Probleme recurente în procedura insolvenţei – provocările executării silite fiscale

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

5. Apreciem că problematica are vocația de a fi analizată în cheia reglementării derogatorii sau de excepție^[10] – prevăzută de art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, conform căruia: „Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea‑cadru în materie, aceasta din urmă păstrându‑și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri”^[11].

Calificarea normelor juridice derogatorii este menționată chiar în conținutul art. 266^³ alin. (1) C. pr. fisc.: „Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 85/2014 (…).”

Din interpretarea literală și gramaticală a dispozițiilor art. 266^³ C. pr. fisc., cu modificările și completările ulterioare, pare că legiuitorul a dorit ca la executarea unor creanțe fiscale expres și limitativ menționate în art. 266^¹ C. pr. fisc. să se deroge de la dispozițiile Legii nr. 85/2014, în sensul indicat de art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, derogare determinată de obiectul executării silite, respectiv creanțe bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală și proveniența creanțelor bugetare – din săvârșirea de infracțiuni.

Fiind o excepție de la regulă, reglementarea derogatorie este de strictă interpretare (și aplicare), potrivit principiului general de drept exceptio est strictissimae interpretationis.

Există precedente în acest sens și menționăm Decizia nr. 6/2012, pronunțată de ICCJ – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în considerentele căreia se reconfirmă caracterul colectiv, concursual al procedurii insolvenței, principiile procedurii insolvenței, dar se acceptă prevalența unui text derogatoriu – art. 136 alin. (6) C. pr. fisc. anterior^[12]O.G. nr. 92/2003 – față de prevederile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, reglementare derogatorie declarată constituțională prin Decizia nr. 942/2002 a Curții Constituționale. Se reține, în opinia Curții Constituționale, că „regimul derogatoriu de la dreptul comun în materia insolvenței, prevăzut prin textul de lege criticat, constituie opțiunea legiuitorului, care poate stabili norme de procedură specială, derogatorii de la regulile generale determinate de anumite situații speciale. În cazul de față, situația specială este dată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanțelor statului și recuperarea lor cu prioritate”^[13]

Regăsim această direcție de gândire a Curții Constituționale și în Decizia nr. 306/2021, anterior indicată, prin care se constată constituționalitatea art. 266^³ alin. (1) C. pr. fisc. și prin care: „Curtea observă că prevederile legale criticate (art. 266^³ din Legea nr. 207/2015, n.n.) sunt clare și nu afectează principiul securității raporturilor juridice. Acestea dau prevalență apărării interesului public într‑o situație specială, respectiv punerea în executare a tuturor creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală provenite din săvârșirea de infracțiuni (…). Mai mult decât atât, ele au drept scop evitarea sustragerii de la plată a acestor sume de bani, ca urmare a unor posibile acțiuni dolosive întreprinse în desfășurarea procedurii insolvenței”^[14].

Suplimentar, chiar prin Decizia nr. 17/2020 a ICCJ – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, se admite (considerentul nr. 171) posibilitatea unor derogări expres prevăzute de lege de la caracterul concursual, colectiv și unitar al procedurii insolvenței, cu menționarea aproape exhaustivă a tuturor derogărilor exprese din Legea nr. 85/2014, reținându‑se faptul că art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 nu reprezintă o astfel de derogare.

Printre derogările expres prevăzute de lege de la caracterul concursual/colectiv și unitar al procedurii insolvenței, mențio­nate în hotărârea ICCJ, indicăm: art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 – de la ale cărei reguli/principii ale procedurii insolvenței se derogă prin art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014; art. 173 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia: „Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 169 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, potrivit Codului de procedură civilă” ș.a.

6. Ca atare, în lumina celor menționate, în problematica de față poate fi dificilă analizarea ei din perspectiva raportului clasic dintre regulile generale și cele speciale, nefiind incidentă problematica compatibilității art. 266^¹ și a art. 266^³ C. pr. fisc. cu Legea nr. 85/2014.

Utilitatea practică a acestei distincții poate fi analizată pe paliere diferite, însă cel mai important aspect este că, în cazul normelor derogatorii/de excepție, ele sunt de strictă interpretare (și aplicare) și, mai ales, sunt norme de excludere, nu de complinire – cum este cazul normelor speciale.

III. Care sunt, în concret, modalitățile de executare silită care pot fi efectuate potrivit Codului de procedură fiscală? Se poate dispune inclusiv poprirea contului unic de insolvență, prin derogare de la prevederile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014?

7. Contul unic de insolvență nu poate fi poprit, dispozițiile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 fiind imperative: „Contul de insolvență deschis în condițiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanțele judecătorești.”

Nu ne vom opri asupra argumentelor suplimentare deja prezentate și analizate pe larg în doctrină și jurisprudență, argumente ce vizează principiile procedurii insolvenței și întreaga arhitectură a procedurii insolvenței.

Menționăm însă că nu există excepții, nu sunt instituite derogări prin nicio altă reglementare de la dispozițiile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Conținutul art. 266^³ alin. (1) C. pr. fisc. nu poate fi interpretat în sensul instituirii unei derogări de la art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 – fără discuție, o regulă specială imperativă – întrucât o astfel de derogare ar trebui să fie expres prevăzută în lege, cu mențiunea corespunzătoare privitoare la existența derogării – gen: „prin derogare de la dispozițiile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 (…)”, conform art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Apreciem că prin art. 266^³ alin. (1) C. pr. fisc. se statuează posibilitatea unei executări silite individuale realizate conform Codului de procedură fiscală pentru anumite cazuri expres determinate de lege, derogare ce are prioritate în raport cu reglementarea‑cadru în materie, respectiv cu regulile generale ale Legii nr. 85/2014, dar nu și față de regulile speciale ale acesteia.

În lipsa unei astfel de derogări exprese, corespunzător reglementată, nu poate fi admisă posibilitatea popririi contului unic de insolvență, răspunsul fiind negativ și din perspectiva
art. 266^¹ și a art. 266^³ C. pr. fisc.

8. În ceea ce privește prima parte a întrebării a doua, soluția cea mai adecvată pentru remedierea acestei situații este intervenția legislativă pentru abrogarea art. 266^¹ și a art. 266^³ C. pr. fisc.

Dar în măsura în care nu putem elimina existența/eficiența art. 266^¹ și a art. 266^³ din conținutul Codului de procedură fiscală, nu avem alte soluții decât să‑l aplicăm într‑o formă prin care să nu se aducă atingere semnificativă derulării procedurii colective a insolvenței, într‑o modalitate în care să se armonizeze cu dispozițiile Legii nr. 85/2014.

În acest sens, din interpretarea literală și gramaticală a art. 266^³ alin. (1) teza finală – „(…) executarea silită a creanțelor prevăzute la art. 266^¹ datorate de debitorii declarați insolvenți se realizează potrivit dispozițiilor prezentului cod” – și având în vedere principiul de drept conform căruia excep­țiile sunt de strictă interpretare (și apli­care), putem considera că derogarea stabilită prin art. 266^³ alin. (1) C. pr. fisc. se referă doar la executarea silită a creanțelor bugetare expres și limitativ prevăzute, nu și la „eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executare silită” – aspecte ce fac obiectul capitolului X din Titlul VII – Colectarea creanțelor fiscale – diferit de capitolul VIII – Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită – acest din urmă capitol/aspect fiind vizat de art. 266^³ alin. (1) C. pr. fisc.

Ca atare, executarea silită a creanțelor fiscale stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni, s‑ar putea realiza conform dispozițiilor capitolului VIII al Codul de procedură fiscală, „Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită”, prin una dintre modalitățile de executare silită reglementate în secțiuni distincte, cu excluderea popririi contului unic de insolvență – prin raportare la dispozițiile art. 266^³ alin. (1) C. pr. fisc.

Prin raportare la caracterul colectiv, concursual al procedurii insolvenței, ce „reclamă un tratament egal pentru toți creditorii, indiferent de natura creanțelor și de interesul public sau privat reprezentat de creditori”^[15] credem că toate sumele de bani încasate prin executare silită fiscală ar trebui să intre în averea debitorului din procedura insolvenței, cu destinația contului unic de insolvență, întrucât, prin Legea nr. 85/2014, se instituie regula ca toate sumele de bani obținute din executări silite, individuale și/sau colective, anterior și ulterior deschiderii procedurii insolvenței, trebuie să intre în averea debitorului, respectiv în contul unic de insolvență, de unde vor fi utilizate conform Legii nr. 85/2014.

În acest sens sunt dispozițiile următoarelor dispoziții ale Legii nr. 85/2014:

Art. 75 alin. (5) teza I din Legea nr. 85/2014: „În cazul bunurilor debitorului deja adjudecate sau al sumelor indispo­nibilizate prin proceduri de executare silită până la data deschiderii procedurii, organele de executare vor vira sumele corespunzătoare în contul prevăzut la art. 39 alin. (2)”;

Art. 158 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Lichidatorul judiciar va încheia contracte de vânzare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 39 alin. (2)”;

Art. 171 din Legea nr. 85/2014: „Sumele depuse potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.”

Rațiunea legiuitorului rezidă din textele de lege prezentate – toate sumele de bani obținute prin executare silită individuală și colectivă a bunurilor debitoarei sau a persoanelor ce răspund civil față de debitoare aparțin averii debitoarei și trebuie să intre în patrimoniul debitorului – de unde vor fi utilizate conform Legii nr. 85/2014.

Indiferent de (ne)înscrierea la masa credală a debitorului‑in­sol­vent cu creanțele bugetare prevăzute de art. 266^¹ C. pr. fisc., orice executare silită individuală a contului unic de insolvență sau a oricărui bun al debitorului va putea fi contestată și blocată.

IV. Sunt considerate în curs executările silite încetate ope legis, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, conform dispozițiilor art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 – Codul de procedură fiscală?

9. Această întrebare vizează stabilirea posi­bilității „repunerii pe rol”/„reactivării” unei executări silite individuale începute anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 266^³ C. pr. fisc., prin aplicarea regulilor derogatorii ale acestei norme juridice, executare silită ce a încetat ca efect al rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței.

10. Prin interpretarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 putem distinge între suspendarea și încetarea de drept a execu­tărilor silite pentru realizarea creanțelor împo­triva debitorului, după cum urmează: i) suspen­darea de drept a executărilor silite pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului ce intervine de la data deschiderii procedurii insolvenței, ipoteză în care executările începute sunt suspendate și „nu sunt în curs”, nu mai sunt active, nu se mai derulează, dar pot fi reluate în cazul în care condiția‑premisă a suspendării dispare; ii) încetarea executărilor silite suspendate ce intervine de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii – fiind în prezența unei încetări definitive și ireversibile a executărilor silite individuale, în privința cărora este exclusă calificarea ca fiind executări silite „în curs”, adică executări ce se derulează.

Ca atare, pentru aceste considerente, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este exclusă aplicarea dispozițiilor art. 266^³ C. pr. fisc. unei executări silite individuale începute anterior datei de 3 septembrie 2017, data intrării în vigoare a O.G. nr. 30/2017 prin care au fost introduse art. 266^¹ și art. 266^³ C. pr. fisc., executare silită ce a încetat de drept în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală a Legii nr. 85/2014 – anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 30/2017 – întrucât această executare nu mai există și deci nu este în curs/nu se derulează la data intrării în vigoare a O.G. nr. 30/2017.

V. CONCLUZII

11. Dispozițiile art. 266^¹ și ale art. 266^³ C. pr. fisc. au vocația de a genera multiple complicații practice, prin derogările de la dispozițiile Legii nr. 85/2014 pe care le consacră, derogări incompatibile cu principiile procedurii colective de insolvență, dar care nu pot fi inactivate/neaplicate.

Soluția cea mai eficientă pentru soluționarea problematicilor care au făcut și obiectul cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv al cererii de pronunțare a unei hotărâri prealabile privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 266^¹, art. 266^³ și art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, este abrogarea articolelor în discuție.

Până la abrogarea lor, art. 266^¹ și art. 266^³ din Legea nr. 207/2015 pot fi aplicate într‑o formă prin care să nu se aducă atingere semnificativă derulării procedurii colective a insol­venței, într‑o modalitate în care să se armonizeze cu dispozițiile Legii nr. 85/2014.