Principiul supremaţiei interesului public. Rolul reglementării conflictului de interese. Prevenirea situaţiilor în care funcţionari publici sau demnitari ar sluji interesul personal, datorită existenţei unei împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor, prietenilor sau asociaţilor lor un anumit avantaj

• Legea nr. 161/2003: art. 70
• Legea nr. 161/2003: art. 76
• Legea nr. 161/2003: art. 77
• Legea nr. 215/2001: art. 46 alin. (1)
• Legea nr. 393/2004: art. 75 lit. a)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 mai 2018 pe rolul Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/19.04.2018, întocmit de pârâtă.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 605 din 7 februarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În ceea ce privește recursul recurentei-reclamante, judecând în limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a argumentelor recurentei și apărărilor intimatei (rezumate la punctele 3 și 4 din prezenta hotărâre), Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul de casare invocat și prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este incident în cazul în care hotărârea a fost dată cu interpretarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. (1), din Legea nr. 215/2001 și art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004.

Primul argument al recurentei se referă la greșita aplicare a acestor prevederi întrucât nu este îndeplinită condiția existenței interesului patrimonial pentru sine/soț.

Înalta Curte constată că, raportat la însuși obiectul concesiunii, rezultă că aceasta a avut vocația să producă un folos material direct pentru asociația beneficiară a concesiunii și, indirect, pentru soțul reclamantei, membru fondator al asociației. Acest beneficiu/folos material constă în dreptul de a utiliza terenurile concesionate și, implicit, a subvențiilor agricole pe care asociația le putea obține în cadrul schemei unice de plată pe suprafață.

În consecință, corect a reținut prima instanța că la momentul participării la deliberarea și adoptarea hotărârii de consiliul local, prin care s-a decis concesionarea suprafeței de teren din domeniul public al unității administrativ teritoriale, reclamanta în calitate de consilier local și soție a membrului fondator al asociației concesionare, putea anticipa beneficiul patrimonial pentru soțul său.

Recurenta-reclamantă susține că nu a existat un folos material efectiv pentru asociați, însă, această susținere este nerelevantă întrucât textele legale care reglementează conflictul de interese de natură administrativă se raportează la prefigurarea folosului material și la caracterul potențial al acestuia, art. 75 din Legea nr. 393/2004 utilizând expresiile „să anticipeze” și „ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj”.

În reglementarea conflictului de interese de natură administrativă, conform art. 70 și 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 din Legea nr. 393/2004, legiuitorul nu a condiționat existența conflictului de interese de criteriile invocate de recurenta-reclamantă.

Astfel, este lipsit de relevanță scopul emiterii hotărârii de consiliul local și aspectele privind debitul unității administrativ teritoriale, urmare procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, emis de APIA, și nici susținerea că reclamanta a acționat în interesul unității administrativ teritoriale.

Textele legale menționate nu fac nicio distincție și nici interpretul nu trebuie să o facă. Important este că, anticipând interesul personal al soțului său, recurenta-reclamantă nu trebuia să participe la adoptarea hotărârii, indiferent de efectele acestei hotărâri în planul interesului public.

De asemenea, nu este negat principiul supremației interesului public, principiu avut în vedere și în privința rolului reglementării conflictului de interese, care privește prevenirea situațiilor în care funcționari publici sau demnitari ar sluji interesul personal, datorită existenței unei împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor, prietenilor sau asociaților lor un anumit avantaj. Importanța acestor situații este dată de faptul că simpla lor existență prezintă un potențial pericol de lipsă de imparțialitate.

În legătură cu noțiunea de „personal” opusă celei de „public” și la conflictul dintre interesul privat și cel public, Înalta Curte constată că, prin participarea la deliberarea și adoptarea HCL nr 27/2013, recurenta-reclamantă a avut o contribuție personală la procesul decizional privind concesionarea terenului.

Concret, este posibilă manifestarea imparțialității consilierului local în procesul decizional, intrând în conflict: interesul de natură privată ca soțul său să obțină avantaje patrimoniale din concesiune, cu interesul public ca, această concesiune să fie una avantajoasă pentru patrimoniul unității administrativ teritoriale.

Este de necontestat că încheierea contractului a adus avantaje patrimoniale unității administrativ teritoriale, însă consilierul local nu poate lua decizia respectivă chiar dacă apreciază că este pe deplin obiectiv, deoarece are obligația de a nu participa la decizia în care interesul personal este manifest.

Într-adevăr prevenirea conflictului între interesele personale și cele publice, în apărarea principiilor enunțate de legiuitor: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, constituie un imperativ esențial într-o societate democratică, însă argumentația recurentei nu rezonează cu aceste principii.

Nu în ultimul rând, este lipsit de relevanță faptul invocat de recurentă cu privire momentul încheierii contractului inițial, în anul 2010, aprobat prin HCL din 2011. Indiferent de faptul că singurul scop al încheierii contractului de arenda din anul 2013, aprobat prin HCL 27/2013, a fost acela al majorării redevenței (deși aceasta ipoteză nu se verifică întrucât în baza Hotărârii s-a încheiat un nou contract pentru 15 ani) conflictul de interese există, textul de lege care îl instituie fiind clar, necondiționat și necircumstanțiat.

Prin urmare, Înalta Curte împărtășește concluzia primei instanțe în sensul că, în speță, s-a dovedit existența unui conflict de interese și că reclamanta avea obligația să se abțină de la vot.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că prima instanță a realizat o legală interpretare și aplicare a normelor de drept material, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.

Sursa informației: www.scj.ro.