Aprobarea Regulamentului pentru ocuparea, prin concurs, a posturilor de execuție vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, din Ministerul Justiției și Institutul Național de Criminologie (OMJ nr. 666/2018)

28 feb. 2018
Vizualizari: 2085

Art. 8 dispune că proba de verificare a cunoștințelor de limbă străină se susține oral.

Înregistrarea acestei probe se realizează prin mijloace tehnice audio, numai cu acordul candidaților. Aceștia își exprimă acordul pentru înregistrarea audio, în cererea de înscriere.

În situația în care candidatul nu își dă acordul pentru înregistrarea audio, secretarul comisiei consemnează în scris întrebările și răspunsurile, într-un proces-verbal, care se semnează de candidat.

Proba se notează cu „Admis” sau „Respins”.

Rezultatele probei se afișează la sediul Ministerului Justiției și pe pagina de internet a instituției, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la susținerea probei .

Rezultatele probei de verificare a cunoștințelor de limbă străină nu se contestă.

Conform art. 9, candidații vor susține proba scrisă de verificare a cunoștințelor teoretice la următoarele discipline: Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal și Drept procesual penal.

Verificarea cunoștințelor teoretice are loc pe parcursul unei singure zile.

Modalitatea de testare în cadrul probei scrise de verificare a cunoștințelor teoretice este de tip test-grilă care conține 100 de întrebări, fiecare întrebare având trei variante de răspuns, una singură fiind corectă. Pentru fiecare disciplină de concurs, testul- grilă cuprinde câte 25 de întrebări.

Comisia de verificare a cunoștințelor teoretice are obligația de a elabora minimum 5 variante de subiecte pentru această probă.

Fiecare dintre variantele cu subiectele de concurs este introdusă într-un plic sigilat și semnat de toți membrii comisiei de verificare cu cel puțin două ore înainte de desfășurarea probei.

Timpul alocat pentru rezolvarea testului-grilă este de 3 ore din momentul comunicării subiectelor.

În art. 10 se prevede că intrarea candidaților în sălile de concurs se face pe baza listelor întocmite pentru fiecare sală și a actului de identitate, cu o oră înainte de începerea probei scrise. După verificarea identității, fiecare candidat păstrează pe bancă actul de identitate, până la predarea lucrării scrise. Pe listă se menționează prezența fiecărui candidat.

Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba scrisă. Li se interzice candidaților să dețină asupra lor pe timpul desfășurării probei orice surse de informare care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și orice mijloace de comunicare ori mijloace de transmitere de date. Încălcarea acestor dispoziții conduce la eliminarea din concurs.

După înmânarea tezei de concurs, candidații înscriu numele și prenumele pe colțul foii ce urmează a fi lipit, după care se aplică ștampila Ministerului Justiției, respectiv cea a compartimentului de resurse umane. Ștampila pe acesta și semnătura pe ștampilă se aplică de președintele comisiei de verificare a cunoștințelor teoretice.

Plicul cu subiectele de concurs este ales și desfăcut de către un candidat dintre cele 5 plicuri cu variante de subiecte. Acesta semnează procesul-verbal încheiat în ziua susținerii probei scrise.

Pe toată durata desfășurării probei scrise, în sălile de concurs au acces numai membrii comisiei de organizare a concursului, ai comisiei de verificare a cunoștințelor teoretice, precum și persoanele care supraveghează desfășurarea probei.

Pe parcursul desfășurării probei, se poate folosi numai cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră. La cerere, se pot pune la dispoziție, dacă este necesar, cerneală sau pixuri.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Candidații primesc coli de hârtie având ștampila Ministerului Justiției – compartimentul de resurse umane – care se folosesc drept ciorne.

La expirarea timpului prevăzut la art. 9 paragraful al șaselea, delegatul care a supravegheat desfășurarea probei strânge toate tezele de concurs în ordinea predării lor de către candidați, sub semnătură, după care le predă comisiei de verificare a cunoștințelor teoretice pe bază de proces-verbal.

Dacă examinarea se face în mai multe săli, se întocmește câte un proces-verbal pentru lucrările din fiecare sală.

Lucrarea se consideră predată de candidat după verificarea stării acesteia de către delegatul care a supravegheat desfășurarea probei și după semnarea borderoului de către candidat.

Pe toată durata desfășurării probei scrise este interzisă părăsirea sălii de concurs de către candidați. În cazuri excepționale, părăsirea temporară a sălii de concurs se poate face numai cu însoțitor.

Orice fraudă sau tentativă de fraudă dovedită se sancționează cu eliminarea din concurs. În aceste cazuri, delegații care supraveghează lucrările îl sesizează de îndată pe președintele comisiei de verificare a cunoștințelor teoretice, care întocmește un proces-verbal despre constatările făcute și măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu mențiunea „fraudă”.

Art. 11 stabilește că pentru a putea participa la interviu, candidații trebuie să obțină cel puțin 60 de puncte la proba scrisă de verificare a cunoștințelor teoretice.

Art. 12 dispune că baremul de notare a probei de verificare a cunoștințelor teoretice se afișează la centrul/centrele de concurs după încheierea probei de concurs și se publică pe pagina de internet a Ministerului Justiției.

În termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la afișarea baremului, candidații pot depune contestație cu privire la acesta, la secretariatul compartimentului de resurse umane din Ministerul Justiției.

Comisia de soluționare a contestațiilor la baremul de notare a probei de verificare a cunoștințelor teoretice soluționează contestațiile la barem, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.

Baremul definitiv stabilit în urma soluționării contestațiilor se publică pe pagina de internet a Ministerului Justiției, la expirarea termenului prevăzut la alin. (3).

În situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se anulează una sau mai multe din întrebări din testul- grilă, punctajul corespunzător întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaților.

În ipoteza în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este altul decât cel indicat în barem, se corectează baremul și se va acorda punctajul corespunzător întrebării respective numai candidaților care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv.

În situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se apreciază că răspunsul indicat ca fiind corect în baremul inițial nu este singurul răspuns corect, punctajul corespunzător întrebării respective se acordă pentru oricare dintre variantele de răspuns stabilite ca fiind corecte prin baremul definitiv.

Art. 13 dispune faptul că rezultatele probei scrise de verificare a cunoștințelor teoretice se afișează în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării baremului definitiv.

Candidații nemulțumiți de rezultatul la proba scrisă de verificare a cunoștințelor teoretice pot depune contestație la secretariatul compartimentului de resurse umane din Ministerul Justiției, în termen de 3 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor.

În vederea soluționării contestațiilor, colțurile tezelor de concurs se lipesc din nou.

Contestațiile se soluționează de către comisia de soluționare a contestațiilor cu privire la notarea probei scrise de verificare a cunoștințelor teoretice, în termen de cel mult o zi lucrătoare.

Rezultatele contestațiilor se afișează la sediul Ministerului Justiției și pe pagina de internet a instituției.

Potrivit art. 14, candidații declarați admiși la proba scrisă de verificare a cunoștințelor teoretice vor susține un interviu.

Planul de interviu va conține elemente care să evidențieze în persoana candidatului:

a) abilitățile de comunicare;

b) factorii care motivează sau demotivează candidatul;

c) gândirea sintetică;

d) rezistența la stres;

e) comportamentul în situațiile de criză.

Candidații sunt considerați admiși la proba interviului dacă obțin minimum nota 6.

Înregistrarea acestei probe se realizează prin mijloace tehnice audio, numai cu acordul candidaților. Aceștia își exprimă acordul pentru înregistrarea audio, în cererea de înscriere.

În situația în care candidatul nu își dă acordul pentru înregistrarea audio, secretarul comisiei consemnează în scris întrebările și răspunsurile, într-un proces-verbal, care se semnează de candidat.

Rezultatele probei se afișează la sediul Ministerului Justiției și pe pagina de internet a instituției, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la susținerea probei.

Rezultatele interviului nu pot fi contestate.

 

Cap. III („Notarea probelor de concurs și repartizarea candidaților”)

 

Art. 15 prevede că testul-grilă se notează cu puncte de la 1 la 100, câte un punct pentru fiecare întrebare. Punctele se echivalează cu note, astfel încât 100 de puncte înseamnă nota 10, iar 60 de puncte înseamnă nota 6.

Interviul se notează cu note de la 1 la 10.

Corectarea lucrărilor de verificare a cunoștințelor teoretice se face pe baza baremului stabilit de membrii comisiei de verificare a cunoștințelor teoretice sau, după caz, pe baza baremului definitiv stabilit de comisia de soluționare a contestațiilor la baremul de notare a probei de verificare a cunoștințelor teoretice.

Notele acordate la proba de verificare a cunoștințelor teoretice și la interviu se trec în litere și în cifre în borderoul de notare, care este semnat pe fiecare filă de membrii comisiei.

Nota finală a probei interviului este media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei.

Nota finală a concursului este suma notelor obținute la proba de verificare a cunoștințelor teoretice și interviu, calculată în raport cu următoarea pondere:

– proba de verificare a cunoștințelor teoretice – 90%;

– interviul – 10%.

În art. 16 se stabilește că nota finală de promovare a concursului este de cel puțin 7.

Repartizarea candidaților declarați admiși se face potrivit clasamentului rezultat în urma afișării notelor finale ale concursului și în raport cu numărul posturilor vacante scoase la concurs.

Art. 17 dispune că la medii egale, departajarea candidaților se va face avându-se în vedere nota finală la proba de verificare a cunoștințelor teoretice.

Dacă, după aplicarea prevederilor anterioare, egalitatea se menține, departajarea se face în funcție de deținerea titlului științific de doctor în drept, a calității de doctorand în drept, de activitatea publicistică de specialitate.

Art. 18 prevede că prin derogare de la prevederile art. 4, în cazul în care între data anunțării concursului și data încheierii probelor de concurs se vacantează posturi, acestea pot fi ocupate în ordinea descrescătoare a mediilor de către candidații care au obținut media prevăzută la art. 16 alin. (1), la propunerea compartimentului de resurse umane, cu aprobarea ministrului justiției.

Dispozițiile art. 17 se aplică în mod corespunzător.

 

Cap. IV („Verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații și a condiției de a fi apt din punct de vedere medical și psihologic”)

 

Art. 19 dispune că verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații și a condiției de a fi apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției se realizează după afișarea rezultatelor probelor de concurs, doar în privința candidaților declarați admiși la acestea.

În vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații, candidații au obligația de a depune la compartimentul de resurse umane, în termen de 10 zile de la data publicării rezultatelor probelor de concurs, următoarele documente:

a) caracterizarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învățământ absolvită, pentru candidații care nu au fost anterior încadrați în muncă, care să cuprindă inclusiv mențiuni privind existența ori inexistența unor eventuale sancțiuni disciplinare sau administrative;

b) adeverințe eliberate de primării și/sau, după caz, de administrațiile financiare de la domiciliile avute în ultimii 3 ani anteriori datei susținerii primei probe de concurs, din care să rezulte, dacă este cazul, natura și tipul contravențiilor comise și sancțiunile contravenționale aplicate în această perioadă;

c) declarația pe propria răspundere privind precizarea domiciliului avut în ultimii 3 ani anteriori datei susținerii primei probe de concurs;

d) orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații.

În vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații, compartimentul de resurse umane solicită relațiile necesare de la instituțiile care dețin informațiile prevăzute la alin. (5).

Rezultatele verificării se consemnează de către comisia de organizare a concursului în cuprinsul unui raport, care se validează de către conducerea Ministerului Justiției.

Pentru stabilirea condiției bunei reputații sunt analizate:

a) faptele pentru care candidaților li s-au aplicat sancțiuni contravenționale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 raportat la art. 181 din Codul penal din 1968;

b) faptele pentru care, deși s-a dispus achitarea, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală a candidaților, în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b1) din Codul de procedură penală din 1968, nu s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1968;

c) faptele cu privire la care s-a dispus clasarea sau achitarea candidaților în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare;

d) faptele pentru care candidaților li s-au aplicat sancțiuni de drept penal ori pentru care s-au pronunțat soluții de renunțare la urmărirea penală sau la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei;

e) faptele pentru care candidaților li s-au aplicat sancțiuni disciplinare în alte profesii în ultimii 3 ani anteriori datei susținerii primei probe de concurs;

f) faptele pentru care candidații au fost eliminați din concursurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii, de admitere în magistratură, de ocupare a posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, de admitere la Școala Națională de Grefieri sau din cele organizate pentru ocuparea posturilor vacante de grefier la instanțele judecătorești și la parchetele de pe lângă acestea în ultimii 5 ani anteriori datei susținerii primei probe de concurs.

Candidații declară pe propria răspundere că nu s-au aflat în niciuna dintre situațiile prevăzute mai sus.

La verificarea condiției bunei reputații sunt avute în vedere următoarele criterii: tipul și împrejurările de săvârșire a faptei, forma de vinovăție, tipul de sancțiune aplicată sau tipul soluției dispuse față de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum și perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii disciplinare, contravenționale, administrative sau de la rămânerea definitivă a soluției de condamnare, de renunțare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori a celorlalte soluții prevăzute anterior.

Verificarea condiției de a fi apt din punct de vedere medical se realizează de către comisia medicală constituită prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății.

Testarea psihologică constă în susținerea unui test scris și a unui interviu în fața unui psiholog din cadrul Ministerului Justiției sau al unităților subordonate acestuia. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde profilul psihologic al fiecărui candidat, precum și calificativul „Admis” sau „Respins”.

În vederea publicării rezultatelor testării psihologice, fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod alcătuit dintr-o literă și 4 cifre, comunicat candidatului. Calificativul acordat se aduce la cunoștință prin publicarea pe pagina de internet a Ministerului Justiției.

Candidații nemulțumiți de calificativul acordat pot formula contestații, în termen de două zile lucrătoare de la publicarea rezultatelor. Contestațiile se soluționează de comisia de reexaminare psihologică, formată din 3 psihologi, desemnați prin ordin al ministrului justiției. Calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv și se publică pe pagina de internet a Ministerului Justiției.

Candidații care nu se bucură de o bună reputație, precum și cei inapți din punct de vedere medical sau psihologic pentru exercitarea funcției sunt declarați respinși.

 

Cap. V („Dispoziții finale”)

 

Art. 20 prevede că în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data finalizării concursului, comisiile prevăzute la art. 6 , primul paragraf predau documentația de concurs compartimentului de resurse umane din Ministerul Justiției.

Potrivit art. 21, candidatul declarat admis la probele de concurs, care îndeplinește condiția bunei reputații și este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, trebuie să se prezinte la post în cel mult 15 zile calendaristice de la data finalizării verificărilor. În cazul în care candidatul nu poate respecta acest termen, acesta înaintează o cerere motivată, în scris, conducerii Ministerului Justiției, în care prezintă motivele întârzierii și termenul la care se poate prezenta la post. Cererea se depune la secretariatul compartimentului de resurse umane.

În cazul neprezentării la post la termenul prevăzut mai sus, precum și în situația declarării candidatului ca inapt din punct de vedere medical ori psihologic sau în situația neîndeplinirii condiției bunei reputații, verificările prevăzute în primul paragraf al art. 19 se reiau pentru candidatul care ocupă poziția următoare în clasamentul final al concursului.

Conform art. 22, candidații declarați admiși în urma concursului, apți din punct de vedere medical și psihologic și care îndeplinesc condiția bunei reputații, vor fi numiți în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, prin ordin al ministrului justiției.

Art. 23 dispune că persoanele încadrate ca personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, în urma promovării concursului, ca definitivi, vor depune jurământul în fața ministrului justiției.

Potrivit art. 24, candidaților retrași anterior afișării listelor finale cu rezultatele verificării dosarelor de înscriere li se restituie, la cerere, 50% din cuantumul taxei de înscriere la concurs. Cererea de restituire se depune la secretariatul compartimentului de resurse umane.

Art. 25 stabilește faptul că fișele interviului, lucrările scrise, procesele- verbale privind rezultatele concursului și, după caz, procesul-verbal încheiat cu ocazia depunerii jurământului vor fi anexate la dosarele profesionale ale candidaților declarați admiși.

Art. 26 prevede că dosarele, lucrările scrise, procesele-verbale referitoare la ceilalți candidați și alte lucrări privind concursul se arhivează și se păstrează potrivit nomenclatoarelor arhivistice.

Art. 27 dispune faptul că Ministerul Justiției organizează, până la operaționalizarea Institutului Național de Criminologie, concursul pentru ocuparea posturilor vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul acestuia, potrivit dispozițiilor prezentului regulament, împreună cu concursul pentru ocuparea posturilor vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din Ministerul Justiției.

Repartizarea candidaților declarați admiși pentru Institutul Național de Criminologie se realizează potrivit prevederilor din paragraful al doilea al art. 16 , în mod centralizat pentru Ministerul Justiției și Institutul Național de Criminologie.

Aprobarea Regulamentului pentru ocuparea, prin concurs, a posturilor de execuție vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, din Ministerul Justiției și Institutul Național de Criminologie (OMJ nr. 666/2018) was last modified: februarie 28th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.