Solicitare privind dispunerea obligării pârâţilor la achitarea diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie

21 feb. 2023
Vizualizari: 337
  • Constituţia României: art. 129
  • Legea dialogului social nr. 62/2011: art. 208
  • NCPC: art. 457 alin. (1)
  • NCPC: art. 483 alin. (1)
  • NCPC: art. 493 alin. (5)
  • NCPC: art. 634

La data de 4.10.2017, reclamanții au formulat o cerere adițională prin care au lărgit cadrul procesual și obiectul acțiunii, în sensul că au chemat în judecată și pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând obligarea acestui pârât și a pârâtei Agenția Domeniilor Statului la achitarea diferențelor salariale dintre cele încasate efectiv si cele datorate, actualizate cu dobânda legală si indicele de inflație, începând cu 04.01.2017, data la care Agenția Domeniilor Statului a revenit în subordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform O.U.G. nr. 1/2017 (art. 18), până la data reîncadrării efective. De asemenea, reclamanții au solicitat, obligarea pârâților la stabilirea diferențelor salariale, în funcție de: perioada efectivă în care reclamanții au fost fie angajați, fie detașați și au beneficiat de drepturile salariale acordate de Agenția Domeniilor Statului, respectiv Secretariatul General al Guvernului; funcția ocupată, treapta profesională, grad și vechime; achitarea diferențelor salariale dintre cele încasate efectiv și cele datorate, începând cu 04.01.2017, data de la care Agenția Domeniilor Statului a revenit în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit O.U.G. nr. 1/2017 (art. 18), precum și reîncadrarea acestora, conform grilei de salarizare aplicabilă personalului încadrat pe funcții similare la Secretariatul General al Guvernului (în aceleași condiții de vechime și grad profesional), drepturi recunoscute prin decizia civilă nr. 3764 din 20 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul x/2016

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 883 din 27 mai 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 1504 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac – care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac – fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Prin urmare, decizia civilă nr. 1504 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți XXXXXXXX. și WWWWWWWW. împotriva deciziei civile nr. 1504 din 20 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare privind dispunerea obligării pârâților la achitarea diferențelor dintre salariile încasate efectiv și cele datorate, actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație was last modified: februarie 21st, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.