 2020 la zi.

S-a luat act că bunurile, instrumentele, obiectele de valoare, documentele și alte dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităților judiciare americane.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea cererii de extrădare, precum și onorariul interpretului de limbă engleză au rămas în sarcina statului.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 267 din 26 martie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând contestația formulată de persoana extrădabilă A. prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale relevante în materia de referință, Înalta Curte o apreciază nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 387 din 21 mai 2008.

Totodată, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispozițiile cuprinse în legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române, iar dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prevăd expressis verbis că „prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate”.

În raport de dispozițiile legale aplicabile, în consens cu prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite condițiile de formă și de fond pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autoritățile americane.

În ceea ce privește condițiile de formă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că au fost înaintate documentele necesare prevăzute expres de art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, cererea de extrădare fiind însoțită de informații privind identitatea și localizarea probabilă a persoanei căutate; informații care descriu faptele care stau la baza infracțiunii și un scurt istoric al cazului din punct de vedere procedural; textele legale relevante care reglementează elementele constitutive ale infracțiunii pentru care se solicită extrădarea; pedeapsa pentru infracțiunea pentru care se solicită extrădarea; prescripția răspunderii penale și informații privind aplicarea acestora în cazul infracțiunii pentru care se solicită extrădarea.

De asemenea, cererea de extrădare a fost însoțită de copia Mandatului de arestare emis de un judecător, copia actului de acuzare; și informații de natură să ofere motive rezonabile să se creadă că persoana căutată a săvârșit infracțiunea pentru care se cere extrădarea. Se impune a se preciza faptul că persoana extrădabilă a luat cunoștință de actele transmise de autoritățile americane în limba engleză, susținerile acestuia în sensul că nu cunoaște motivele extrădării fiind, în acest context, lipsite de fundament obiectiv cu atât mai mult cu cât acesta a beneficiat de asistență judiciară din partea unui avocat, fiind asigurată și prezența unui interpret pe parcursul procedurii.

Referitor la condițiile de fond, se reține că persoana extrădabilă este urmărită penal, pe teritoriul Statelor Unite pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

a) capătul de acuzare unu: conspirație la săvârșirea infracțiunii de racket, așa cum este definită în Titlul 18, C.S.U. §§ 1961(1) și (5), constând în mai multe:

– activități inculpabile conform prevederilor din Titlul 18, C.S.U. §

1956 (legate de spălare de instrumente monetare);

– activități care implică omor, inculpabile conform C. pen. din statul Texas §§ 1.04(a), 15.01, 15.02, 15.03, 19.02 și 19.03; și

– infracțiuni care implică trafic cu substanțe controlate, cu încălcarea prevederilor din Titlul 21, C.S.U. §§ 848(e)(l)(A), 952, 953, 959, 960 și 963, faptă pentru care pedeapsa maximă este detențiunea pe viață;

b) capătul de acuzare doi: conspirație la importul și exportul de cocaină și producerea și distribuirea de cocaină cu intenția, buna știință și având motive rezonabile să creadă că această cocaină va fi importată ilegal în Statele Unite, cu încălcarea prevederilor din Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secțiunea 963, faptă pentru care pedeapsa este între zece ani și detențiunea pe viață;

c) capătul de acuzare trei: conspirație la spălare de bani, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunile 1956 (a) (2) (A), faptă pentru care pedeapsa prevăzută este de maxim 20 de ani închisoare.

Relativ la situația de fapt, Înalta Curte observă că aceasta a fost descrisă pe larg de către prima instanță, motiv pentru care nu va relua o descriere detaliată a faptelor pentru care s-a solicitat extrădarea contestatorului.

Se constată că ne regăsim în ipoteza reglementată de art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite, ratificat prin Legea nr. 111/2008, potrivit căreia părțile au convenit să-și extrădeze reciproc, printre altele, persoanele urmărite penal de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare.

Cu privire la această din urmă condiție art. 2 din același tratat prevede că o infracțiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă, tentativa, asocierea sau participarea la săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile menționate putând de asemenea da loc la predare.

În ce privește criteriile de evaluare a condiției dublei incriminări, dispozițiile art. 2, alin. (3) lit. a) din același tratat statuează expres în sensul că o infracțiune dă loc la extrădare indiferent dacă legea statelor solicitant și solicitat încadrează sau nu acțiunile ori omisiunile care constituie infracțiunea în aceeași categorie de infracțiuni sau descriu infracțiunea prin aceeași terminologie.

Evaluând în aceste coordonate condiția dublei incriminări, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta este îndeplinită cu privire la toate cele trei fapte ce formează cele trei capete de acuzare menționate în rechizitoriul autorităților judiciare americane, criticile contestatorului nefiind fondate sub acest aspect. Astfel, apărarea valorifică limitat și selectiv incriminarea, prin raportarea la infracțiunile purtând denumiri similare celor cercetate, cu ignorarea evaluării în substanță a elementelor faptice prezentate în actul de acuzare și fără o apreciere a acestora în considerarea conținutului constitutiv al infracțiunilor incriminate de legea română.

Examinând descrierea faptică a infracțiunii de conspirație la trafic de droguri, reținem că persoana extrădabilă este cercetată, în esență, pentru aceea că a plănuit împreună cu alte persoane, membrii ai unei grupări infracționale, să importe cocaină provenind din Peru în Statele Unite ale Americii, drogurile urmând a fi exportate ulterior pe teritoriul european și succesiv în Noua Zeelandă, înțelegerea fiind urmată în concret de transmiterea sumelor de bani necesare pentru achiziționarea acestora.

Or, legea penală română incriminează importul și exportul de droguri de mare risc, fără drept, pedeapsa prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, fiind închisoarea de la 7 la 15 ani, relevant în evaluarea condiției privind dubla incriminare fiind și faptul că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 143/2000, prevăd că tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 2, art. 3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2) – (3), art. 7 și art. 10, se pedepsește, cât și că „se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. (1)”, actele premergătoare fiind asimilate tentativei la infracțiunea de trafic droguri de mare risc.

Relativ la infracțiunea de conspirație la spălarea banilor, constând în aceea că au fost transferate pe teritoriul statului american, sume de bani destinate achiziționării de droguri, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta de finanțare a traficului de droguri are corespondent în legea română, fiind incriminată distinct și expres de art. 9 din Legea nr. 143/2000, care prevede că „Finanțarea săvârșirii faptelor prevăzute la art. 2-5 se sancționează cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele speciale ale acestora majorându-se cu o treime”.

Cu privire la infracțiunea de conspirație la activități de racket, constând în aceea că persoana extrădabilă, împreună cu o altă persoană, au solicitat agentului sub acoperire să aranjeze asasinarea a trei persoane, membri ai unei bande rivale din România, fiind remisă în acest scop suma de 10.000 USD, aceasta se circumscrie infracțiunii prev. de art. 370 din C. pen., încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, definită astfel:

„Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

Așadar, se constată îndeplinită atât condiția dublei incriminări, cât și condiția privind durata minimă a pedepsei pentru infracțiunile care dau loc la predare, atât în statul solicitant, cât și în statul solicitat, infracțiunile nefiind din categoria celor excluse la extrădare potrivit art. 4 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite, respectiv politice sau militare.

Cetățenia persoanei extrădabile nu constituie un impediment la extrădare, în raport de dispozițiile art. 3 din același tratat.

Totodată, nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz al cererii de extrădare prev. de art. 4 – 7 din Legea nr. 111/2008, nefiind incidente nici dispozițiile art. 19 din Legea nr. 302/2004, întrucât contestatorul nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la extrădare, nefiind cetățean român (alin. (1) lit. a) și nici solicitant de azil sau beneficiar al statutului de refugiat ori al protecției subsidiare, căruia extrădarea în țara de origine i-ar pune în pericol viața ori libertatea sau ar conduce la supunerea la tortură, tratamente inumane și degradante (alin. (1) lit. b), după cum nu se bucură în România de imunitate de jurisdicție (alin. (1) lit. c) și nici nu a fost citat, din străinătate, în vederea audierii în fața unei autorități judiciare române (alin. (1) lit. d).

În fine, Înalta Curte notează că, în cauză, nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 și cele asimilate lor, prevăzute de art. 33 și art. 34 din aceeași lege, dar nici cele opționale prevăzute de art. 22.

Deși cetățeanul neozeelandez a formulat opoziție la extrădare, Înalta Curte apreciază că argumentele sale nu se încadrează în dispozițiile art. 49 din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora „opoziția nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare” (alin. (3), ci, dimpotrivă, observă că acesta nu și-a contestat în niciun moment identitatea, din declarația dată în fața curții de apel la data de 22 ianuarie 2021 rezultând în mod evident că a făcut doar o precizare privind numele său corect, respectiv A. (aflată la fila x din vol. I CAB.)

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că prima instanță, în mod temeinic și legal, a autorizat extrădarea și predarea, către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. (cetățean al Noii Zeelande, legitimat cu pașaportul nr. x emis la data de 3 martie 2020 pe numele A.), cu respectarea regulii specialității.

Evaluând celelalte critici formulate de către contestatorul persoană extrădabilă, instanța de contestație constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Astfel, contestatorul invocă o pretinsă încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în raport de faptul că mandatul de arestare a fost emis în lipsă, deși organele judiciare americane au avut informații cu privire la toate datele de identificare ale persoanei extrădabile, dar și pe considerent că, dată fiind apartenența la un anumit grup, considerat în afara legii în Statele Unite, acesta nu va avea parte de garanțiile unui proces echitabil.

Criticile apărării privind nerespectarea dreptului contestatorului la un proces echitabil în statul solicitant, în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, critici prin care se antamează incidența în cauză a motivului obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, sunt neîntemeiate.

Finalitatea procedurii de extrădare constă tocmai în posibilitatea contestatorului de a participa la ancheta penală desfășurată față de acesta pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în acest cadru el având dreptul de a contesta acuzațiile aduse și de a beneficia, în acest sens, de garanțiile acordate de autoritățile judiciare ale statului solicitant privind respectarea, pe parcursul procedurilor judiciare, a drepturilor fundamentale prevăzute de Convenție. Examinarea legalității procedurii emiterii Mandatului de arestare de către autoritățile judiciare americane, cât și a legalității probatoriului administrat excedează competenței autorităților judiciare ale statului solicitat, instanțele învestite cu cererea de extrădare fiind competente a statua exclusiv cu privire la condițiile de fond și de formă ale procedurii extrădării, și nu asupra chestiunilor de legalitate sau temeinicie a acuzațiilor aduse persoanei solicitate.

În ce privește susținerile persoanei extrădabile referitoare la neasigurarea, de către Statele Unite ale Americii, a garanțiilor unui proces echitabil din perspectiva apartenenței sale la organizația H., acestea sunt nefondate.

Conform jurisprudenței Curții, o decizie de extrădare sau expulzare poate ridica în mod excepțional o problemă în temeiul art. 6 în cazul în care persoana în cauză ar risca să sufere în statul solicitant o denegare flagrantă de justiție. Expresia „denegare flagrantă de justiție” a fost considerată sinonimă unui proces care contravine evident dispozițiilor art. 6 sau principiilor enunțate de acesta. În jurisprudența relevantă a instanței de contencios european denegarea flagrantă de justiție depășește simplele nereguli sau lipsa garanțiilor în cadrul procesului, care ar fi de natură să determine încălcarea art. 6 dacă ar avea loc în însuși statul contractant. Încălcarea principiului echității procesului, garantat la art. 6, trebuie să fie atât de gravă încât să determine anularea sau chiar distrugerea esenței însăși a dreptului protejat de acest articol (Ahorugeze împotriva Suediei, Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit).

Atunci când analizează dacă o extrădare sau o expulzare ar constitui o denegare flagrantă de justiție, Curtea aplică același grad și aceeași sarcină a probei ca atunci când examinează cauzele privind expulzarea sau extrădarea în temeiul art. 3. Prin urmare, reclamantului îi revine obligația de a prezenta elemente de probă care să poată dovedi că există motive serioase să se considere că, dacă ar fi expulzat din statul contractant, acesta ar fi expus unui risc real de a face obiectul unei denegări flagrante de justiție.

Pentru a verifica dacă există un risc de denegare flagrantă de justiție, Curtea Europeană a luat în considerare consecințele previzibile ale trimiterii reclamantului în țara de destinație, luând în considerare situația generală din aceasta și circumstanțele specifice cauzei persoanei respective. Existența unui astfel de risc trebuie apreciată, în special, ținând seama de circumstanțele pe care statul în cauză le cunoștea sau ar fi trebuit să le cunoască la momentul expulzării.

Evaluând în aceste coordonate de principiu susținerile contestatorului, Înalta Curte constată că acestea nu constituie motive rezonabile că acesta nu va beneficia în Statele Unite ale Americii de garanții procesuale specifice dreptului la un proces echitabil, afirmațiile sale fiind pur speculative.

Referitor la motivul de refuz prevăzut de art. 21 lit. b) din Legea nr. 302/2004, respectiv existența unor motive serioase de a crede că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile pe motiv de apartenență la un anumit grup social, în considerarea faptului că persoana extrădabilă face parte din organizația H., care, pe teritoriul statului texan, este considerată a fi în afara legii, Înalta Curte apreciază că nici acesta nu este incident în cauză.

În acest sens, similar primei instanțe, Înalta Curte reține că actele dosarului nu sprijină teza apărării, urmărirea penală având ca obiect infracțiuni de drept comun, acesta nefiind cercetat pentru apartenența la organizația în cauză, iar referirea la această împrejurare este pur contextuală.

Asupra pretinsei încălcări a dreptului garantat de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că persoana extrădabilă riscă o pedeapsă cu detențiunea pe viață, iar potrivit legilor federale, o persoană condamnată pe viață nu beneficiază de reducțiunea pedepsei sau de liberarea condiționată, Înalta Curte apreciază, în consens cu prima instanță că și această critică este neîntemeiată.

În acest sens, se reține că prima instanță a solicitat informații suplimentare Statelor Unite ale Americii privind posibilitatea ca persoana extrădabilă să primească o sentință de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață în legătură cu infracțiunile pentru care este inculpat în Districtul de Est al statului Texas.

În concret, se notează că din actele aflate la dosar, Curtea de Apel București a solicitat să fie informată dacă „sentința cu închisoarea pe viață reflectă sentința maximă care poate fi impusă și dacă sentința cu închisoarea pe viață poate fi redusă sau comutată”.

Astfel, la data de 9 februarie 2021, Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii, secția penală a transmis, prin e-mail, răspunsul cu privire la cererea de întrebări suplimentare a curții de apel, având număr de referință pentru corespondență 95-100-28800.

În cuprinsul acestei adrese, se învederează următoarele:

„pedeapsa impusă de legile SUA pentru Capul de acuzare Unu și Capul de acuzare Doi, este închisoarea pe viață sau alternativ, închisoare pentru o perioadă determinată de timp. Închisoarea pe viață reprezintă doar pedeapsa maximă care poate fi aplicată. Închisoare pe viață nu este o pedeapsă obligatorie dacă inculpatul este găsit vinovat pentru capetele de acuzare respective.

Datorită faptului că numai judecătorul poate să stabilească pedeapsa care i se va impune lui A. dacă este găsit vinovat, este imposibil de prevăzut sentința pe care o va pronunța judecătorul. Cu toate acestea, este important de reținut faptul că o organizație guvernamentală din SUA numită Comisia de Sentințe SUA (U.S. Sentencing Commision) a efectuat un studiu al istoricului sentințelor și l-a finalizat cu un raport scris potrivit căruia sentințele de închisoare pe viață sunt rare în cadrul sistemului judiciar penal federal”.

Se mai reține din cuprinsul acestei adrese, că autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii au prevăzut în mod expres că și în situația în care cazul persoanei extrădabile „ar fi unul din cazurile rare în care judecătorul impune sentința de condamnare pe viață, A. are mai multe posibilități ca să reducă acea sentință”.

Sub acest aspect, se reține că Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii, secția penală a prezentat în mod detaliat mijloacele legale la care poate recurge persoana extrădabilă în cazul în care acesta va fi condamnat în statul solicitant, mijloace legale care includ atât căi de atac, cât și acte de clemență.

Astfel, persoana extrădabilă are dreptul de a exercita apel sau recurs la Curtea de Apel a Statelor Unite împotriva hotărârii de condamnare și are dreptul de a solicita examinarea cauzei de către Curtea Supremă de Justiție în privința pedepsei aplicate.

Se arată că acesta poate să obțină o reducere a pedepsei chiar sub limita minimă dacă sprijină procuratura Statelor Unite în urmărirea altor infractori chiar și după ce sentința a fost pronunțată.

Totodată, Constituția Statelor Unite autorizează Președintele să acorde clemență persoanelor condamnate inclusiv prin reducerea sau eliminarea sentinței, cererile nefiind limitate ca număr și pot fi reiterate la interval de un an. În soluționarea acestor cereri, sunt avuți în vedere mai mulți factori printre care nivelul de reabilitare, exprimarea căinței, acceptarea responsabilității, vârsta, afecțiuni medicale etc.

S-a arătat că din anul 1900, fiecare președinte a folosit prerogativele executive de clemență pentru a comuta sau grația pedepsele aplicate persoanelor condamnate pentru infracțiuni federale. Cu titlu de exemplu s-a precizat că în cei opt ani de mandat, președintele L. a comutat sentințe privind 1715 persoane, din care 504 priveau pedepse cu închisoarea pe viață și a grațiat alte 212 persoane, iar președintele M. a grațiat 143 de persoane și a comutat 94 de pedepse.

Nu în ultimul rând s-a menționat posibilitatea eliberării pe considerente umanitare, Biroul Penitenciarelor putând să reducă pedeapsa în considerarea unor motive extraordinare și convingătoare, inclusiv pe considerente familiale.

Ca atare, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că statul solicitant a oferit suficiente garanții cu privire la posibilitatea reducerii, grațierii sau comutării unei potențiale pedepse cu închisoarea pe viață, motiv pentru care criticile contestatorului, prin apărător ales, sub acest aspect, sunt vădit neîntemeiate.

Astfel, autoritățile americane au oferit suficiente garanții că și în ipoteza în care persoanei extrădabile i s-ar aplica pedeapsa detențiunii pe viață, aceasta nu ar fi ireductibilă de jure et de facto, situația fiind diferită de cea analizată de Curte în cauza Trabelsi împotriva Belgiei. Mai mult, extrădarea contestatorului este solicitată în scopul efectuării urmăririi penale, astfel încât nu se poate prezuma existența riscului de aplicare a pedepsei detențiunii pe viață, deoarece nu există certitudinea că, dacă va fi extrădat, contestatorul va fi condamnat sau că i se va aplica pedeapsa discreționară a detențiunii pe viață. În plus, nu există o certitudine că, în cazul în care s-ar ajunge în acest punct vreodată, autoritățile americane vor refuza să recurgă la mecanismele disponibile în sistemul lor pentru reducerea potențialei pedepse, iar susținerea privind lipsa perspectivei de punere în libertate în eventualitatea condamnării, este vădit nefondată în contextul în care contestatorul nu a demonstrat că extrădarea sa în Statele Unite îl expune unui risc real de tratamente care ating pragul prevăzut la art. 3 din Convenție ca rezultat al pedepsei probabile (Findikoglu împotriva Germaniei, Einhorn împotriva Franței, Babar Ahmad și alții împotriva Regatului Unit).

Relativ la înscrisul depus de apărare în susținerea motivului de opoziție privind riscul aplicării unei pedepse cu detențiunea pe viață fără perspectiva liberării, Înalta Curte constată că declarația dată de avocatul N. nu contravine în substanță răspunsului oficial al autorităților americane și nu confirmă teza potrivit căreia extrădarea contestatorului în Statele Unite îl expune pe acesta unui risc real de tratamente care ating pragul prevăzut la art. 3 din Convenție. Astfel, în jurisprudența constantă a Curții Europene, de esența unei astfel de încălcări este caracterul ireductibil al pedepsei detențiunii de viață, cu alte cuvinte imposibilitatea liberării celui condamnat, or, opinia juridică depusă de contestator nu infirmă această posibilitate, ci arată că probabilitatea reducerii pedepsei în apel sau aceea ca cererile de clemență să fie soluționate favorabil ar fi redusă și că Statele Unite nu acordă liberarea condiționată.

Așadar, constatând că nu se contestă, în realitate, posibilitățile pe care persoana extrădabilă le are de a fi liberată în eventualitatea condamnării sale la detențiunea pe viață și, observând că modalitatea în care s-ar concretiza punerea în libertate nu are relevanță, esențial fiind efectul produs, Înalta Curte apreciază că înscrisul nu are aptitudinea de a fundamenta riscul ce face obiectul evaluării.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația și va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Totodată, văzând art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul cuvenit interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.