Recurs privind nemotivarea corespunzătoare a deciziei recurate, sub aspectul cuantumului daunelor morale stabilit în apel și greşita aplicare a prevederilor privind momentul de la care curg penalităţile de întârziere aplicate despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale

• NCPC: art. 200 alin. (4)
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 493 alin. (3)
• NCPC: art. 494
• NCPC: art. 496
• NCPC: art. 497
• NCPC: art. 501
• O.U.G. nr. 80/2013: art. 32
• O.U.G. nr. 80/2013: art. 33

Prin cererea înregistrată la data de 8 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A., asistată de reprezentantul legal B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A., după cum urmează:

– la plata sumei de 500.000 euro, echivalent în RON, cu titlu de daune morale, cu aplicarea de penalități de 0,2% pe zi, de la data de 6.06.2017 și până la plata efectivă a sumei solicitate;

– la plata sumei de 1.169,18 RON cu titlu de daune materiale, cu aplicarea de penalități de 0,2% pe zi, de la data de 6.06.12017 și până la plata efectivă a acestei sume;

– la plata unei prestații lunare egale cu salariul minim net pe economie, începând cu data împlinirii vârstei de 18 ani, până la momentul recuperării integrale a capacității de muncă;

– la plata cheltuielilor de judecată.

S-a solicitat, de asemenea, citarea în cauză a numitului D., în calitate de intervenient forțat, în temeiul prevederilor art. 54 din Legea nr. 136/1995.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1357 și urm. C. civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

1. În ceea ce privește recursul principal declarat de către reclamanta A., se reține că s-a invocat, pe de o parte, nemotivarea corespunzătoare a deciziei recurate, sub aspectul cuantumului daunelor morale stabilit în apel, iar, pe de altă parte, greșita aplicare a prevederilor Ordinului nr. 14/2011, sub aspectul momentului de la care curg penalitățile de întârziere aplicate despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

Criticile astfel formulate sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentei – reclamante, dispoziția de reducere a cuantumului daunelor morale acordate în primă instanță pentru prejudiciul suferit ca urmare a incidentului rutier provocat de către intervenientul D., de la 300.000 euro la 100.000 euro, a fost motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel arătând considerentele de fapt și de drept pentru care a pronunțat această soluție.

Astfel, în apel a fost modificată situația de fapt pe baza căreia tribunalul a stabilit un anumit cuantum al daunelor morale, reținându-se că accidentul rutier nu a produs reclamantei un prejudiciu estetic grav și permanent ori vreo infirmitate – în condițiile în care tribunalul reținuse încadrarea reclamantei în grad de handicap accentuat -, totodată, că nu se poate stabili cu certitudine legătura de cauzalitate dintre tulburările de tip borderline pe care le prezintă reclamanta și traumatismele cerebrale suferite, tribunalul interpretând eronat, din acest punct de vedere, concluziile raportului de expertiză medico – legală psihiatrică întocmit în cauză.

Ținând cont de numărul de zile de îngrijiri medicale, vârsta victimei, circumstanțele particulare ale speței, dar și de criteriul echității, consacrat de doctrină și de jurisprudență, având în vedere că întinderea prejudiciului este rezultatul aprecierii instanței de judecată în raport de criteriile relevante în speță, instanța de apel a considerat că nivelul despăgubirilor stabilite prin hotărârea primei instanțe excedează unui raport rezonabil de proporționalitate între prejudiciul moral suferit de reclamantă și despăgubirile acordate, impunându-se reducerea acestora.

Față de aceste considerente, regăsite în decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel nu s-a limitat la enunțarea unor criterii de evaluare a prejudiciului, dimpotrivă, a expus motivele pentru care situația de fapt reținută de către prima instanță nu reflectă în mod corespunzător conținutul probelor administrate, impunându-se modificarea acesteia în apel, cu referire și la probele administrate în calea de atac, inclusiv la cele administrate în fața instanței penale, astfel cum rezultă din hotărârea definitivă de achitare (pronunțată de către Curtea de Apel Târgu-Mureș în perioada soluționării apelului în prezentul litigiu, dispunându-se chiar suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii penale definitive).

Totodată, considerentele deciziei de apel relevă aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului prin raportare la circumstanțele particulare ale speței, context în care nu se poate reține nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, în sensul valorificării anumitor înscrisuri relevante, potrivit aprecierii sale, pentru întinderea reală a prejudiciului suferit, trebuie constatat că asemenea susțineri constituie critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuțiile instanței de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalității hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situației de fapt și a probelor administrate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susținerile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cât privește momentul de la care curg penalitățile de întârziere aplicate despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, se reține că instanța de apel a confirmat considerentele primei instanțe pe acest aspect, în sensul că penalitățile se datorează, în caz de neplată a despăgubirilor, în 10 zile de la primirea hotărârii definitive, în aplicarea art. 36 alin. (5) teza finală din Ordinul nr. 14/2011.

Prin motivele de recurs, reclamanta A. nu a infirmat incidența Ordinului nr. 14/2011, în raport de data producerii accidentului de circulație – 24.12.2014, însă a reiterat susținerile referitoare la aplicarea art. 36 alin. (5) prima teză din acest act normativ, considerând că penalitățile de întârziere în procent de 0,2% se calculează de la împlinirea unui termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei – în speță, de la 6.06.2017.

Aceste susțineri nu pot fi primite.

Potrivit art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere”.

În conformitate cu art. 36 alin. (5), „Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească”.

Acest text – a cărui incidență în cauză este contestată prin motivele de recurs doar în privința ipotezei relevante în raport de datele speței – trebuie coroborat cu prevederile art. 36 alin. (3) din același Ordin, potrivit căruia „asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice”.

În acest cadru, calculul termenului de plată a despăgubirii de către asigurătorul RCA, prevăzut de art. 36 alin. (5), depinde de împrejurarea efectuării de cercetări asupra accidentului de circulație în considerarea căruia victima a adresat asigurătorului RCA cererea de despăgubire.

Astfel, dacă accidentul este investigat de către autoritățile publice, termenul de 10 zile se calculează în raport de data primirii hotărârii judecătorești definitive de către asigurător.

În schimb, dacă nu se efectuează asemenea cercetări, iar asigurătorul și-a asumat desfășurarea unei asemenea investigații, termenul de 10 zile curge de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei.

În prezenta cauză, după cum a reținut instanța de apel, s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă în legătură cu respectivul accident rutier (în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târnăveni), prin care autorul accidentului a fost achitat, iar acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată, urmând ca sumele de bani datorate cu titlu de despăgubire să fie stabilite în mod definitiv abia în cauza civilă de față. Mai mult decât atât, instanța penală a administrat proba cu expertiză medico – legală psihiatrică cu examinarea persoanei, la concluziile căreia s-a raportat și instanța de apel din cauza civilă de față în cuantificarea despăgubirilor cuvenite victimei accidentului (indicând dosarul de apel).

Așadar, este incidentă teza finală a art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, motiv pentru care Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a stabilit că termenul de 10 zile în care trebuie plătită despăgubirea se calculează abia de la primirea de către pârâtă a hotărârii definitive ce se va pronunța în prezenta cauză asupra cuantumului despăgubirii.

Prin urmare, nu se poate reține neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de plată a despăgubirii în termenul prevăzut de art. 36 alin. (5) prima teză din același act normativ, astfel încât nu au temei susținerile recurentei potrivit cărora pârâta datorează penalități de întârziere calculate de la data împlinirii acestui termen.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat și îl va respinge ca atare, pe temeiul art. 496 C. proc. civ.

2. În ceea ce privește recursul pârâtei C. S.A., se reține că recurenta a reproșat instanței de apel menținerea soluției redate în dispozitivul sentinței tribunalului, sub aspectul modului de calcul al penalităților de întârziere, cu toate că, prin motivele de apel, pârâta semnalase existența unei contrarietăți între considerentele și dispozitivul sentinței, iar prin decizia recurată au fost confirmate considerentele acestei hotărâri.

Astfel formulată, critica de nelegalitate vizează nemotivarea deciziei în privința menținerii hotărârii primei instanțe, cadru în care se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și nu a celui descris de pct. 8 al aceleiași norme, invocat în mod explicit de către recurentă.

Înalta Curte constată caracterul fondat al criticii cu acest obiect.

După cum s-a reținut chiar prin considerentele deciziei recurate, tribunalul a stabilit că penalitățile de întârziere se datorează, în caz de neplată a despăgubirilor, în 10 zile de la primirea hotărârii definitive.

Prin motivele de apel, pârâta C. S.A. a învederat faptul că, în pofida acestei dezlegări, prin dispozitivul sentinței pronunțate, tribunalul a obligat pârâta la plata de penalități de întârziere de 0,2% pe zi, începând cu data pronunțării hotărârii, până la plata efectivă a sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri prin aceeași sentință.

Așadar, pârâta a semnalat faptul că dispozitivul sentinței nu reflectă considerentele acesteia, din moment ce penalitățile de întârziere urmau a se calcula de la data pronunțării, și nu într-un termen de 10 zile de la primirea hotărârii definitive, fără a se menționa, de altfel, hotărârea de la pronunțarea căreia trebuia efectuat calculul penalităților.

Din motivarea deciziei recurate, reiese faptul că instanța de apel a admis apelul pârâtei doar sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, sentința fiind, în acest sens, schimbată în parte, ceea ce înseamnă că a fost menținută dispoziția din sentință referitoare la modul de calcul al penalităților de întârziere.

Or, se constată că această din urmă soluție a fost pronunțată în apel fără ca instanța să analizeze motivul de apel referitor la contrarietatea dintre considerentele și dispozitivul sentinței, în decizie nefiind indicat niciun argument pe acest aspect.

Împrejurarea că instanța de apel a confirmat, prin considerentele expuse în analiza apelului celeilalte părți, hotărârea primei instanțe în privința modului de calcul al penalităților de întârziere justifică soluția de respingere a apelului reclamantei, dar nu este suficientă și pentru justificarea menținerii sentinței din perspectiva relevată prin apelul pârâtei C. S.A.. Această parte nu a fost nemulțumită de modul de calcul stabilit de prima instanță, astfel cum a rezultat din motivarea sentinței, ci a criticat tocmai formularea dispozitivului într-o modalitate contrară acesteia.

Omisiunea instanței de apel de a analiza acest motiv de apel echivalează cu absența considerentelor pentru care a fost menținută partea din sentință ce reflectă, potrivit susținerilor pârâtei, o contradicție între considerente și dispozitiv, cu atât mai mult cu cât în apel a fost confirmat modul de calcul al penalităților de întârziere stabilit prin considerentele hotărârii primei instanțe.

În condițiile în care hotărârea nu cuprinde, din această perspectivă, motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și, în consecință, va admite recursul pârâtei, iar pe temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Este de precizat faptul că nu este posibilă o casare parțială a deciziei de apel, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind că, pe de o parte, și apelul reclamantei a vizat modul de calcul al penalităților de întârziere, iar, pe de altă parte, caracterul unitar al apelului împiedică menținerea acelor dispoziții din decizia de apel a căror legalitate a fost confirmată prin prezenta decizie.

Cu ocazia rejudecării, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., ținându-se cont de chestiunile dezlegate prin prezenta decizie, precum și de soluția acestei instanțe de control judiciar de respingere a recursului reclamantei A..

3. În ceea ce privește recursul incident declarat de către intervenientul D., la pct. IV din prezenta decizie s-a arătat deja că, prin încheierea din camera de consiliu de la 16 noiembrie 2021, completul de filtru a constatat că, până la data fixată pentru verificarea admisibilității în principiu a recursurilor, acest recurent nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, menționată în raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și comunicat părților, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Drept urmare, completul de filtru a reținut excepția netimbrării recursului incident declarat de împotriva aceleiași decizii, prorogând pronunțarea asupra acesteia până la soluționarea recursurilor principale, nefiind posibilă soluționarea în procedura filtrului doar a unora dintre recursurile declarate.

În aceste condiții, admiterea prin încheierea menționată a excepției netimbrării recursului incident, pentru motivele arătate în acea hotărâre, conduce la anularea recursului incident ca netimbrat, pe temeiul art. 494 cu referire la art. 200 alin. (4) C. proc. civ., precum și al art. 32 și 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte dispunând în consecință.

Sursa informației: www.scj.ro.