Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
121 views
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B., cu sediul în localitatea Vatra Dornei, judeţul Suceava, solicitând instanţei anularea răspunsului primit de la pârâtă, prin care proiectul său privind achiziţionarea unei ambulanţe veterinare nu a fost declarat eligibil, obligarea pârâtei la emiterea unei motivări asupra respingerii proiectului şi la efectuarea plăţii în cuantum de 415.180 euro, reprezentând ajutor nerambursabil, cu cheltuieli de judecată.
Pentru primul termen de judecată, la dosarul cauzei au fost depuse note de şedinţă de către domnul prof. univ. dr. C., în calitate de director al Centrului de Economie Montană, CE-MONT Vatra Dornei, instituţie fără personalitate juridică ce funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, cu sediul în localitatea Vatra Dornei, judeţul Suceava, prin care invocă faptul că entitatea indicată de reclamant ca fiind pârâta, B., în realitate nu există şi nu a existat niciodată la adresa indicată în cuprinsul cererii. La această adresă îşi are sediul Centrul de Economie Montană, CE-MONT Vatra Dornei, instituţie care nu are nici o legătură cu pretenţia reclamantului, neavând atribuţii în gestionarea fondurilor europene. A menţionat totodată că, încă din anul 2017, reclamantul a trimis corespondenţă la aceeaşi adresă, având ca destinatar B., în ciuda răspunsului instituţiei pe care o reprezintă, prin care i se preciza eroarea în identificarea destinatarului.
Având în vedere că reclamantul, căruia îi incumba sarcina probei, nu a dovedit că pârâta este o entitate constituită potrivit legii, în sensul dispoziţiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel in urma precizărilor solicitate reclamantului cu privire la cadrul procesual şi persoana juridică cu care înţelege a se judeca, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei şi a respins acţiunea ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, pentru motive pe care Inalta Curte le constată intemeiate.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.
Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs a reclamantului din această perspectivă, Înalta Curte constată că, sub un prim aspect s-a invocat încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 208 din C. proc. civ., cu privire la neconstatarea decăderii pârâtului de a depune şi invoca excepţii, împrejurare care poate fi încadrată in cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Reţine însă Inalta Curte că textul invocat de recurent, respectiv al art. 208 din C. proc. civ., prevede că excepţiilor de ordine publică nu li se aplică această regulă a decăderii din dreptul de a mai fi invocate în condiţiile nedepunerii întâmpinării.
Or instanţa de fond în urma demersurilor întreprinse a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada chemării in judecată a unei autorităţi publice, sau autorităţi asimilate în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, constatând că cererea este formulată împotriva unei entităţi-pârâte lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, care reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligaţii pe plan procesual.
Potrivit art. 56 din C. proc. civ. lipsa capacitaţii de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, excepţia fiind de ordine publică, astfel că motivul de recurs este neîntemeiat.
Cu privire la dezlegarea dată de prima instanţă cererii de chemare în judecată, Inalta Curte reţine in lipsa indicării temeiului de drept al căii de atac, că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, textul normativ în discuţie vizând esenţialmente o potenţială neconcordanţă a hotărârii primei instanţe cu prevederile legale aplicabile cauzei.
Analizând cererea de recurs, în aceste repere Inalta Curte constată că recurentul – reclamant nu a formulat nicio critică privind greşita aplicare a normelor de drept material, solicitând Inaltei Curţi o reapreciere a materialului probator cu privire la conţinutul corespondenţe electronice, atribuită de reclamant B., cu competenţe în gestionarea unor fonduri europene, granturi norvegiene.
Or, această împrejurare nu se circumscrie cazului de casare prevăzut la pct. 8 şi niciunui alt caz de casare din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. fiind vorba, de aprecieri care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.
Aceasta întrucât, pentru a fi incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., trebuie ca motivele invocate să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
