Recurs în casație. Critici cu privire la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat. Respingerea recursului declarat

• Legea nr. 39/2003: art. 2 lit. a)
• Legea nr. 39/2003: art. 7 alin. (1)
• NCP: art. 244
• NCP: art. 35 alin. (1)
• NCP: art. 367 alin. (1)
• NCP: art. 48
• NCP: art. 5
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 pct. 7

În baza art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat, printre alții, pe inculpata A., domiciliată în mun. București, fără antecedente penale – la 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen.1968, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În aplic. art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, în baza art. 71 C. pen. 1968, a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1968, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei principale.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 387/RC din 1 noiembrie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte reține că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

În ceea ce privește latura penală, una dintre criticile invocate în susținerea cererii de recurs în casație a fost aceea că este reținută infracțiunea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, făcându-se abstracție de faptul că există mai mulți autori ai infracțiunilor de înșelăciune, astfel încât complicitatea nu poate fi în formă continuată, fiind în fapt mai multe infracțiuni de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, acestea fiind concurente.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, inițial la judecarea fondului, Tribunalul Călărași, secția I Penală a constatat prin sentința penală nr. 110 din data de 30.12.2016 că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatei A., este C. pen. din 1968. Ulterior, instanța de apel a considerat că legea penală mai favorabilă pentru inculpată este legea nouă și a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de aceasta în art. 367 alin. (1) C. pen. și art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. De altfel, inculpata A. a solicitat, în fața instanței de apel, să se constate că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. actual.

Înalta Curte constată, având în vedere natura juridică a recursului în casație, de cale de atac extraordinară, exclusiv de drept, că aceste critici fac trimitere la situația de fapt și la probatoriul administrat, iar nu la elemente de drept. De altfel, recurenta inculpată nu a evidențiat elemente de nelegalitate, în așa măsură încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnată nu constituie infracțiuni, ci a făcut aprecieri subiective și a solicitat o reinterpretare a probelor ori a dispozițiilor legale în baza cărora recurenta-inculpată a fost condamnată definitiv.

În ceea ce privește critica recurentei inculpatei care menționează că sunt ignorate prev. art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în sensul că s-a reținut că presupusul grup a fost inițiat și constituit din două persoane, se constată că în actul de sesizare a instanței, în fapt, s-a stabilit că grupul infracțional organizat a fost inițiat la începutul lunii noiembrie 2006 de către inculpații O. și H., acestora aparținându-le inițiativa infracțională de a acționa coordonat în scopul comiterii de infracțiuni în modalitatea mai sus expusă, iat în aceeași lună, respectiv noiembrie 2006, a fost cooptată în grupul infracțional inculpata G., iar la sfârșitul lunii decembrie 2006, inculpata A., astfel încât, se poate putem concluziona că grupul infracțional organizat a fost inițiat și constituit în perioada noiembrie 2006 – decembrie 2006, fiind format din inculpații O., H., G. și A., la grup aderând, în toamna anului 2007 și inculpata Q., acționând astfel până în anul 2008. Prin urmare, nici această critică nu este întemeiată.

În același timp, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de apel, că nu sunt fondate susținerile acesteia, în sensul că, odată cu reținerea încadrării juridice a faptei ca fiind art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. nu mai sunt întrunite cerințele art. 2 din Legea 39/2003, întrucât procedând în acest mod s-ar ajunge la combinarea celor două legi, respectiv s-ar aplica legea în vigoare în prezent, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 244 C. pen. și legea anterioară sub aspectul infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ceea ce nu este permis, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, care a stabilit că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, în prezenta cauză, se constată că recurenta inculpată a invocat formal nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât criticile formulate, referitoare la nelegala condamnare pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, vizează, în esență, reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal. Or, stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, care devoluează cauza în fapt și în drept, doar în cazul acestora fiind posibilă administrarea de probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

Cu privire la motivele de recurs în casație invocate de către inculpată, referitoare la prejudiciu, precum și cu privire la latura civilă a cauzei, Înalta Curte amintește că în calea de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, fiind vizată exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, dar numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă.

Or, în raport cu limitele recursului în casație, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanța nu poate analiza starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului fiind atributul exclusiv al instanței de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casație, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 144/A din data de 01 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați O., G., T., H., S. și C., în sumă de câte 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.