Susţinerea interpretării eronate de către instanţa de apel a modului de calcul al daunelor-interese care pot fi acordate în caz de contrafacere. Admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare

• NCC: art. 1266
• NCC: art. 1270
• NCC: art. 1381 alin. (1)
• NCC: art. 1385
• NCC: art. 1534 alin. (2)
• NCPC: art. 425
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496
• O.U.G. nr. 100/2005: art. 14

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2015, la data de 27 septembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la încetarea oricăror acte de folosire a denumirilor C. și D., identice mărcilor reclamantului C. și D., ori a oricăror semne identice sau similare cu mărcile sale înregistrate C. și D., în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea achitării către reclamant de daune interese în sumă de 500 euro în echivalent RON pentru fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătorești; retragerea tuturor pliantelor, anunțurilor, reclamelor prezente pe piață/internet ce conțin denumirile C. și D. asupra cărora are drepturi exclusive, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea achitării către reclamant de daune interese în sumă de 500 euro în echivalent RON pentru fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătorești; distrugerea tuturor produselor și etichetelor care conțin denumirile C. și D., identice mărcilor C. și D., ori a oricăror semne identice sau similare cu mărcile înregistrate C. și D., în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 EUR (echivalentul sumei de 27.518,08 RON, precizați în RON exclusiv în vederea determinării taxei judiciare de timbru în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013 și a stabilirii instanței competente material cu soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată), reprezentând despăgubiri acordate reclamantului ca urmare a tuturor actelor nelegale și a beneficiilor și vânzărilor obținute de către pârâtă, ca urmare a folosirii neautorizate a mărcilor C. și D. plus dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective; publicarea integrală, pe cheltuiala pârâtei, a unui comunicat de presă și a hotărârii judecătorești în două ziare de largă răspândire, precum și pe website-ul propriu al pârâtei www.x.ro, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea achitării către reclamantă de daune interese de 500 euro în echivalent RON pentru fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătorești; suportarea cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul litigiu, incluzând și taxe de timbru, onorarii avocațiale și orice alte cheltuieli efectuate în prezentul litigiu.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 424 din 26 februarie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.

Sunt fondate motivele de recurs prin care se susține interpretarea eronată de către instanța de apel a prevederilor art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, care reglementează modul de calcul al daunelor-interese care pot fi acordate în caz de contrafacere.

Din considerentele instanței de apel reiese că în speță s-a pus problema acordării beneficiilor realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, deci că reclamantul a optat pentru acest mod de calcul al daunelor interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încălcării săvârșite, menționat exemplificativ în cadrul art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005.

Instanța de apel a considerat că nu trebuie excluse, pentru stabilirea beneficiilor realizate în mod injust din suma obținută din vânzarea produselor purtând mărcile intimatului, cheltuielile aferente costului producției pe de o parte, întrucât „în caz contrar, s-ar permite ca încălcarea unui drept de proprietate intelectuală să rămână fără nicio sancțiune, doar în considerarea inabilității economice a celui care a încălcat dreptul, ceea ce nu poate fi admis”.

Ca atare, instanța de apel nu a negat că, de regulă, pentru a calcula beneficiile rezultate din vânzarea unor produse trebuie scăzute costurile efectuate pentru producerea lor, dar că în cazul de față, unde din proba cu expertiză a rezultat că profitul a fost mai mic decât costurile, nu ar trebui să se procedeze așa pentru argumentele expuse mai sus.

Această interpretare a art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 dată de instanța de apel este eronată.

Potrivit art. 14 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 100/2005:

(1) La cererea părții vătămate, instanța judecătorească competentă va ordona persoanei care cu intenție a desfășurat o activitate de contrafacere să plătească titularului dreptului încălcat daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încălcării săvârșite.

(2) La stabilirea daunelor-interese instanța judecătorească va lua în considerare:

a) toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecințele economice negative, în special, pierderea câștigului suferită de partea vătămată, beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat și, după caz, elemente, altele decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încălcat; sau

b) cu titlu de alternativă, atunci când este cazul, fixarea unei sume forfetare pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel puțin suma redevențelor sau valoarea drepturilor care ar fi fost datorate, dacă persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat ar fi cerut autorizația de a utiliza dreptul de proprietate în cauză.

Aspectele corespunzătoare care ar trebui să fie luate în considerare la determinarea prejudiciului real, conform art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005, trebuie indicate de către reclamant, care are și obligația să dovedească existența lor în mod concret.

Ca atare, simplul fapt că prin modalitatea de stabilire a daunelor interese indicate de către reclamant se ajunge la o sumă negativă (pierdere) nu înseamnă că legea ar „permite ca încălcarea unui drept de proprietate intelectuală să rămână fără nicio sancțiune”, ci că reclamantul nu a indicat aspectul corespunzător circumstanțelor specifice litigiului respectiv, atâta timp cât legiuitorul a oferit cu titlu exemplificativ mai multe variate din care reclamantul în temeiul principiului disponibilității o putea alege pe cea specifică, putea să menționeze altul care nu se regăsește printre cele enumerate de legiuitor sau chiar să indice mai multe dintre ele dacă nu avea toate elementele certe încă de la începutul litigiului ori chiar putea recurge la varianta expusă cu titlu de alternativă în cadrul literei b) a art. 14.

Așa cum se menționează în considerentul 26 al Directivei 2004/48/CE, transpusă prin O.U.G. nr. 100/2005, scopul reglementărilor referitoare la modalitatea de evaluare a daunelor interese în cazul încălcării dreptului de proprietate industrială cu intenție (directă sau indirectă) nu este acela de a introduce obligația de a prevedea daune interese punitive ci de a permite despăgubirea pe criterii obiective.

Pe de altă parte, instanța de apel a considerat că nu trebuie excluse, pentru stabilirea beneficiilor realizate în mod injust din suma obținută din vânzarea produselor purtând mărcile intimatului, cheltuielile aferente costului producției întrucât aceste costuri ar trebui considerate deja acoperite ca efect al tranzacției din 21 noiembrie 2013, încheiată între apelantă și I.

Referitor la aceste argumente ale instanței de apel, care sunt în legătură cu modalitatea de interpretare a tranzacției din 21 noiembrie 2013, criticată de asemenea de către recurent, pentru a aprecia dacă motivarea instanței de apel este convingătoare și astfel suficientă pentru a susține concluzia la care a ajuns, sunt de reținut următoarele.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează aspectul menționat anterior se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1270 C. civ., care reglementează forța obligatorie a contractului, prin interpretarea, în mod izolat și contrar susținerilor ambelor părți din care se desprinde voința lor reală, a art. 7 din contractul de tranzacție din data de 21 noiembrie 2013, instanța incluzând în mod greșit în sfera tranzacției și produsele E. rămase pe stocul B.

Deși nu au fost invocate în mod expres, din motivarea în fapt a acestui motiv de recurs reiese că se critică modul în care au fost aplicate de către instanța de apel dispozițiile legale privitoare la interpretarea contractelor, care se regăsesc în cadrul art. 1266 și urm. C. civ.

În art. 7 din tranzacția din data de 21 noiembrie 2013 se prevede: „Noi părțile, recunoaștem ca fiind stinse în întregime și definitiv, prin efectul prezentei tranzacții, orice drepturi și obligații reciproce ori pretenții de orice fel, trecute, prezente sau viitoare, decurgând din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 1 februarie 2013”.

În esență, potrivit acestei clauze părțile au hotărât încetarea unui contract anterior și stingerea oricăror drepturi și obligații reciproce ori pretenții de orice fel decurgând din acest contract.

Aceasta înseamnă, de exemplu, că recurentul nu ar mai avea dreptul să ceară preluarea de către cocontractant a unor produse rămase pe stoc și plata acestora, chiar dacă situația acestor produse nu fusese menționată în mod expres de către părți în cuprinsul tranzacției.

Problema, legat de acest aspect, nu este dacă recurentul a suferit un prejudiciu ca urmare a încheierii tranzacției, întrucât prezentul litigiu nu are un temei contractual, în speță nu se pune problema valabilității tranzacției, ci dacă avea dreptul să comercializeze către terți produsele purtând marca înregistrată de către reclamant, după data depozitului mărcii, fără acordul reclamantului. Or, în speță s-a reținut de către instanțele de fond că potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 1 februarie 2013 recurentul nu avea dreptul să comercializeze produsele decât către societatea reclamantului, iar prin tranzacția din data de 21 noiembrie 2013 s-a hotărât încetarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 1 februarie 2013, fără a se menționa expres vreun astfel de drept, pentru eventualele produse rămase în stoc și neplătite.

Ambele instanțe de fond au reținut că fapta ilicită constă în vânzarea sticlelor de băutură deja produse fără a fi reetichetate, iar nu în vânzarea sticlelor de băutură deja produse în general.

Sub acest aspect, soluția instanței de apel este corectă, simpla existență a unei pagube rămase în patrimoniul recurentului ca urmare a încetării unui contract neoferindu-i dreptul de a o diminua cu încălcarea drepturilor altora.

Referitor la concluzia instanței de apel rezultată din interpretarea acestei tranzacții în sensul că costul de producție al produselor vândute de către recurent, care fac obiectul litigiului, „a fost avut în vedere, laolaltă cu ansamblul raporturilor juridice ale părților, în cuprinsul tranzacției încheiate de apelantă cu societatea intimatului, I., tranzacție prin care datoriile reciproce au fost compensate și, în urma plății unei diferențe de 20.000 euro către apelantă, toate pretențiile reciproce au fost declarate stinse” și astfel, „apelanta nu mai poate pretinde un drept de a recupera ori deduce cheltuieli pentru care a tranzacționat deja” se constată că nu întrunește condițiile pentru a fi considerată o motivare convingătoare, și deci suficientă.

Astfel, instanța de apel, în susținerea concluziei expuse anterior nu s-a raportat concret la clauzele contractuale din cuprinsul tranzacției, pentru a se putea aprecia asupra aplicării în mod corect a prevederilor art. 1266 și urm. C. civ.

De exemplu, faptul că părțile au convenit în art. 7 din tranzacția din data de 21 noiembrie 2013 că „noi părțile, recunoaștem ca fiind stinse în întregime și definitiv, prin efectul prezentei tranzacții, orice drepturi și obligații reciproce ori pretenții de orice fel, trecute, prezente sau viitoare, decurgând din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 1 februarie 2013” nu înseamnă automat că una dintre părți a înțeles să plătească produse pe care nu le-a primit.

Or, din motivarea instanței de apel nu rezultă dacă a ajuns la concluzia de mai sus considerând că produsele în cauză ar fi făcut obiectul facturilor nr. x și nr. x, emise de către recurentă pentru produse E., menționate expres în preambulul tranzacției sau nu.

Recurentul susține că aceste facturi (nr. x și nr. x) fuseseră emise de către recurentă pentru alte produse E. decât cele rămase pe stocurile B. și care au fost revândute ulterior către terți, adică pentru produse care fuseseră deja livrate intimatului și al căror preț nu fusese încă achitat la momentul încheierii tranzacției.

De asemenea, reclamantul a susținut că în tranzacție nu se prevede nimic cu privire la existența pe stocul B. de produse purtând mărcile C. și D., produse nepreluate, care să fi fost avute în vedere la determinarea sumelor datorate reciproc, în condițiile în care, pe de altă parte, a fost reglementată strict situația produselor F. rămase pe stoc.

În consecință, analizând considerentele instanței de apel, sub acest aspect nu se poate determina dacă interpretarea tranzacției s-a făcut după voința concordantă a părților, în mod sistematic și potrivit regulilor de interpretare a eventualelor clauze îndoielnice, conform prevederilor art. 1266 și urm. C. civ., caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă încălcarea și aplicarea greșită a art. 1381 alin. (1) C. civ., care ar consacra principiul reparării integrale a prejudiciului, dacă prin lege nu se prevede altfel, și a art. 1534 alin. (2) C. civ., care instituie obligația creditorului de a-și minimiza prejudiciul, sunt de reținut următoarele.

În prealabil, este de remarcat că principiul reparării integrale a prejudiciului este reglementat la art. 1385 C. civ., art. 1381 C. civ. reglementând obiectul reparației, astfel că, probabil dintr-o eroare, a fost menționat art. 1381 C. civ., care de altfel are doar trei aliniate, recurentul invocând și aplicarea greșită a alin. (4).

În acest context, recurentul a arătat că, pentru a înlătura criticile sale privind caracterul nerezonabil și excesiv al cheltuielilor efectuate cu constatarea comercializării produselor E. și cu schimbarea design-ului mărcii, instanța de apel a reținut că prejudiciul suferit de intimat este supus reparației integrale, dar a ignorat excepția instituită de art. 1534 alin. (2) C. civ., potrivit căruia debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligentă, nefăcând nicio referire la dispozițiile art. 1534 alin. (2) C. civ. și la motivele pentru care acesta nu ar fi aplicabil în speță.

Într-adevăr, deși s-a raportat expres la prevederile art. 1534 alin. (1) C. civ., invocate de apelantă, reținând că acestea „nu sunt incidente în cauză, neexistând un prejudiciu rămas nereparat, pe care apelanta să fi fost în drept să-l acopere prin încălcarea dreptului la marcă, nici vreo „culpă reziduală” a intimatului A. ori, mai exact, a societății acestuia”, instanța de apel nu a făcut nicio analiză a prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ., menționate în apel, decizia fiind astfel nemotivată sub acest aspect. În acest caz sunt aplicabile, de asemenea, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este nefondat motivul de recurs prin care se critică cuantumul daunelor morale de 5.000 de euro, susținându-se că instanța a încălcat exigențele art. 6 parag. 1 Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale în dimensiunea sa privind obligația instanțelor de a asigura interpretarea unitară a legii.

În justificarea acestei susțineri recurentul a invocat un Ghid pentru soluționarea daunelor morale care ar fi avut în vedere în mod curent de instanțele din România și la realizarea căruia ar fi fost avute în vedere peste 2.300 de spete soluționate de curțile de apel.

Recurentul a arătat că în materia daunelor morale acordate, cuantumurile sumelor stabilite sunt, după caz, următoarele: pentru vătămări care necesită 60 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, media daunelor morale acordate a fost de aproximativ 18.000 de RON (301 RON/zi) adică sub 4.000 de euro; pentru decesul rudelor de gradul I, media daunelor morale acordate a fost de aproximativ 50.000 RON, adică puțin peste 11.000 euro.

După cum se poate observa chiar din susținerile recurentului, faptele ilicite prin care au fost încălcate drepturile morale care au produs prejudiciile evaluate în cauzele reținute în ghidul menționat anterior (vătămări corporale, decesul rudelor) sunt diferite de cele care fac obiectul litigiului de față (încălcarea reputației unei mărci printr-o faptă de contrafacere a mărcii).

Ca atare, acestea nu pot fi luate în considerare pentru a susține încălcarea unei jurisprudențe constante anterioare sub aspectul cuantumului mediu al despăgubirilor ce s-ar acorda în cauze similare, cu consecința eventualei înfrângeri a așteptărilor legitime ale recurentei.

Legat de acest capăt de cerere recurentul a mai arătat că având în vedere circumstanțele concrete ale speței este în mod evident lipsită de orice justificare și vădit disproporționată suma de 5.000 de euro acordată de instanța de fond reclamantului pentru un prejudiciu moral care, în realitate, nici nu există.

Din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a motivat considerarea ca nefondată a criticii ce viza acordarea sumei de 5.000 de euro cu titlu de daune morale de către prima instanță de fond.

Astfel, sub acest aspect instanța de apel a reținut că „suma de 5.000 euro constituie (…) o reparație echitabilă și adecvată pentru conduita ilicită a apelantei, de a revinde produse cu o calitate criticată de fostul său cocontractant, critică ce a determinat încetarea contractului de vânzare (ca atare, aceste critici, deși nu au mai făcut obiectul unei judecăți pe fond, nu pot fi considerate prima facie nefondate). Or, argumentul potrivit căruia mărcile intimatului sunt obscure, necunoscute publicului și ca atare nu există prejudiciu moral nu pot fi primite de Curte, întrucât tocmai în condițiile unei mărci noi, necunoscute publicului, calitatea produsului constituie un element esențial al viitoarei reparații. Ca atare, tribunalul nu a depășit limitele unei aprecieri rezonabile atunci când a stabilit suma de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale (de reputație) aduse titularului mărcilor încălcate”.

Recurenta nu a adus critici de nelegalitate concrete față de argumentele reținute de instanța de apel, menționate anterior, care să poată fi analizate de instanța de recurs, în contextul afirmației din recurs, expuse mai sus.

Este fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care se arată că decizia recurată nu este motivată în acord cu exigențele impuse de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale în ceea ce privește motivul de apel ce privea dispoziția publicării hotărârii și a unui comunicat de presă de către B. SRL.

În cadrul motivelor de apel ce priveau această dispoziție a primei instanțe pârâtul a invocat în esență că publicarea hotărârii și a unui comunicat de presă de către B. SRL sunt măsuri nejustificate și disproporționate în raport de situația de fapt în speță arătând concret argumentele în justificarea acestei susțineri.

Răspunzând acestui motiv de apel, instanța de apel a arătat că „nu se poate în niciun caz reține că publicarea hotărârii și acordarea unei despăgubiri bănești pentru daunele morale ar fi măsuri alternative și nu s-ar putea cumula, neexistând niciun temei logic ori legal pentru o atare soluție”, ceea ce echivalează cu o nemotivare, atâta timp cât nu a analizat în mod concret criticile invocate de către pârât în susținerea acestui motiv de apel.

În ceea privește susținerea recurentei că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, referitor la analiza motivelor de apel legate de acordarea cheltuielile efectuate de intimatul-reclamant în vederea constatării situației de fapt, instanța de recurs a constatat că motivarea instanței de apel este cel puțin insuficientă, fiind astfel fondat și acest motiv de recurs.

Într-adevăr, instanța de apel a reținut în finalul considerentelor sale că „constatarea situației de fapt referitoare la vânzarea produselor etichetate cu mărcile comunitare ale intimatului, de către notarul public din Spania, constituie o probă esențială în cauză, în condițiile în care apelanta a contestat existența unei încălcări”, după ce în debutul considerentelor propriu-zise a reținut că „apelanta-pârâtă B. SRL contestă, în primul rând, caracterul ilicit al faptei sale de a revinde sticlele cu vin spumant etichetate E. și D., afirmând, în esență, că a revândut sticlele pentru a minimiza paguba cauzată de intimatul-reclamant A., care a refuzat nejustificat să preia sticlele produse, deși anterior le-a comandat”. Astfel, obiectul contestării pârâtei nu pare a fi vânzarea, situație de fapt față de care proba a fost considerată esențială de către instanța de apel, ci caracterul ilicit al faptei.

În consecință, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Sursa informației: www.scj.ro.