Pedeapsa complementară a degradării militare

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

S-a constatat, pe cale de consecință, că incidența prevederilor Legii  nr. 221/2009 nu poate fi reținută pentru că autorul reclamantelor nu a fost victimă a regimului comunist totalitarist, iar căderea sa în prizonierat a avut loc la o dată anterioară instaurării comunismului în România.

În apel, reclamatele au susținut că în condițiile în care autorul lor a fost reținut ca prizonier pe teritoriul fostului URSS până în 1948, deși războiul s-a terminat în 1945, instanța de fond nu a făcut o justă interpretare a prevederilor actului normativ menționat, care în art. 5 pct. 1 lit. a reglementează posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul fizic și moral suferit prin condamnarea persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă începând cu 06.03.1945, precum și deportate în străinătate sau constituite ca prizonieri.

Au susținut apelantele că menținerea în prizonierat a autorului lor este tocmai consecința măsurii administrative de degradare militară a acestuia și dovada faptului că a fost victima sistemului totalitarist comunist.

Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsurile administrative cu caracter politic sunt acelea luate de organele fostei miliții sau securități care au avut ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative prevăzute de acest text.

Art. 4 alin. (2) din același act normativ stabilește posibilitatea constatării caracterului politic și pentru alte măsuri administrative, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 1 alin. (3) din lege, norme legale din a căror interpretare rezultă că realizarea unei astfel de constatări impune ca măsura să fi fost luată în perioada 1945 – 1989 și aplicată cu privire la o faptă pentru săvârșirea căreia s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

În speță, beneficiul Legii nr. 221/2009 a fost invocat de reclamante în calitate de moștenitoare ale defunctului M.V., care în perioada 21.12.1942 – 12.05.1948 a fost reținut ca prizonier în fosta U.R.S.S., dar incidența legii speciale pe care se întemeiază pretenția de despăgubire a titularelor acțiunii nu poate fi reținută pentru că fapta generatoare de prejudicii se situează în afara cadrului limitativ și special al acestui act normativ.

Astfel, măsura la care autorul reclamantelor a fost supus este una cu caracter administrativ dispusă anterior datei de 06.03.1945, este lipsită de caracter politic în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 sau determinabilă ca atare de instanță conform art. 4 alin. (2) din Lege, iar faptele pentru care a fost aplicată nu figurează în conținutul actelor normative (toate adoptate după anul 1950) enumerate de textul de lege menționat.

Susținerile părților și probele dosarului dovedesc că reținerea ca prizonier a defunctului M.V. în URSS s-a dispus pentru o situație existentă înainte de perioada de referință a legii (06.03.1945), la o dată anterioară acestui moment (decembrie 1942) și de către alte autorități decât cele ale căror decizii sunt considerate de Legea nr. 221/2009 a fi generatoare de despăgubiri (respectiv fosta miliție sau fosta securitate a statului comunist), ori în raport de aceste considerente, indiferent de traumele suferite de autorul reclamantelor în perioada în care a fost supus acestei măsuri, instanța de fond în mod corect a apreciat asupra lipsei de incidență a actului normativ menționat în speța de față.

Pentru motivele expuse și în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, prin d.c. 462/C/14 decembrie 2011.

6. Prin sentința penală nr. 122/F din 24 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr. 3986/2/2014 (2103/2014)^[21], Curtea de Apel – Secția I penală a respins cererea inculpatului V. de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 487 alin. (1) rap. la art. 486 alin. (1) din Codul penal 1936. A respins cererea părții civile I. de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e) și lit. j) din Codul penal. A respins cererea părții civile C. de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. g), lit. j) și lit. k) cu aplic. art. 35 alin. (1) din Codul penal.

În temeiul art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. j) cu aplic. art. 5 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 358 alin. (1) și alin. (3) coroborat cu art. 41 alin. (2) din Codul penal 1968 (în reglementarea în vigoare în perioada cuprinsă între modificările aduse prin Decretul-Lege nr. 6/1990 și Legea nr. 140/1996) cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 358 alin. (1) și alin. (3) coroborat cu art. 41 alin. (2) din Codul penal 1968 (în reglementarea în vigoare în perioada cuprinsă între modificările aduse prin Decretul-Lege nr. 6/1990 și Legea nr. 140/1996) cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul V.A. la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase (infracțiune contra omenirii), în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal 1968, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) Cod penal și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 67 alin. (1) și alin. (2) din Codul penal 1968, a dispus, cu titlu de pedeapsă complementară, degradarea militară a inculpatului.

7. Prin sentința civilă nr. 2252/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul P.^[22] s-a reținut că, prin acțiunea înregistrată, reclamanta S.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P. București, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 euro sau echivalentul în lei din ziua plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a tatălui său D.N.I., repunerea tatălui său în gradul de maior în armată avut înainte de arestare, conform art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009. În motivare s-a arătat că prin sentința nr. 1164/1951 a Tribunalului Militar B., tatăl sau a fost condamnat la moarte. După anul 1989, tatălui i s-a acordat post-mortem, prin decizia nr. 22/13.01.2005, calitatea de luptător în Rezistența anticomunistă din partea Comisiei de Constatare a acestei calități; pe perioada detenției, acesta a suportat un regim de detenție deosebit de sever, perioadă în care s-a îmbolnăvit și ulterior a decedat, în anul 1952; pe perioada detenției întreaga familie a fost supusă unui tratament degradant, confruntându-se cu nenumărate lipsuri materiale, privațiuni, ofense din partea autorităților statului, cât și a instituțiilor de învățământ pe care le-a promovat. Astfel, s-a apreciat că daunele morale pe care le pretind au la bază o suferință reală sufletească, cauzată de pierderea prematură și în condiții tragice a tatălui lor și a mamei, precum și a situației de calvar prin care a trecut întreaga familie. În drept, a invocat Legea nr. 221/2009. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat și repunerea în drepturile avute anterior condamnării, întrucât s-a dispus degradarea militară potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009, cât și contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât în cauză nu sunt respectate art. 4, 5 și 6 din Legea nr. 221/2009, iar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, s-a arătat ca acesta este exagerat de mare, având în vedere jurisprudența C.E.D.O. și a Î.C.C.J.

Instanța a constatat următoarele: potrivit art. 1 alin. (1), (2) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar alin. (2) prevede că constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 185-187, 190, 191, 193¹, 194, 194¹-194⁴, 196¹, 197, 207-209, 209¹-209⁴, 210-218, 218¹, 219-222, 224, 225, 227, 227¹, 228, 228¹, 229, 230, 231¹, 258-261, 267, 268⁷, 268⁸, 268¹², 268¹⁴, 268²⁹, 268³⁰, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578⁶ din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare. Cererea a fost formulată de către moștenitoarea persoanei condamnate politic, în temeiul art. 5 din lege.

Analizând sentința penală nr. 1164/1951 a Tribunalului Militar B., instanța a constatat ca tatăl reclamantei a fost condamnat la pedeapsa cu moartea și degradarea militară pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, securității interne și externe a R.P.R., cât și la pedeapsa complementară a confiscării totale a averii, în baza art. 209 partea a III-a Cod penal. Temeiul juridic invocat de reclamant pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale și care stă la baza acordării acestor daune și-a încetat efectul, urmare a deciziei nr. 12/19.09.2011 a Î.C.C.J. – RIL, prin care s-a dispus că efectele deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare, chiar dacă acțiunea a fost promovată la data de 03.08.2010, deci anterior apariției deciziilor Curții Constituționale, și a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Instanța a considerat capătul doi al cererii ca fondat, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009, conform cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară. Examinând sentința penală nr. 1164/1951, instanța a constatat că pentru tatăl reclamantului s-a dispus și degradarea militară, așa încât reclamanta este îndreptățită a beneficia de avantajele prevăzute de articolul de lege sus-menționat, motiv pentru care a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantă, a dispus repunerea în drepturile avute anterior condamnării politice, dispusă prin sentința penală nr. 1164/1951 a Tribunalului Militar B., Secția I, pronunțată în dosarul 1358/1951 a autorului reclamantei D.N.I.; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

V. Concluzii

Pedeapsa complementară a degradării militare la noi este condiționată de limite de pedeapsă mari sau foarte mari, care de regulă se pronunță rar, întrucât privesc infracțiuni grave. Pe de altă parte, cum în România serviciul militar în timp de pace este suspendat, eficiența degradării militare scade și din perspectiva aplicării sale militarilor rezerviști și în retragere. Credem că, pentru o mai mare eficiență a acesteia, ar fi utilă, de lege ferenda, reducerea limitelor de pedeapsă la 1-3 ani închisoare, astfel încât ea să poată fi aplicată mai ușor militarilor activi, persoane care de regulă nu comit infracțiuni foarte grave, dar a căror comitere poate fi de natură a face autorul incompatibil cu deținerea gradului militar și purtării uniformei.

De asemenea, credem că este necesar un proces de reflecție asupra exprimării, în Codul nostru penal, a finalității pe care o urmărește aplicarea acestei pedepse complementare: păstrarea prestigiului Armatei României și membrilor săi, asigurarea – prin îndepărtarea din rândurile sale a celor care au comis infracțiuni – a stării disciplinare a acesteia și implicit a capacității sale operaționale. Nu ar fi lipsită de interes stabilirea unor reguli speciale care să prevadă reducerea treptată a gradului militar sau prevederea că degradarea înseamnă scoaterea din evidența militarilor de orice tip a condamnatului, dar și care să prevadă în mod explicit dispoziții privind retragerea semnelor distinctive, emblemelor și decorațiilor militare odată aplicată pedeapsa unui condamnat.