Susțineri privind dispunerea încetării în mod greșit a procesului penal față de inculpați, de catre instanța de apel. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• Legea nr. 241/2005: art. 10 alin. (11)
• Legea nr. 241/2005: art. 9
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
• NCPP: art. 275 alin. (3) și (6)
• NCPP: art. 396 alin. (6)
• NCPP: art. 434 - art. 438
• NCPP: art. 440
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1
• VCP: art. 41 alin. (2)

Prin Sentința penală nr. 133 din 15.04.2021, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) din C. pen. 1968, ca pedeapsa complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 71 din C. pen. 1968, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 861 din C. pen. 1968, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 4 luni, conf. art. 862 din C. pen., dar și executarea pedepsei accesorii.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 80/RC din 24 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 – art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

În acest sens, s-a reținut că cererea de recurs este formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel conform dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., de către procuror, potrivit dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casație conform art. 434 din C. proc. pen.

Cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen.. De asemenea, îndeplinește condiția prevăzută de 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și motivarea acestuia, respectiv:

În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că instanța de apel, în mod greșit a dispus încetarea procesului penal, față de inculpații A., B. și C..

În acest sens s-a susținut că, potrivit raportului de expertiză contabilă din timpul urmăririi penale, menținut de instanțele de fond și apel, prejudiciul adus bugetului de stat a fost stabilit la suma de 34.895 RON (reprezentând obligația fiscală principală datorată), la care se adaugă obligații fiscale accesorii datorate în condițiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadență până la data plății.

În continuare, s-a arătat că, potrivit ordinului de plată din 13.09.2021 inculpatul A. a plătit la Trezoreria operativă a Municipiului Pitești suma de 47.791 RON reprezentând prejudiciul din Dosarul nr. x/2020

În urma unui calcul sumar s-a constatat că inculpatul a achitat suma de 34.895 RON (reprezentând obligația fiscală principală datorată) și 20 % din aceasta, respectiv 6979 RON, total 41.874 RON, iar restul, adică 5.917 RON în contul obligațiilor fiscale accesorii datorate în condițiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadență până la data plății.

S-a mai arătat că, odată cu ordinul de plată, la primul termen din apel, inculpatul a depus și o serie de înscrisuri din care rezulta calculul obligațiilor fiscale accesorii datorate, conform unei aplicații de pe internet, din care rezulta o sumă totală de 40.844 RON.

Deși, atât apărarea, cât și acuzarea au solicitat ca partea civilă să calculeze aceste accesorii, solicitarea a fost respinsă de instanța de apel.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație s-a mai arătat că, potrivit calcului extrajudiciar efectuat de inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, obligațiile fiscale accesorii datorate ar fi în cuantum de 53.473,09 RON.

Rezulta astfel că, din cuantumul obligațiilor fiscale accesorii datorate stabilite de acuzare la suma de 53.473,09 RON și de apărare la suma de 40.844 RON, inculpatul a plătit în apel doar suma de 5917 RON.

În acest sens au fost invocate considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 101 din 17.02.2021, precum și cele ale Deciziei nr. 66 din 29.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală.

S-a mai susținut că, deși instanța de apel a reținut doar plata debitului principal, a majorării de 20% și a dobânzilor și penalităților de întârziere, conform ordinului de plată depus, în opinia parchetului, ar fi trebuit să constate că nu sunt întrunite condițiile aplicării cauzei de nepedepsire, nefiind achitate integral dobânzile și penalitățile de întârziere.

Un alt motiv de recurs în casație vizează soluția de încetare a procesului penal, dispusă în raport cu încadrarea juridică reținută de instanța de fond și menținută de instanța de apel, care, în opinia parchetului este nelegală.

În acest sens s-a susținut că procedând în acest mod, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale privind aplicarea legii penale mai favorabile, raportând condițiile de nepedepsire din noua lege, la încadrarea juridică reținută mai favorabilă potrivit legii vechi, cu încălcarea Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, care a statuat că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor.

În continuare, s-a arătat că, în condițiile neacoperirii prejudiciului, forma în vigoare la data epuizării activității infracționale (14.09.2011) a Legii nr. 241/2005 și ale vechiul C. pen., în vigoare la acea data, erau mai favorabile în ceea ce privește condițiile suspendării sub supraveghere, dar chiar în condițiile legii penale aflate în vigoare până la 20.03.2013, se putea dispune încetarea procesului penal, tot în condițiile acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, dacă se aplica și o sancțiune administrativă, care se înregistra în cazierul judiciar, dar în acele condiții coinculpații-complici la săvârșirea faptei, nu puteau beneficia de cauza de nepedepsire, aceasta fiind una personală la acea dată, conform interpretării date prin Decizia nr. 8 din 21.01.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a mai arătat că, pentru a putea dispune în mod legal soluția de încetare a procesului penal, pentru toți cei trei inculpați, instanța de apel ar fi trebuit să dispusă schimbarea încadrării juridice în forma la zi a Legii nr. 241/2005 și a noului C. pen. și să se asigure că unul dintre inculpați sau mai mulți au achitat integral și accesoriile.

Se solicită admiterea recursului în casație, în sensul motivelor de fapt și de drept invocate.

Pentru aceste considerente, având în vedere că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 – art. 438 din C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație se verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Deciziei penale nr. 798/A din data de 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimații inculpați A., B. și C..

A trimis cauza la Completul 9 în vederea soluționării cererii de recurs în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fixând termen la data de 24 februarie 2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părțile și vor fi încunoștințați telefonic apărătorii aleși ai recurenților inculpați.

La termenul de astăzi, 24 februarie 2022, s-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat faptul că prin încheierea din 10 februarie 2022 a fost admis în principiu, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fixându-se termen pentru data de astăzi în vederea soluționării pe fond a recursului în casație. A referit faptul că prezentul complet este reîntregit prin judecătorul de permanență.

Președintele completului a procedat la legitimarea intimatului inculpat A., cartea de identitate a acestuia, în fotocopie, fiind atașată la dosarul cauzei.

Înalta Curte a constatat încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., ca urmare a prezentării apărătorului ales, urmând ca în cauză să se facă aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiției cu U.N.B.R. privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B. a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri medicale pentru a dovedi că inculpatul se află în imposibilitate de prezentare la acest termen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de încuviințare a probei cu înscrisuri solicitată de intimatul inculpat prin B., prin apărătorul desemnat din oficiu.

Înalta Curte, după deliberare, a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de intimatul inculpat B., prin apărătorul desemnat din oficiu, constatând-o administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a precizat că susține recursul în casație pentru ambele motive pentru care a fost declarat, urmând ca cel de-al doilea motiv să fie reformulat tot din perspectiva cazului de casare pentru care recursul în casație a fost admis în principiu, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Din punctul de vedere al parchetului, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul prevederilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru autorul infracțiunii și art. 10 alin. (12) pentru complicii infracțiunii, întrucât în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune soluția de încetare a procesului penal. Legea impune trei condiții, respectiv să se plătească prejudiciul, să se plătească suma care constituie 20% din baza de calcul a prejudiciului și să se plătească penalitățile și dobânzile de întârziere. Or, în cauză s-a depus dovada plății unei sume și s-a respins cererea de a se face un calcul al penalităților și dobânzilor. În aceste condiții nu se cunoaște dacă cea de a treia condiție prevăzută de lege era sau nu îndeplinită pentru că nu se cunoaște cuantumul penalităților de întârziere. Aceasta este o chestiune de drept care consta în obligația instanței de apel de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

În speță, nu se cunoaște dacă s-au plătit sau nu dobânzile și penalitățile, pentru că nu se știe care sunt dobânzile și penalitățile. A susținut că suma care a fost plătită este mai mare decât cuantumul prejudiciului și încă 20% din prejudiciu, însă este o sumă de 5.000 RON și este evident că fapta fiind săvârșită în 2011, dobânzile și penalitățile nu puteau constitui doar 5.000 RON, chiar din înscrisurile depuse de apărare rezultând că suma era mai mare.

Pentru aceste argumente, a solicitat să se constate că în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întrucât nu s-au plătit dobânzile și penalitățile pentru că nu se știe care sunt aceste dobânzi și penalități și, pe cale de consecință, să se dispună trimiterea cauzei la curtea de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate în cauză.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs în casație, a precizat că în motivele scrise se arată că instanța de apel a încadrat fapta inculpaților în art. 9 din Legea nr. 241/2005. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. și a aplicat cauza de încetare a procesului penal prev. de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2020. A precizat că acest motiv nu va fi susținut în mod evident în ce privește greșita încadrare juridică sau încălcarea deciziei Curții Constituționale și crearea unei legi terția, ci va susținut tot din perspectiva pct. 8 al art. 438 din C. proc. pen., încadrarea juridică realizată de Curtea de Apel Pitești neputând fi pusă în discuție în recurs în casație. Prin urmare, încadrare juridică este cea prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen.

În situația în care se reține încadrarea juridică din vechiul C. pen. a solicitat să se observe că nu se putea dispune încetarea procesului penal pentru că în anul 2011 nu era în vigoare art. 10 alin. (11). Prin urmare, față de încadrarea juridică dispusă de curtea de apel care nu poate fi pusă în discuție în recurs în casație nu puteau fi aplicate prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 care au fost introduse abia în anul 2020. Pentru acest motiv de recurs în casație, a solicitat desființarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a verifica dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile pentru a fi aplicate prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 și pentru a se face o încadrare juridică corectă în măsura în care aceste condiții ar fi îndeplinite.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casație și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Concluziile apărătorului ales al intimatului A., ale apărătorilor din oficiu ale intimaților B., C., precum și poziția din ultimul cuvânt al intimatului inculpat A. au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei instanței de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de parchet ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prealabil analizei recursului în casație al parchetului se impun a fi făcute câteva scurte considerații de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casație și referitor la cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casație a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casație nu se pot remedia o greșită apreciere a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penale incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este incident când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Potrivit art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. încetarea procesului penal se pronunță în următoarele cazuri: lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Pentru a constata acest motiv de nelegalitate, respectiv existența sau nu a cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În contextul concret al cauzei, instanța de apel la momentul pronunțării deciziei, respectiv la data de 18 noiembrie 2021 a dispus în baza art. 396 alin. (8) rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. cu referire la art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 și a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen.

Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a dispus și pentru fiecare din inculpații B. și C., în baza art. 396 alin. (8) rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 încetarea procesului penal pornit pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen.

În considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel a reținut că „Cu toate acestea, dat fiind că inculpatul A. a înțeles să achite prejudiciul produs majorat cu 20% din baza de calcul, dar și dobânzi și penalități de întârziere, așa cum rezultă din Ordinul de plată nr. x/13.09.2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON, a făcut aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, conform căruia în cazul săvârșirii uneia din infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen.

Cu privire la ceilalți inculpați, a făcut și în cazul lor aplicarea art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, conform dispozițiilor întregului articol 10 se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului”.

La dosarul instanței de apel se află depuse Ordinul de plată nr. x din 13 septembrie 2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului în Dosarul nr. x, la care sunt anexate desfășurătoare de calcul privind dobânzile și penalitățile,aflate la dosarul curții de apel.

Prin Legea nr. 55 de la 31 martie 2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale publicată în M. Of. nr. 332/1.04.2021 se prevede că „La articolul 10 alin. (1) de modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 10 (1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda”.

4. La articolul 10, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:

(11) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% în baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapte nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare.

(12) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (11).

Prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 17 decembrie 2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în M. Of. nr. 1202/18.12.2021 se prevede:

„La articolul 10, alin. (1), (11) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 61, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda.

(11) În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 61, 8 sau 9 nu depășește valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, acesta, majorat cu 20 % din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare.

(2) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) și (11) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) sau (11)”.

Înalta Curte examinând decizia instanței de apel și dispozițiile legale mai sus menționate, în raport, cu primul motiv de netemeinicie formulat în scris de către parchet și susținut oral, în sensul că nu sunt întrunite condițiile cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) indice 1 și indice 2 din Legea nr. 241/2005, legea impunând trei condiții, respectiv să se plătească prejudiciul, să se plătească suma care constituie 20% din baza de calcul a prejudiciului și să se plătească penalitățile și dobânzile de întârziere, or, în cauză s-a depus dovada plății unei sume și s-a respins cererea de a se face un calcul al penalităților și dobânzilor. În aceste condiții nu se cunoaște dacă cea de a treia condiție prevăzută de lege era sau nu îndeplinită pentru că nu se cunoaște cuantumul penalităților de întârziere. Aceasta este o chestiune de drept care consta în obligația instanței de apel de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. În speță, nu se cunoaște dacă s-au plătit sau nu dobânzile și penalitățile, pentru că nu se știe care sunt dobânzile și penalitățile. A susținut că suma care a fost plătită este mai mare decât cuantumul prejudiciului și încă 20% din prejudiciu, însă este o sumă de 5.000 RON și este evident că fapta fiind săvârșită în 2011, dobânzile și penalitățile nu puteau constitui doar 5.000 RON, chiar din înscrisurile depuse de apărare rezultând că suma era mai mare., constată că motivul nu se circumscrie unei reale critici de legalitate, ci de temeinicie cu referire la mijloacele de probă, ceea ce excedează recursului în casație.

Împrejurarea că instanța de apel a făcut aplicarea cauzelor de nepedepsire, constatând că inculpatul A. a înțeles să achite prejudiciul produs majorat cu 20% din baza de calcul, dar și dobânzi și penalități de întârziere, așa cum rezultă din Ordinul de plată nr. x/13.09.2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON, a făcut aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, conform căruia în cazul săvârșirii uneia din infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile fiind acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, ceea ce atras aplicarea dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., precum și incidența față de ceilalți inculpați B. și C. a dispozițiilor art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 care chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului cauza de nepedepsire li se aplică, se circumscrie unei situații de fapt sub aspectul prejudiciului, iar modul de calcul și referirea la un mijloc de probă, respectiv ordinul de plată arătat, nu pot fi cenzurate pe calea recursului în casație, prin prisma cazului invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

De altfel, critica aparentă de nelegalitate, dar în realitate de netemeinicie cu privire la calculul penalităților și dobânzilor, nu se poate examina prin niciunul din celelalte cazuri de recurs în casație prevăzute strict și limitativ în conținutul art. 438 din C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nici al doilea motiv de recurs în casație de nelegalitate, reformulat în concluziile orale de către procuror, în sensul că instanța de apel a încadrat fapta inculpaților în art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. și a aplicat cauza de încetare a procesului penal prev. de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2020, cu precizarea că acest motiv nu va fi susținut în mod evident în ce privește greșita încadrare juridică sau încălcarea deciziei Curții Constituționale și crearea unei legi terția, ci va susținut tot din perspectiva pct. 8 al art. 438 din C. proc. pen., încadrarea juridică realizată de Curtea de Apel Pitești neputând fi pusă în discuție în recurs în casație și prin urmare, încadrarea juridică este cea prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., ceea ce face ca situația în care se reține încadrarea juridică din vechiul C. pen. a solicitat să se observe că nu se putea dispune încetarea procesului penal pentru că în anul 2011 nu era în vigoare art. 10 alin. (11), iar prin urmare, față de încadrarea juridică dispusă de curtea de apel care nu poate fi pusă în discuție în recurs în casație nu puteau fi aplicate prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 care au fost introduse abia în anul 2020, nu poate fi avut în vedere, întrucât instanța de apel s-a raportat la încadrările juridice ale infracțiunilor reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați, cu incidența dispozițiilor art. 5 din C. pen., legea penală mai favorabilă, respectiv în sarcina inculpatului A., respectiv art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., iar în sarcina inculpaților, B. și C., respectiv art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen.

Cauza de nepedepsire mai sus menționată introdusă de legiuitor prin Legea nr. 55 la 31 martie 2021, publicată în M. Of. nr. 332/1.04.2021 este o lege penală mai favorabilă, pe care instanța de apel a aplicat-o prin decizia penală pronunțată la data de 18 noiembrie 2021, plata prejudiciului, în condițiile menționate de către inculpatul A., fiind făcută anterior datei pronunțării, iar legea mai favorabilă nu poate fi examinată pe calea extraordinară a recursului în casație, pe calea cazului invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

De altfel, aplicarea legii penale mai favorabile nu poate fi examinată prin niciunul din cazurile de recurs în casație, expres și limitativ prevăzute de lege în conținutul art. 438 din C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Deciziei penale nr. 798/A din data de 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimații inculpați A., B. și C..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 217 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și C., în sumă de câte 868 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.