Obligația organelor judiciare de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal

• Constituţia României: art. 20 alin. (2)
• Legea nr. 304/2004: art. 21
• Legea nr. 304/2004: art. 24
• Legea nr. 47/1992: art. 29
• NCPP: art. 10 alin. (5)
• NCPP: art. 275 alin. (3) și (6)
• NCPP: art. 280
• NCPP: art. 4
• NCPP: art. 421 pct. 2 lit. b)

Prin Încheierea din 2 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2012, s-a dispus, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din noul C. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că „nu se impune sesizarea Curții cu excepția indicată, având în vedere că în speță nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci se solicită o interpretare a unei norme juridice și aplicarea în timp a legii penale mai favorabile”.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații A., B. și C., apreciind că cererea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992. Astfel, a arătat că dispoziția criticată este în vigoare și nu a fost declarată anterior ca fiind neconstituțională, iar condiția ca textul de lege să aibă incidență în soluționarea cauzei este îndeplinită. Din această perspectivă s-a apreciat că judecătorul fondului trebuia să se limiteze la a analiza aceste condiții și nu să se substituie judecătorului constituțional analizând efectiv motivele de neconstituționalitate.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 146 din 16 februarie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Fiind învestită cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, instanța este obligată, potrivit art. 29 alin. (4) și (5) din același act normativ, să verifice dacă aceasta îndeplinește cumulativ cerințele de admisibilitate anterior menționate și, în funcție de concluzia la care ajunge, să sesizeze prin încheiere instanța de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate sau să respingă, ca inadmisibilă, solicitarea, când excepția este contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În speță, însă, se constată că instanța care s-a pronunțat cu privire la cererea de sesizare a excepției de neconstituționalitate nu s-a conformat prevederilor art. 29 din actul normativ menționat, în sensul că nu a analizat cererea de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva întrunirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, ci a examinat, lapidar, exclusiv conformitatea dispozițiilor criticate cu legea fundamentală, ajungând la concluzia că solicitarea formulată de inculpați se impune a fi respinsă întrucât în speță nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci se solicită o interpretare a unei norme juridice și aplicarea în timp a legii penale mai favorabile.

Astfel, în cauza de față, instanța a omis să procedeze la verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de alin. (1), (2) și (3) ale aceluiași articol, etapă obligatorie pentru pronunțarea uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 29 alin. (4) și (5) din actul normativ menționat.

Mai mult, pronunțându-se asupra fondului excepției de neconstituționalitate, instanța și-a depășit competența sa funcțională, substituindu-se, astfel, în atribuțiile Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 10 alin. (5) C. proc. pen., organele judiciare au obligația să asigure exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul procesului penal.

O componentă esențială a dreptului consacrat de art. 10 C. proc. pen. o constituie dreptul părților de a fi informate cu privire la procedura judiciară desfășurată împotriva lor ori în care sunt implicate, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a-și asigura asistența juridică în mod ales, de a-și formula și combaterea motivelor prezentate de procuror sau de partea adversă, respectarea drepturilor părților la un proces echitabil implicând și respectarea acestor garanții în toate gradele de jurisdicție.

Înalta Curte constată că este întemeiat recursul formulat în cauză din perspectiva imposibilității exercitării unui control judiciar, în calea de atac a recursului – al doilea grad de jurisdicție în cazul cererilor privind sesizarea Curții Constituționale – de către instanța de recurs asupra legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe.

Un proces echitabil în deplină concordanță cu norma europeană înscrisă în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune și o judecată independentă și imparțială care impune respectarea drepturilor constituționale și procesuale ale unei persoane acuzate de o infracțiune.

Examinând lapidar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 4 din C. pen., fără a face o analiză a îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea 47/1992, instanța de fond a încălcat exigențele §3 al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil, garantat de §1 al aceluiași articol și care implică obligația instanței de a proceda la un examen atent al tuturor argumentelor și cererilor părților și de a indica cu suficientă claritate motivele pe care se bazează soluția adoptată, deoarece numai în acest mod un acuzat poate exercita căile de atac prevăzute de lege (cauza Hadjianastassiouc. Greciei).

Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces și opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate iar instanțelor de control judiciar, elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Lipsa unei motivări corespunzătoare în fapt și în drept care constituie fundamentul unei soluții de condamnare sau de achitare îngrădește posibilitatea părților din proces să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției pronunțate, iar instanței de control judiciar posibilitatea exercitării unui control judiciar real și efectiv.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză.

Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale, cuprinde, printre altele, și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția Europeană nu garantează drepturi teoretice și iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt într-adevăr ascultate, adică examinate de instanța de judecată.

Curtea Europeană a arătat că una din funcțiile obligației instanței de a motiva hotărârea pronunțată este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra Rusiei).

Această situație este incidență în cauza de fată, întrucât instanța de fond a formulat o motivare lapidară soluției adoptate și nu a analizat condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea 47/1992.

Având în vedere Decizia nr. 321/2017 a Curții Constituționale referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (anterior Deciziei 321/2017, în cazul căii de atac împotriva cererilor de sesizare a Curții Constituționale erau aplicabile dispozițiile art. 421 C. proc. pen.) și ale art. 280 C. proc. pen., acestea din urmă reglementând nulitățile absolute, se constată că, într-adevăr, lipsa motivării nu este prevăzută printre situațiile care atrag rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată.

Potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., hotărârea primei instanțe este desființată ca urmare a admiterii apelului, cu consecința trimiterii spre rejudecare la aceeași instanță, în situația în care aceasta a omis să se pronunțe asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă. Prevederile legale anterior menționate nu trebuie, însă, interpretate stricto sensu, respectiv ca fiind aplicabile numai în situațiile în care calea de atac este exercitată împotriva unor hotărâri prin care se dezleagă raportul juridic de drept penal, ci ele vizează orice soluție împotriva căreia legiuitorul permite promovarea căii de atac, dacă judecătorul fondului a omis să se pronunțe asupra cererii cu care a fost sesizat.

De asemenea, dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României prevăd că în situația existenței de neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Ca atare, Convenția europeană are prioritate în raport cu legislația penală sau procesual penală internă, ori de câte ori există o neconcordanță între acestea, în sensul că norma internă oferă o protecție mai restrânsă a drepturilor omului față de standardul minimal al Convenției europene.

Având în vedere că, în mod constant practica judiciară a statuat că lipsa motivării unei hotărâri, precum și neprezentarea argumentelor pentru care au fost înlăturate apărările inculpaților echivalează cu necercetarea fondului cauzei, lipsind, în acest fel, inculpații de un grad de jurisdicție, în virtutea dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de control judiciar va aplica norma cea mai favorabilă drepturilor omului, înlăturând, astfel, norma internă mai restrictivă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpații B., C. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din noul C. pen., cuprinsă în încheierea din 2 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, va desființa încheierea penală recurată, numai în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, și va trimite cauza la aceeași instanță în vederea rejudecării cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de cei trei inculpați.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 35 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.