Raportarea DAC6: primele rapoarte, primele concluzii. Ce ar trebui să ia în calcul companiile în continuare?

La 31 ianuarie 2021, termenul de raportare a aranjamentelor transfrontaliere, derulate în perioada 1 iulie-31 decembrie 2020, realizate cu scopul de a obține un avantaj fiscal, a expirat. De asemenea, 28 februarie a fost termenul final pentru raportarea aranjamentelor „istorice”, din perioada 25 iunie 2018- 30 iunie 2020. Potrivit unei comunicări a Camerei Consultanților Fiscali, Fiscul a primit doar 400 de raportări ale tranzacțiilor transfrontaliere până la finele lui martie. Aparent este un număr mic, însă, momentan, nu sunt disponibile informații suficiente astfel încât să putem compara cu ce s-a raportat în alte state europene. De asemenea, acest număr nu foarte mare ar putea ajuta autoritățile fiscale la stabilirea unei strategii de control orientată către companiile care au avut tranzacții raportabile.

Contribuabilii trebuie să țină cont că, pentru acele aranjamente realizate după 1 ianuarie 2021, se aplică regula generală a celor 30 de zile și că, în cazul României, amenzile pentru neraportare sau raportarea cu întârziere pot ajunge la 100.000 de lei, adică la cel mai mare nivel din legislația fiscală (există ceva similar doar pentru neprezentarea Raportării pentru fiecare țară în parte – CbCR/DAC4). În plus, deși obligația de raportare revine în primul rând intermediarilor (consultanți, contabili, avocați), sunt și state membre, cum este cazul României, unde intermediarii raportează doar cu acordul contribuabilului relevant. În lipsa acestui acord, obligația de raportare îi revine automat contribuabilului. Deși poate părea simplu, se pare că nu este chiar așa, având în vedere numărul dosarelor depuse.

La ce să fie atente companiile și ce acțiuni să întreprindă?

Momentul raportării. Este important pentru companii să nu omită un detaliu important – momentul de la care încep să curgă cele 30 de zile, și anume de la primul pas în implementare. Altfel, este posibil ca, la momentul semnării documentelor de implementare a tranzacției, termenul să fie deja expirat. Prin urmare, departamentul financiar trebuie să fie extrem de agil și vigilent, ca să identifice aceste tranzacții încă din stadiile incipiente, pentru a putea îndeplini obligațiile de raportare la timp. Pe de altă parte, însă, companiile pot avea tranzacții raportabile care, în final, nu se implementează. Totuși, dacă decizia de a nu implementa se ia după trecerea celor 30 de zile, obligația de raportare rămâne.

Să nu plece de la premisa că nu au nimic de raportat. Am observat în practică faptul că multe companii nu primesc instrucțiuni clare din partea grupului referitoare la ce au de raportat. Sau situația în care li se transmite că nu au nimic de raportat. Însă, la nivel de grup, nu se cunoaște lista de tranzacții derulate de societățile din România in extenso (analiza vizează de cele mai multe ori tranzacții materiale). (…)

Materialul integral este disponibil aici.