Pedeapsa complementară a degradării militare

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Codul penal al Republicii Polone^[10] enumeră degradarea militară în art. 324 alin. (1) pct. 3, alături de excluderea din serviciul militar profesionist, ca măsură penală aplicabilă militarilor. Potrivit art. 332, dacă pentru infracțiuni concurente se pot aplica ambele măsuri, instanța va aplica numai degradarea militară. Articolul 327 prevede că degradarea include pierderea gradului militar și revenirea la gradul de soldat (alin. 1) și că instanța poate dispune degradarea în caz de condamnare pentru o infracțiune, în cazul în care natura infracțiunii, modul și circumstanțele comiterii acesteia permit presupunerea întemeiată că făptuitorul și-a pierdut caracteristicile necesare pentru a fi militar, mai ales în cazul săvârșirii unei infracțiuni în scopul de a obține un beneficiu patrimonial (alin. 2).

Articolul 328 prevede că instanța poate dispune degradarea numai pentru o persoană care la momentul săvârșirii infracțiunii era militar, chiar dacă acesta a încetat ulterior să mai fie militar.

Constatăm că și legiuitorul polonez a prevăzut în mod explicit în lege că pedeapsa este legată de aptitudinea unei persoane de a face parte din corpul militarilor, ca un criteriu general de individualizare a pedepsei, concretizând cu titlu de exemplu comiterea faptei pentru a obține un beneficiu patrimonial, scop care descrie o atitudine de mercantilism, rapacitate, dezinteres pentru onoarea și demnitatea calității de luptător.

Codul penal al Republicii Ungaria^[11] prevede în secțiunea 139 că degradarea militară înseamnă că un soldat este degradat la un grad inferior celui avut la momentul judecării infracțiunii (alin. 1). În cazul în care infracțiunea prejudiciază reputația gradului militar, se aplică o degradare militară, dar nu este necesară pierderea gradului militar (alin. 2). Concomitent cu degradarea, termenul de serviciu într-un grad inferior se stabilește între unu și doi ani, conform ordinului.

Este de precizat, de asemenea, că în Codul penal ungar se mai prevede, alături de degradare, tot ca pedeapsă penală, în secțiunea următoare – 140, prelungirea timpului de așteptare până la avansarea militară. „Prelungirea timpului de așteptare până la avansarea militară” înseamnă perioada cu care este necesar să se prelungească timpul în care un militar trebuie să aștepte promovarea la următorul grad. Prelungirea este definită în ani; durata sa nu poate depăși jumătate din timpul de așteptare prescris pentru grad (alin. 1). Timpul de așteptare se prelungește dacă soldatul trebuie să dobândească promovarea după un timp de așteptare mai lung (alin. 2). În ceea ce privește membrii forțelor regulate ale forțelor armate maghiare, timpul de așteptare prevăzut la alin. (1) și (2) se interpretează ca perioade obligatorii de așteptare (alin. 3).

Codul Uniform al Justiției Militare^[12] al Statelor Unite ale Americii prevede degradarea militară ca pedeapsă nonjudiciară, având un caracter disciplinar care exclude intervenția instanței de judecată militare și fiind aplicată de ofițerul comandant, în subcapitolul III – „Pedepse nonjudiciare”, în art. 15 alin. (1), astfel:

– litera D prevede „retrogradarea la următorul grad de remunerare inferior, în cazul în care gradul de la care a retrogradat se află în autoritatea de promovare a ofițerului care impune retrogradarea sau a oricărui ofițer subordonat celui care impune retrogradarea”^[13];

– litera H punctul iv. „retrogradarea la cel mai mic sau orice grad de remunerare intermediar, în cazul în care gradul de la care a retrogradat se află în autoritatea de promovare a ofițerului care impune reducerea sau a oricărui ofițer subordonat celui care impune reducerea; un membru înrolat într-un grad de remunerare peste E – 4 nu poate fi redus cu mai mult de două niveluri salariale”.

Pedeapsa se poate aplica și de instanța de judecată.

Legea Justiției Militare Israeliene^[14] prevede degradarea militară ca pedeapsă penală principală alături de amendă, închisoare și pedeapsa cu moartea, în art. 21 alin. 1 pct. 4 din Secțiunea II. Pedeapsa se poate adăuga, potrivit art. 25, la o pedeapsă cu închisoarea. Pedeapsa este obligatorie când instanța dispune înlăturarea din armată a condamnatului (art. 28).

Conform art. 30 din aceeași lege, când o persoană este condamnată la degradare militară, instanța trebuie să indice în mod expres gradul la care este degradat condamnatul, iar dacă nu îl indică, degradarea se face la gradul imediat inferior celui avut de condamnat.

IV. Aspecte de practică judiciară

1. Prin sentința penală nr. 63/26.12.1988 a Tribunalului Militar pronunțată în dosarul nr. 240/1988^[15], inculpatul D.A. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare, 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal din 1969 și degradarea militară pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzute de art. 174 alin. (1) Cod penal din 1969.

Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.800 ROL cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă T.I., 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la plata sumei de 25.000 lei către partea civilă T.I. cu titlu de despăgubiri civile (în solidar cu doi coinculpați condamnați în același dosar), la plata sumei de 896 lei și a dobânzilor legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii până la acoperirea întregului debit către Spitalul nr. 1 al Municipiului C. (în solidar cu ceilalți doi coinculpați). Sentința a rămas definitivă prin nerecurare la data de 10.01.1989, în ce-l privește pe condamnatul D.A.

Prin sentința penală nr. 1686 din 06.06.2014, Tribunalul B. – Secția I Penală^[16] a dispus admiterea cererii formulate de petentul condamnat D.A. și, în baza art. 527 alin. (1) și următoarele Cod procedură penală cu referire la art. 166 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, art. 167 alin. (1), art. 168 și art. 169 Cod penal, reabilitarea judecătorească a petentului-condamnat D.A., „în ce privește condamnarea la pedeapsa de 18 ani închisoare și 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal din 1969 și degradarea militară, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 63/26.12.1988 pronunțată de Tribunalul Militar în dosarul nr. 240/1988, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 10.01.1989”. În baza art. 537 Cod procedură penală, a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni despre reabilitare pe hotărârea judecătorească prin care s-a pronunțat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea, după rămânerea definitivă a sentinței.

Instanța a reținut, pentru pronunțarea sentinței de reabilitare, că:

– sentința penală de condamnare a rămas definitivă prin nerecurare la data de 10.01.1989, în ce-l privește pe condamnatul D.A.;

– din certificatul de cazier judiciar depus la dosar, D.A. a fost liberat condiționat din executarea pedepsei la data de 24.11.2000, cu un rest rămas de executat de 2.045 zile;

– potrivit art. 166 alin. (1) lit. c) și art. 168 Cod penal, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 7 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: a) nu a săvârșit o infracțiune în intervalul de timp arătat mai sus; b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare;

– în speță, Tribunalul reține că termenul de reabilitare de 7 ani a început să curgă de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei de 18 ani închisoare la care petentul a fost condamnat (respectiv după expirarea celor 2.045 de zile, cât acesta mai avea de executat la momentul liberării condiționate), împlinindu-se până la data cererii de reabilitare – cerere înregistrată la data de 29.04.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală (mai exact la începutul lunii iulie 2013), iar în acest interval de timp petentul nu a mai săvârșit alte infracțiuni, a avut o buna conduită, și-a asigurat existența prin mijloace oneste și totodată și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În speță, deși exprimarea instanței care a admis cererea de reabilitare nu este tocmai limpede, apare clar că reabilitarea vizează toate aspectele sentinței de condamnare, mai puțin degradarea, referirea instanței la pedeapsa degradării având un caracter enumerativ.

2. Spre deosebire de speța anterioară, prin sentința nr. 71/11 martie 2009 a Tribunalului S.^[17] s-a dispus, în temeiul art. 135 lit. a) Cod penal coroborat cu art. 498 Cod procedură penală, art. 192 alin. (3) Cod procedură penală, admiterea cererii de reabilitare formulate de petentul condamnat T.F. și, pe cale de consecință, reabilitarea judecătorească, pentru pedeapsa de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzute de art. 174, 175 lit. c) Cod penal, prin s.p. 9 din 22.04.1987 a Tribunalului V., definitivă prin d.p. 2377/29.10.1987 a Tribunalului Suprem și a făcut aplicarea art. 502 Cod penal dispunând efectuarea cuvenitelor mențiuni pe hotărârea de condamnare.

Instanța a procedat corect constatând că sunt îndeplinite condițiile reabilitării, inculpatul primind, prin sentința penală nr. 9/22.04.1986 a Tribunalului V., și pedeapsa complementară a degradării militare, cu executare în regim de penitenciar la care – corect și mai lămuritor în opinia noastră – instanța nici nu a mai făcut referire.

3. Prin sentința penală nr. 84 din 25 mai 1994 a Tribunalului Militar s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal „și o pedeapsă complementară de 5 ani privind degradarea militară”^[18].

Petentul a început executarea acestei pedepse la data de 8 ianuarie 1993 și a fost liberat condiționat la data de 26 iunie 2002, după executarea a 9 ani și 6 luni din pedeapsa aplicată acestuia.

Din punctul nostru de vedere sentința este total greșită, pronunțarea pedepsei complementare a degradării militare pe durata a 5 ani fiind total nelegală raportat la dispozițiile art. 67 Cod penal și cele privind reabilitarea. Nici exprimarea instanței „privind degradarea militară” nu pare tocmai juridică, ceea ce subliniază odată în plus necesitatea cunoașterii instituției, mai ales pentru o instanță militară.

4. Prin sentința penală nr. 80/22.05.1995, pronunțată în dosarul nr. 65/1995^[19], Tribunalul Militar l-a condamnat pe inculpatul soldat A.I., dintr-o unitate militară din Satu-Mare, astfel: la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prevăzute de art. 269 alin. (1) Cod penal din 1969, pedeapsă ce se adaugă, conform art. 269 alin. (3) Cod penal 1969, la restul de 8 luni și 24 de zile închisoare neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 98/03.09.1993 pronunțată de Tribunalul Militar, rezultând pedeapsa de 2 ani 2 luni și 24 zile închisoare; la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1) Cod penal 1969; la pedeapsa de câte 5 ani închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal 1969; la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt prevăzută de art. 26 Cod penal 1969 rap. la art. 208-209 lit. a), e) și g) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal 1969; la pedeapsa de 18 ani închisoare, 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) Cod penal 1969 în condițiile art. 66 Cod penal 1969 și degradare militară pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) Cod penal 1969; conform art. 39 alin. (1) și (3) Cod penal 1969, la fiecare pedeapsă stabilită pentru infracțiunile comise după evadare contopește restul de 8 luni și 24 de zile închisoare neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 98/03.09.1993 pronunțată de Tribunalul Militar cumulat cu pedeapsa de 2 ani 2 luni și 24 zile închisoare aplicată pentru infracțiunea de evadare, în total 2 ani, 11 luni și 18 zile, rezultând: 5 ani închisoare pentru infracțiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1) Cod penal 1969; câte 5 ani închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal 1969; 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt prevăzută de art. 26 Cod penal 1969 rap. la art. 208-209 lit. a), e) și g) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal 1969; 18 ani închisoare, 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) Cod penal 1969 în condițiile art. 66 Cod penal 1969 și degradare militară pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) Cod penal 1969; conform art. 33 lit. a), 34 lit. a) și 35 alin. (1) Cod penal 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) Cod penal 1969 pe o durată de 8 ani și degradarea militară; în condițiile art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 Cod penal; a menținut arestarea inculpatului și a dedus perioada arestării preventive.

Cu privire la inculpatul soldat, hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

Prin aceeași sentință penală instanța l-a condamnat pe inculpatul civil minor D.G. la pedeapsa de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 109 Cod penal 1969; la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 208-209 lit. a), e) și g) Cod penal 1969 cu aplicarea art.109 Cod penal 1969; conform art. 33 lit. a) și 34 lit. a) Cod penal 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare; în condițiile art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal; a menținut arestarea inculpatului și a dedus perioada arestării preventive.

Observăm că, în cazul inculpatului militar, instanța militară a pronunțat interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) Cod penal 1969, pe o durată de 8 ani și degradarea militară fără a indica vreun termen, pronunțând pedeapsa în mod corect.

5. Prin sentința civilă nr. 1810/11.11.2010 Tribunalul C.^[20] a respins ca nefondată acțiunea din 02.09.2010 a reclamantelor M.G.E. și N.E.G. care au chemat în judecată pe pârâtul S.R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. C., pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul acestora, numitul M.V., în timpul prizonieratului de război.

Reclamantele erau soția supraviețuitoare, respectiv fiica numitului M.V., care a fost prizonier de război, în perioada 21 decembrie 1942 – 12 mai 1948, în lagărul Oraki din fosta U.R.S.S. și a îndurat condiții extrem de severe care i-au dăunat sănătății, fiind persecutat fizic și moral. În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.

La pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere mențiunile livretului militar al lui M.V., din care rezultă că în perioada 21.12.1942 – 12.05.1948 a fost prizonier de război într-un lagăr din fosta U.R.S.S. și faptul că reținerea sa în prizonierat nu a fost determinată de motive politice contrare ordinii sociale și politice comuniste. A reținut instanța că M.V. a fost capturat de inamic în cursul operațiunilor de război și internat în lagărul de prizonieri, că această situație s-a prelungit și după încetarea ostilităților, la 23 august 1944, și că titularele acțiunii nu au făcut dovada că menținerea în prizonierat a autorului lor ulterior acestei date s-ar fi datorat opiniilor lui politice sau opoziției sale față de regimul comunist, instaurat în România la 06.03.1945, nefiind relevate acțiuni sau inacțiuni ale acestuia de natură să atragă condamnarea sa politică de către autoritățile comuniste ale vremii.