Stabilirea încadrării juridice a faptei. Operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei. Evaluarea legalității pedepsei aplicate

• alin. (1)
• Legea nr. 682/2002: art. 19
• NCP: art. 228 alin. (1)
• NCP: art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b)
• NCP: art. 48
• NCP: art. 49
• NCP: art. 77 lit. d)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 396 alin. (10)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

În temeiul art. 228, alin. (1), art. 229, alin. (1), lit. b), și) d, alin. (2), lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77, lit. a) și d) din C. pen., rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1), rapt la art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 228, alin. (1), art. 229, alin. (1), lit. b), și) d, alin. (2), lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. art. 396 alin. (6) și art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat de către inculpatul A., ca urmare a împăcării părților (persoană vătămată B.).

În baza art. 60 C. pen. a dispus executarea pedepsei închisorii de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni în regim de detenție.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, durata reținerii și arestării preventive de la 30.09.2020 la zi.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 161/RC din 12 aprilie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație declarat de recurentul inculpat D., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că recurentul inculpat D. a invocat în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut în sarcina sa circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. d) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii împreună cu un minor, precum și faptul că instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce îl privește având în vedere că a formulat un denunț și a contribuit la identificarea unui traficant de cannabis, denunț materializat prin arestarea și trimiterea în judecată a făptuitorului (dosar x/2021 al Tribunalului Constanța).

În acest sens, Înalta Curte amintește că în jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracțiune. Există însă situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) – Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative).

În consecință, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greșitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

Încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile (privind participația și cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casație, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. (ICCJ, secția penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).

În consecință, evaluând legalitatea pedepsei aplicate recurentului inculpat D. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel:

Înalta Curte reține că în drept instanțele au stabilit că faptele inculpatului D. care în noaptea de 25/26.10.2019, în temeiul unei înțelegeri prealabile, în timp ce coinculpații A. și C. au pătruns, fără drept, și prin efracție în imobilul persoanei vătămate U., de unde a sustras suma de 56.000 lire sterline, bijuterii din aur și ceasuri de mână, paguba totală fiind de 80.000 lire sterline, a asigurat paza locului faptei, în timp ce minorul X., în vârstă de 17 ani, supraveghea persoana vătămată la locul de muncă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 48, alin. (1) din C. pen. rap. la art. 228, alin. (1), art. 229, alin. (1), lit. b), și) d), alin. (2), lit. b) din C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a), d) din C. pen.

Prin sentința instanței de fond, în temeiul art. 48 alin. (1) C. pen., art. 228, alin. (1), art. 229, alin. (1), lit. b), și) d, alin. (2), lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77, lit. a) și d) din C. pen., rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii anterior menționată, de complicitate la furt calificat, la o pedeapsă principală de 2 ani și 6 luni închisoare.

În apel, prin Decizia penală nr. 997 din data de 22.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, recurată în cauză, instanța de apel a majorat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată de prima instanță la 3 ani și 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen., rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Potrivit art. 229 alin. (1), lit. b) și d), alin. (2), lit. b) C. pen., infracțiunea de furt calificat în modalitate reținută în cauză (alin. (1) lit. b) și d); alin. (2) lit. b) se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 49 C. pen., complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă se situează între: 1 an, 4 luni închisoare și 4 ani, 8 luni închisoare.

Dispozițiile art. 78 C. pen. reglementează efectele circumstanțelor agravante, prevăzându-se:

(1) În cazul în care există circumstanțe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

(2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor agravante reținute.

Sub acest aspect, se reține că în cauză instanțele au stabilit cu titlu definitiv săvârșirea faptei imputate inculpatului cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen. (art. 77 lit. a) – „săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane” lit. d) „săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor”), în cauză, așa cum s-a arătat, instanțele stabilind pe baza situației de fapt care nu mai poate fi contestată în actuala procedură, că inculpatul D. în noaptea de 25/26.10.2019, în temeiul unei înțelegeri prealabile, în timp ce coinculpații A. și C. au pătruns, fără drept, și prin efracție în imobilul persoanei vătămate U., de unde a sustras suma de 56.000 lire sterline, bijuterii din aur și ceasuri de mână, paguba totală fiind de 80.000 lire sterline, a asigurat paza locului faptei, în timp ce minorul X., în vârstă de 17 ani, supraveghea persoana vătămată la locul de muncă.

În consecință, Înalta Curte constată că pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată recurentului inculpat D. îndeplinește condiția de legalitate în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, anterior menționate și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 77 lit. a) și d) C. pen.

Prin urmare, critica recurentului referitor la faptul că pedeapsa este nelegală ca efect al reținerii în sarcina sa a circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit. d) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii împreună cu un minor, este neîntemeiată.

În ceea ce privește celălalt motiv de recurs în casație formulat de recurentul inculpat D. vizând omisiunea instanței de apel de a face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 (recurentul arătând că a formulat un denunț și a contribuit la identificarea unui traficant de cannabis, denunț materializat prin arestarea și trimiterea în judecată a făptuitorului – Dosar nr. x/2021 al Tribunalului Constanța), Înalta Curte de asemenea constată că acest motiv nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât reținerea sau nu a cauzei de reducere a pedepsei constituie o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Înalta Curte reține că dată fiind natura juridică a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în fața instanțelor care soluționează fondul acuzațiilor care fac obiectul unei cauze penale.

Prin urmare, în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casație la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, întrunirea condițiilor pentru aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 implică o apreciere din partea instanței, operațiune ce excedează acestei căi de atac și nu poate fi efectuată de instanța investită cu soluționarea recursului în casație.

Se mai notează că jurisprudența Înaltei Curți este constantă în privința faptului că ceea ce se cenzurează în calea extraordinară de atac a recursului în casație fundamentat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt limitele de pedeapsă clamate ca fiind nelegale, iar nu incidența cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 (Decizia nr. 23/RC din 19.01.2017 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 37/RC din 31.01.2017 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 215/RC din 26.05.2017 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 467/RC din 23.11.2017 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 75/RC din 09.03.2018 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 155/RC din 02.05.2018 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 92/RC din 14.03.2019 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 166/RC din 10.05.2019 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 91/RC din 06.03.2020 a ICCJ, secția penală, Decizia nr. 219/RC din 09.07.2020 a ÎCCJ, secția penală, Decizia nr. 4/RC din 13.01.2021 a ÎCCJ, secția penală).

În consecință, Înalta Curte constată că potrivit legii, dar și a practicii judiciare, critica formulată în cauză de către recurentul inculpat în sensul că instanța de apel în mod greșit nu a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul în casație declarat de inculpatul D. împotriva Deciziei penale nr. 997/P din data de 22 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, ca nefondat.

Având în vedere soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat D. și pentru intimații inculpați F., I., A., C. și E. vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.