Prejudiciu cauzat statului prin infracţiunea de evaziune fiscală. Poprirea sumelor de bani datorate părţii responsabile civilmente. Admiterea contestaţiei formulate

10 apr. 2023
Vizualizari: 236
  • Constituţia României: art. 53 alin. (2)
  • Legea nr. 241/2005: art. 11
  • Legea nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3)
  • NCPP: art. 249 alin. (5)
  • NCPP: art. 250^1
  • NCPP: art. 250^2
  • NCPP: art. 254
  • NCPP: art. 275 alin. (3)

Prin încheierea penală din data de 17 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie s-a luat act că nu a intervenit încetarea de drept a măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale și menținute prin Sentința penală nr. 303/23.11.2020 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 2502 din C. proc. pen. coroborat cu art. 250 și 2501 din C. proc. pen., s-au menținut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale și menținute prin Sentința penală nr. 303/23.11.2020 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2015.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Ploiești a interpretat dispozițiile Legii nr. 6/2021 în sensul că în cauzele aflate în curs de judecată la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (28.02.2021), așa cum este cazul prezentului proces penal, o primă verificare a subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii se face din oficiu, în termen de cel mult 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, indiferent de data luării, de faza procesului în care se afla cauza la momentul luării sau de data ultimei mențineri a măsurilor asigurătorii, prin urmare, până la data de 28.02.2022.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 424 din 4 iulie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând contestația formulată de partea responsabilă civilmente SC A. SA, în temeiul art. 250^2 rap. la art. 250^1 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 250^2 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 167 din 18 februarie 2021, în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

În cursul urmăririi penale s-a dispus prin ordonanța din data de 05.05.2015 poprirea sumelor de bani în RON și valută datorate părții responsabile civilmente SC A. SA București de către terții propriți Primăria Municipiului București, Primăria Orașului Azuga și B. SRL Otopeni până la concurența sumei de 19.821.513,76, reprezentând prejudiciul cauzat statului prin infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, iar această măsură asiguratorie a fost menținută prin Sentința penală nr. 303 din data de 23 noiembrie 2020 a Tribunalului Prahova pentru garantarea recuperării pagubei pretins produse prin activitatea pretins infracțională reținută în cauză.

În contestație, partea responsabilă civilmente a invocat nelegalitatea măsurii asigurătorii, argumentând că art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. prevede o limită legală cu privire la obiectul măsurilor asigurătorii, acestea neputând depăși valoarea probabilă a pagubei, iar orice măsura asigurătorie care excedează acestei valori este una fără fundament legal și neproporțională, în lumina art. 53 alin. (2) din Constituția României.

În susținerea acestui motiv, contestatoarea a invocat că în prezenta cauză rezultă că limita maximă a măsurilor asigurătorii luate față de partea responsabilă civilmente nu poate depăși valoarea de 19.821.513,76 RON, echivalentul probabilei pagube, valoare cu mult depășită prin măsurile asigurătorii aflate în ființă ori executate în prezent. A precizat că în cauză sunt în ființă și au fost menținute prin încheierea din 17.05.2022 măsuri asigurătorii împotriva SC A. SA aplicate asupra sumei de 22.978.392,44 RON, sumă consemnată de terții popriți Primăria municipiului București (18.382.198,91 RON) și Primăria orașului Azuga (4.596.193,53 RON). Astfel, în cauză este indisponibilizată suma totală de 22.978.392,44 RON, pentru asigurarea acoperirii prejudiciului reclamat de ANAF în valoare de 19.821.513,76 RON.

Înalta Curte constată că susținerea este inexactă, deoarece partea civilă reclamă în cadrul procesului penal pendinte nu doar debitul principal în valoare de 19.821.513,76 RON, ci și plata obligațiilor fiscale accesorii aferente acestuia.

Prin urmare, este nefondat argumentul invocat potrivit căruia suma poprită depășește posibila pagubă pe care o garantează, deci critica de nelegalitate nu poate fi primită.

În continuare, s-a invocat încetarea de drept a măsurii asigurătorii, din cauză că instanța de apel nu a verificat măsura în interval de un an de la menținerea acesteia prin sentința atacată.

În legătură cu acest motiv de contestație, prioritar, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 29.07.2021 în cursul judecării apelului, Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat numai asupra cererii de ridicare parțială a sechestrului asigurător – poprire asigurătorie, formulată de apelanta parte responsabilă civilmente SC A. SA, fără a menține măsura asigurătorie. Instanța de apel în considerentele încheierii doar a respins ca fiind nedovedite afirmațiile părții responsabile civilmente A. SA în sensul consemnării de către cei doi terți popriți Primăria Municipiului București și Orașul Azuga a sumei de 22.351.352.58 RON, așadar instanța de apel nu a verificat măsura asigurătorie.

În consecință, poprirea nu a fost verificată în termen de un an de la ultima menținere a acesteia prin sentința atacată.

În schimb, susținerea contestatoarei că, din această cauză, măsura asigurătorie a încetat de drept este lipsită de temei legal, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut odată cu introducerea obligației legale de verificare a măsurii asigurătorii sancțiunea nerespectării sale.

Afirmația că sancțiunea neverificării măsurii asigurătorii ar rezulta din din prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen. nu poate fi primită, nefiind îndeplinite condițiile din textul invocat.

Textul dispune că doar atunci când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.

Or, cum măsura asigurătorie nu a fost dispusă pe un anumit termen, atunci aceasta nu încetează de drept, dacă nu a fost verificată, fiindcă nu a expirat termenul pe care a fost dispusă.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Ca atare, Înalta Curte va trece la analiza pe fond a măsurii asigurătorii menținute în cauză de către instanța de apel prin încheierea contestată.

Cu titlu preliminar observă că în parag. 30 al Deciziei CCR nr. 24/2016, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 276 din 12 aprilie 2016 – decizie ce a stat la baza introducerii de către legiuitor a verificării măsurii asigurătorii în cursul procesului penal, instanța de contencios constituțional a subliniat că doar în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu își îndeplinește obligația constituțională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.

Evident, Înalta Curte constată că un control judiciar efectiv vizează nu doar etapa luării măsurii asigurătorii, ci și etapa verificării periodice a acesteia, nu mai târziu de șase luni în cursul urmăririi penale, și nu mai târziu de un an în cursul judecății.

Controlul judecătoresc este unul efectiv doar în măsura în care verificarea periodică este una efectivă în sensul statuat de legiuitor în art. 250^2 teza finală din C. proc. pen., și anume, dacă se verifică concret că subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, dispunându-se după caz menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Referitor la motivul invocat în contestație, potrivit căruia poprirea ar trebui ridicată, Înalta Curte constată că la dosar nu există nicio dovadă a susținerii contestatoarei că partea civilă s-a îndestulat din garanția consemnată de către terții popriți în conturile Trezoreriei.

Înscrisurile invocate în sprijinul acestei cereri de la dosar apel, relevă doar că Orașul Azuga înregistrează în contul Furnizori facturile emise de A. SA București, respectiv suma de 4.772.444,64 RON din care suma poprită este de 3.969.153,67 RON.

De asemenea, nu există o dovadă a consemnării unei sume de către Primăria Municipiului București, iar Decizia nr. x emisă de către A.N.A.F. – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale din decizia de impunere nr. FMC 360/10.10.201, nu are valoarea juridică de dovadă de consemnare.

De altfel, chiar partea responsabilă civilmente a solicitat în motivarea cererii de ridicare a sechestrului – ce a făcut obiectul analizei instanței de apel la termenul din 27 iulie 2021 – transferarea sumelor poprite din conturile terților popriți în contul său de Trezorerie și dispunerea eliberării lunare către partea civilă a ratelor din graficul de eșalonare convenit între părți.

Astfel, partea responsabilă civilmente a cerut ca raportat la decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale în care sunt incluse integral tranzacțiile reținute în obiectul ordonanței x/2014 și care se regăsesc în decizia de impunere nr. x/10.10.2019, să se dispună:

1. oprirea indisponibilizărilor suplimentare peste suma de 19.821.513,76 RON, deja poprită, și

2. transferarea sumei consemnate de terții popriți de 19.821.513,76 RON din conturile de consemnare, în cont de Trezorerie restricționat, deschis Ia Trezoreria Operativă a Municipiului București unde este arondată A. SA și din care să se elibereze lunar ratele din graficul de eșalonare, anexă a deciziei de eșalonare nr. x/25.03.2021, astfel cum a fost convenit cu Agenția Naționala de Administrare Fiscală și,

3. ridicarea măsurii popririi asupra sumelor de bani datorate A. SA de către clientul Orașul Azuga, respectiv Municipiului București care exceda pragului de 19.821.513,76 RON.

Înalta Curte constată că eșalonarea plății datoriilor fiscale nu prezintă semnificația consemnării contravalorii sumelor poprite, astfel încât poprirea să fie ridicată.

În continuare, partea responsabilă civilmente a arătat că partea civilă s-a îndestulat din prejudiciul alegat de 19.821.513,76 RON cu suma de 17.919.530 RON, singura valoare probabilă a pagubei care nu a fost recuperată de partea civilă ANAF fiind cea de 1.901.983,76 RON, această sumă constituind limita valorică până la care ar putea fi totuși menținută poprirea asigurătorie în cauză.

În mod temeinic însă instanța de apel a constatat, pe baza relațiilor furnizate de către partea civilă statul român prin ANAF, că din datele deținute de această instituție nu rezultă o achitare a prejudiciului reținut în cauză.

În fine, partea responsabilă civilmente a precizat că obiectul măsurilor asigurătorii în prezenta cauză nu poate privi decât diferența de valoare de 1.901.983,76 RON, fiindcă partea civilă ANAF a acordat părții responsabile civilmente, SC A. SA, beneficiul eșalonării la plată prin decizia de eșalonare nr. x/25.03.2021 pentru diferența datorată constând în principal și accesorii, astfel că nu se justifică menținerea vreunor măsuri asigurătorii pentru asigurarea plății obligațiilor fiscale accesorii.

Înalta Curte observă însă că susținerea nu este relevantă din perspectiva regimului juridic ce guvernează măsura popririi asigurătorii procesual penale.

Astfel, potrivit art. 254 din C. proc. pen., sumele de bani datorate părții civile de către o a treia persoană sunt poprite în mâinile acesteia de la data primirii ordonanței de înființare a popririi, în limitele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată, în primul rând, că, prin natura sa, măsura asigurătorie poate dura până la soluționarea cauzei, iar legea nu prevede că eșalonarea survenită între creditor-parte civilă și debitor-parte responsabilă civilmente constituie o cauză de ridicare a sechestrului asigurător ce garantează repararea prejudiciului cauzat de către inculpat.

În al doilea rând, eșalonarea nicidecum nu se substituie popririi asigurătorii, fiindcă nu garantează repararea pagubei, precum poprirea asigurătorie.

Diferența dintre cele două este esențială, fiindcă la soluționarea definitivă a procesului, dacă este cazul, poprirea devine executorie, ducând la repararea pagubei în limitele sumelor poprite la terți.

În al treilea rând, eșalonarea nici nu ar putea determina ridicarea popririi, din moment ce în cauză luarea măsurii asigurătorii este obligatorie potrivit legii, conform art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Mai mult, după cum se constată din actele de la dosar, partea civilă nu a renunțat la niciunul dintre capetele de cerere cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal aflat pe rolul instanței de apel, dimpotrivă, a atacat cu apel sentința tribunalului, invocând ca motiv tocmai omisiunea primei instanțe de a obliga la plata accesoriilor fiscale aferente debitului principal.

În consecință, Înalta Curte, trecând mai departe, va verifica proporționalitatea măsurii asigurătorii instituite în cauză încă din cursul urmăririi penale prin ordonanța 14 din data de 05.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești privind poprirea sumelor de bani în RON și valută, datorate A. SA București de terții popriți până la concurența sumei de 19.821.513,76, reprezentând prejudiciul cauzat statului prin infracțiunea de evaziune fiscală.

Analizându-se în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză se constată că intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, de peste 7 ani, este unul îndelungat, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive în sarcina părții responsabile civilmente, ceea ce nu mai satisface exigențele desprinse din jurisprudența CEDO și nici cele ale art. 53 alin. (2) din Constituția României.

Prin Decizia RIL nr. 19/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății).

În Cauza Benet Praha ș.a cta Cehia, CEDO a concluzionat (parag. 116, din Hotărârea din 24 februarie 2011) că indisponibilizarea bunurilor acestei companii pe o durată de 4 ani și 9 luni nu a încălcat art. 1 din Protocolul 1, reținând însă complexitatea anchetei penale și factorii care au complicat investigațiile, ce vizau 809 tranzacții de import, asistența judiciară a autorităților din 16 țări și audierea a sute de martori, concretizate în evaluarea unei documentații de aproximativ 100.000 de pagini.

În speța de față, Înalta Curte constată că nici complexitatea cauzei, nici numărul de martori și nici documentația de evaluat nu justifică restrângerea adusă dreptului de proprietate a părții responsabile civilmente pe o durată de peste 7 ani pentru recuperarea prejudiciului de către partea civilă.

Pe de altă parte, nici măcar pentru partea civilă măsura asigurătorie nu mai este strict necesară, din moment ce a eșalonat obligația fiscală ce constituie prejudiciu în cauză.

În concluzie, Înalta Curte reține că la acest moment, după 7 ani, măsura asigurătorie a devenit excesivă pentru partea responsabilă civilmente, poprirea nu mai respectă exigența de proporționalitate cu scopul urmărit în momentul luării sale, din cauză că nu mai este imperativ necesară pentru recuperarea prejudiciului, partea civilă instituind măsuri alternative de recuperare a plății obligației fiscale ce se constituie prejudiciu în cauză.

Așa fiind, în baza art. 2502 raportat la art. 250^1 din C. proc. pen. va admite contestația formulată de către contestatoarea SC A. SA împotriva încheierii din data de 17 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie.

Va ridica măsura asigurătorie astfel cum a fost luată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploiești prin ordonanța din data de 05.05.2015, constând în poprirea sumelor de bani în RON și valută datorate părții responsabile civilmente SC A. SA București, măsură asiguratorie menținută în cursul judecății prin Sentința penală nr. 303 din data de 23 noiembrie 2020 a Tribunalului Prahova.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Prejudiciu cauzat statului prin infracțiunea de evaziune fiscală. Poprirea sumelor de bani datorate părții responsabile civilmente. Admiterea contestației formulate was last modified: aprilie 10th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.