Tăierea fără drept şi sustragerea materialului lemnos. Imposibilitatea extinderii controlului judiciar cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate de lege

• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 35 din 20 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic cu aplic. 38 alin. (1) din C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 433/RC din 4 decembrie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Totodată, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-au putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Se constată că inculpatul A. critică decizia instanței de apel, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cu privire la temeinicia acesteia, susținând că nu este cel care a tăiat arborii din pădurea persoanei vătămate B., doar i-a mutat într-o altă locație, la cererea pădurarului. Or, aceste afirmații vin în contradicție cu situația de fapt reținută de către instanțele de fond și apel, care au constatat că, la data de 21 decembrie 2015, inculpatul A. a tăiat fără drept și a sustras material lemnos ce făcea parte din pădurea proprietatea persoanei vătămate B. și vizează elemente de temeinicie, ce nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului în casație. De aceea, o analiză a probelor care au condus la concluzia că inculpatul nu este cel care a tăiat arborii nu este posibilă în calea de atac a recursului în casație.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A..

Sursa informației: www.scj.ro.